Category Archives: intersecții

Sisteme de trafic

Ca șoferi bucureșteni ne place să ne plângem de trafic mai mult decât le place englezilor să vorbească despre vreme. A venit toamna, s-a intensificat circulația, a început să plouă și toată lumea și-a tras umbrelă mobilă? E clar, traficul e nașpa, de-aia am voie să ajung prea târziu, să fiu nervos toată ziua și să înjur de la prima oră.

Problema aici este că fiecare șofer nu se gândește decât la interesul propriu. Să fie verde atunci când ajunge în intersecție. Să treacă repede de o zonă care de obicei e aglomerată, chiar dacă alții stau la stop. Să își croiască drum prin intersecții concepute astfel încât el să nu aștepte nici un minut. Să aibă prioritate. Să ajungă înaintea tuturor.

Apoi se plânge. Că semafoarele nu sunt coordonate, că intersecțiile sunt prost gestionate, că poliția rutieră nu face nimic, că alții se bagă aiurea în fața lui și sunt toți niște nesimțiți. Trăind în România, s-ar putea chiar să aibă dreptate.

Ceea ce nu trebuie să uităm însă este că sistemele de trafic sunt concepute astfel încât toată lumea să beneficieze de pe urma lor. Ideea esențială nu este ca tu să ajungi mai repede la destinație, ci să asigure un timp optim pentru toți cei implicați în aceeași situație de trafic.

Să luăm un exemplu simplu: acum câțiva ani când au început să se instaleze sensuri giratorii cam peste tot în țară, toată lumea a început să înjure. Că sunt mai puțin eficiente decât semafoarele, că te fac să pierzi vremea, că riscul de accident e mai mare. Sigur că în situația în care ai fi prins un semafor pe verde, ai fi trecut prin intersecție mai repede decât dacă stai să acorzi prioritate așa cum faci acum.

Numai că nu asta e ideea. Problema pe care încearcă autoritățile să o rezolve prin sensuri giratorii nu e recordul tău de timp până la destinație. Este funcționarea optimă pentru toată lumea. Și da, dacă toată lumea e obligată să încetinească și să acorde prioritate, per total traficul se mișcă mai bine decât dacă ar exista un semafor.

Așa că da, e posibil să existe scăpări, să nu fie semafoarele coordonate corect sau să fie polițistul din intersecție complet idiot, dar cel mai probabil nimeni nu se gândește la tine, ci la binele general. Ține minte asta data viitoare când ajungi într-o intersecție stupidă.

În teorie există cineva care se ocupă de toate astea, le gândește, le pune pe hârtie, le implementează. Nu știu unde, nu știu cine, dar cu siguranță mi-ar plăcea un job de genul ăsta 😀

Cucerește intersecția 4: Corneliu Coposu cu Sfânta Vineri

Click pentru celelalte articole din seria Cucerește intersecția

De data asta vorbim despre o intersecție pe care atât de mulți șoferi o abordează greșit, încât a devenit normal.

Ce ar trebui să se întâmple conform marcajelor?

Vii de la Unirea în direcția Calea Călărașilor și la prima intersecție cu semafor ai trei benzi. Prima e pentru dreapta pe Sfânta Vineri. A doua pentru mers înainte. A treia e pentru înainte și stânga. În afară de asta, imediat după intersecție e o bordură în mijlocul drumului care separă linia de tramvai de benzile pentru mașini. Practic cele două benzi care merg înainte ar trebui să se deplaseze puțin înspre dreapta.

Ce se întâmplă de fapt?

Primele două benzi merg drept înainte, iar de pe a treia se face doar la stânga. Dacă ai fost neinspirat și te-ai gândit că lucrurile o să funcționeze cum scrie la carte (de fapt, cum e marcat pe asfalt) ai încurcat-o. De pe banda a treia n-ai nicio șansă să mergi înainte. Vei rămâne blocat în fața bordurii de care vorbeam, cu un sincer Fuck între dinți, între timp ce băieții de pe banda 2 zboară liniștiți înainte pe banda ta.

Chestia e că nici sistemul ăsta împământenit nu e rău. Adică se poate și așa. Problema e că de-aia există marcaje, ca să respectăm toți aceleași reguli. Sau nu?

Cucerește intersecția 3: Bulevardul Elisabeta cu Strada Academiei

Click pe link pentru a citi celelalte articole din seria Cucerește intersecția.

Dacă săptămâna trecută aveam o problemă cu intersecția de la Universitate, de data asta avem o problemă cu… “următoarea”.

Aici însă lucurile sunt mai simple (și totuși atât de complicate pentru unii).

La stop sunt trei benzi, din care una pentru dreapta pe Academiei. Așa e marcajul, așa e logic. Celelalte două merg înainte. Nu de alta, dar strada Academiei e cu sens unic. Nu râde, am surprins o tanti într-o dimineață încercând să facă STÂNGA acolo.

Ce se întâmplă în realitate? Păi în primul rând sunt o groază de autobuze și troleibuze care se chinuie să intre de pe banda 1 pe a doua. Și tre să le lași, ce-o să faci? Și apoi sunt o groază de nesimțiți care se bagă pe banda 1 în fața autobuzelor oprite în stație și apoi nu pricep de ce n-au prioritate la înainte.

Ca și la Universitate, e enervant și situația corupe fluiditatea traficului. Cască deci ochii la marcaje. 😛

Cu cât stau să mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că sunt schimbări mici în comportamentul șoferilor care ar face un pustiu de bine în trafic.

Cucerește intersecția 2: Piața Universității

Continuăm seria începută săptămâna trecută despre intersecțiile “speciale” din București.

Piața Universității nu e neapărat o intersecție ciudată. Semafoarele sunt gândite ok, și din punct de vedere al amplasării și ca durată și se întâmplă foarte rar să vedem blocaje adevărate în zonă, mai ales în condițiile în care intersecția preia traficul de pe 4 artere mari.

În schimb există o problemă cu mijlocele de transport în comun. Mă refer în special la cârca de trolee și autobuze care vine de pe Carol și intră pe Elisabeta, având stații și înainte și după Piața Universității.

La ultimul stop de pe Carol sunt patru benzi. Una dintre ele e clar pentru făcut dreapta pe Bălcescu și nu se continuă nici pe Elisabeta, nici în rondul din centrul intersecției.

Face cineva dreapta de pe banda aia? Prea puțini. Cred că 90% din șoferi sunt convinși că au dreptul să se bage înainte pe prima bandă, iar autobuzele și troleibuzele sunt oricum obligate să facă asta. Cam așa:

Ce rezultă de obicei de aici? Că fraierii de pe benzile 2 și 3 sunt forțați să se certe cu unul sau cu altul pe prioritate, în timp ce troleele și restul de mașini de pe banda 1 merg voios înainte. În loc să treacă multă lume și repede prin intersecție, trec 7-8 norocoși care și-au făcut loc, iar restul ori rămân în spate, ori ajung să treacă mai departe abia când s-a făcut verde pentru direcția perpendiculară.

Zgomot și claxoane? Din plin. Nervi întânși la fel. Plus ineficiență a traficului și cozi mari în spate pe Carol (dacă v-ați pus vreodată problema).

Soluții sunt:

– să dispară stația de autobuze de pe Carol și să fie instalată una mare la Piața Rosetti, în bucla aia plină de taxiuri și mașini parcate aiurea.

– să se instaleze un mijloc de orientare a traficului pe ultimii câțiva metri înainte de intersecție; cred că și morcovii lui Oprescu ar funcționa cât de cât, măcar să te facă să-ți pui întrebări.

– să se lărgească bucla din centrul intersecției cu o bandă; și dacă tot suntem aici, și la intrarea pe Elisabeta trebuie să se întâmple același lucru: acum sunt două benzi pe primii cinci metri și apoi trei. care-i faza cu asta?

Dar cel mai și cel mai simplu ar fi să nu te bagi niciodată pe banda 1 la stop. 😛

Cucerește intersecția 1: Piața Pache Protopopescu / Izvorul Rece

Începem o serie de mini-articole despre intresecțiile “speciale” din București. Pentru că m-am plictisit să le tot fac loc celor care merg înainte de pe banda de făcut dreapta și pentru că nu e foarte amuzant să vezi câte un accident la două săptămâni în același loc, din același motiv. Citiți mai jos și căscați ochii la semnele de circulație.

Aseară s-au ciocnit iar două mașini la Izvorul Rece. Clasic. El venea de pe Pache, dinspre Iancului, și intra în intersecție cu prioritate. Ea era în rond deja, venind de pe Carol și voia jumătate stânga, pe Ferdinand. Cam așa:

Ce s-a întâmplat? Doamna în roșu n-a acordat prioritate și s-a înfipt direct în mașina albastră. Banal, dacă nu s-ar întâmpla cam o dată pe lună.

Intersecția de la Piața Pache Protopopescu nu este un sens giratoriu. Dacă ajungi să te învârți pe-acolo nu înseamă că ai prioritate, dimpotrivă. Singurii care au drept de trecere sunt cei care merg pe direcția Iancului – Armenească, pe ambele sensuri. Adică cei care vin de pe bulevardul Pache Protopopescu și de pe bulevardul Carol I. Atât. În rest, există semne de cedează trecerea la ieșirea de pe toate celelalte străzi.

Prin urmare dacă încerci să faci stânga, trebuie să-i lași să treacă pe cei care vin din față, exact ca într-o intersecție clasică.

Iar dacă ai prioritate, n-ar strica să te asiguri că și cei aflați deja în rond știu asta. 😛

Cum e cu Pasajul Basarab

Știm că se construiește, știm că au fost probleme cu demolările și cu electricitatea de prin zonă, dar nu ne interesează. Ne-ar interesa să fie gata, dar se pare că mai avem de așteptat. De fapt, nu suntem singurii, se pare că și alții așteaptă finalizarea Pasajului Basarab de vreo doi ani.

Cea mai recentă găselniță e închiderea completă a podului Grozăvești. S-a întâmplat într-o luni de iulie, când nu mai erau studenți cărora să li se blocheze accesul în Regie. Și ni s-a spus că durează două luni, din care una a trecut, iar pe cealaltă o așteptăm cu interes să se scurgă (probabil ca să putem să ne plângem din nou că termenele astea nu se respectă niciodată).

Până atunci însă, trebuie să găsim căi ocolitoare, iar dacă drumul spre serviciu te obligă să treci în fiecare dimineață prin zonă, chestia asta devine vitală. Sigur că cel mai simplu e să iei metroul — deși aud că și în subteran se lucrează și la Unirea nu se poate face trecerea dintre magistrale. Dar e vorba despre trafic și șoferi, prin urmare căutăm soluții supraterane.

1. Pe la dreapta:

Pe la dreapta de destul de simplu, pentru că se poate folosi parcarea Carrefour Orhideea. De la podul Cotroceni se merge înainte și se ignoră atenționările de drum blocat, se intră în parcare și se iese în șoseaua Plevnei. Am observat că parcarea e deschisă mai nou și noaptea, așa că mă gândesc că e soluție viabilă 24/7. După ieșirea de la Carrefour se intră într-un sens giratoriu provizoriu și se urmăresc semnele. Se iese în șoseaua Orhideelor și se face iar dreapta atunci când se blochează drumul. Așa ajungem în Regie, unde se poate lăsa mașina și traversa Dâmbovița cu pejosul. Alternativ se poate bea ieftin tare!

2. Pe la stânga

Cum punctele de interes sunt în principal pe partea cealaltă a Dâmboviței, aceasta ar fi opțiunea cea mai des utilizată. În primul rând e bine de știut că între Podul Cotroceni și Podul Grozăvești se circulă pe ambele sensuri pe partea cu Petromul (senul înspre Eroilor). În al doilea rând, dacă facem stânga la Podul Cotroceni și ajungem la Piața Leul putem foarte ușor ieși pe splai între Grozăvești și Semănătoarea. Bulevardul Vasile Milea e teoretic tot închis. Practic în intersecție e un panou mare care spune că OMV te așteaptă și că se poate ajunge până la el :). Așa că odată ce-am ignorat avertismentele cu Permis numai riveranilor, ajungem chiar la baza Podului Grozăvești, de unde drumul te ghidează natural înspre prima ieșire pe splai.

Ambele variante au fost testate la ora 7 dimineața și noaptea târziu și, vară fiind, se circulă ca-n brânză. La ora 18:00 se aglomerază intersecția de la Leul, dar de obicei e un garcea care descurcă problema. Sperăm că până se întoarce puhoiul de oameni din vacanță vom aveam acces măcar pe pod, dacă la pasaj se pare că mai avem de salivat niște luni bune.