Re-asfaltarea

Pe mine m-a şocat la modul sincer felul în care arătau străzile după ce s-a topit zăpada. Parcă n-a mai fost niciodată aşa rău: şine de tramvai sărite, gropi şi gropuleţe şi cratere, petice căzute şi piatră cubică stricată. O simt pe pielea maşinii în fiecare zi, chiar când ies din parcare: groapa din mijlocul drumului, odată monumentală, apoi acoperită cu nisip este acum o gaură care nu poate fi evitată.

Ei bine, vestea bună e că s-a început peticirea. Ăia care construiesc de zor la Pasajul Basarab şi ţin Podul Grozăveşti blocat au turnat asfalt în prima zi lucrătoare a anului. Nu comentez că trebuia să fie gata circul la 2 luni după ce l-au început (pe 20 iulie), nici că s-au mai lăudat o dată prin decembrie că-i dau drumul. Măcar nu-i offroad.

Iar pe alte artere se mai blochează din când în când circulaţia pe o bandă şi stau nişte băieţi şi toarnă ceva. Nu e cea mai bună soluţie, adică na, din punctul meu de vedere n-ar fi trebuit să se simtă zăpada deloc, da’ măcar e ceva. S-au acoperit găuricile de la Muncii de deasupra pasajului, mai o crăpătură din aia lunguiaţă pe Mihai Bravu, mai o şină sărită de prin centru. Numai speed bumpurile au rămas cum le-a lăsat plugul când a trecut şi le-a scos din ţâţâni. Cu şuruburi din alea ieşite din asfalt şi bucăţi aruncate între maşinile parcate. Singura concluzie raţională e că nu mai vrem zăpadă. Nu suntem în stare.