O săptămână cu metroul

În subteran nu e trafic. Cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla e să îţi fie invadat spaţiul personal, dar dacă ai de mers mai mult de 5 staţii se rezolvă uşor. De obicei metroul se goleşte unde se intersectează cu o altă linie şi apoi ai mai mult spaţiu decât vrei.

N-a fost rău. În mod suprinzător, nici măcar la 8 dimineaţa nu s-a înghesuit toată populaţia cartierului în vagoane. Nici la 6 seara. Poate pe ruta asta e mai liber în general, deşi la cât de des vin metrourile aş zice că a fost o întâmplare.

E bine cu metroul, dacă îl ai aproape. Dacă e la 20 de minute de mers pe jos, prin zăpadă, cu un laptop în spate, cu bocanci şi căciulă, deşi te duci la serviciu unde există ţinută obligatorie nu mai e aşa amuzant. Nici dacă mai ai treabă seara târziu şi trebuie să străbaţi cartiere întunecate.

M-am distrat o săptămână, n-am văzut deloc oraşul la faţă, n-am înjurat pe nimeni în trafic şi nici nu m-am bătut pe locurile de parcare dintre nămeţi. Ba chiar m-am bucurat de ceva mai multă libertate de mişcare pe jos, pentru că n-am mai depins de întorsul la maşină.

Dar mi-a fost dor. Să pot să car una-alta toată ziua după mine. Să croşetez. Să ajung acasă la orice oră din zi şi din noapte. Să apăs pedale şi să învârt din volan. Biiiiine că nu mai ninge!