autobuzul pensionarilor

Nu vroiam să iau autobuzul, dar mă aştepta tras lângă trotuar, cu motorul oprit şi uşile deschise şi mai ales gol. M-am urcat, fără bilet, şi am aşteptat să se facă ora stabilită pentru domnul şofer să plece de la capăt. Mă gândesc că se întâmplă des, în zilele astea când traficul e o glumă, ca un tur de traseu să dureze mai puţin decât era prevăzut.

A durat cel puţin 5 minute, timp în care cam toţi pensionarii din oraş (hei, cine a mai rămas în oraş în afară de mine şi ei!?) s-au urcat lângă mine în autobuz. Toţi! Eram doi oameni sub 50 de ani, rătăciţi probabil într-un autobuz special pentru vârsta a treia. Mi-a trecut prin cap că o fi vreo cursă specială. Nu era, era un 311 banal.