Una din zilele alea

Cred că am stat azi în trafic cât pentru o săptămână întreagă. Recunosc că nu prea aveam chef de forţat nota şi mi-am ales şi o oră dubioasă şi un traseu şi mai nefericit, dar nu cred că de asta am stat.

Am stat din cauza nesimţiţilor. Cine, adică? În mod surprinzător, nu neapărat gipane şi alte caroserii de zeci de mii de euro, cu teribilişti la volan. Nope. Dacă blochează cineva tramvaiele, sunt maşinile cu număr de provincie care se prind în ultimul moment că şina nu e doar o altă bandă. Dacă merge cineva pe linia de tramvai în dreptul refugiului, sunt ăia cu dacii din anii ’80. Iar dacă ai impresia că după ce ai depăşit o coloană de vreo 30 de maşini pe contrasens, când eu stau deja de jumătate de oră, o să te las să te bagi în faţa mea ca să pierd verdele, probabil că nu eşti destul de devotat conservei şi te rişti la frecuşuri între table. Bleah.

Şi uite aşa se scot din buzunar ochelarii de cal şi se ignoră toţi ăştia, se dă muzica mai tare pentru că înjurăturile pe nedrept nu fac bine la zen şi se merge înainte, respectând naibii banda.

Nu vreau să exagerez, pentru că oricine a fost pus în situaţia de a cerşi un loc în trafic. Dar între a fi pus în diferite situaţii şi a fi nesimţit e o diferenţă de la cer la pământ. Am zis. Aşa cum am zis că ora şase nu e oră de plecat de la serviciu şi traversat oraşul, decât dacă îţi place să te enervezi.