Catodata se intampla, nu ai ce face, traim intr-un oras aglomerat, nu e loc de miscare, te mai lovesc unul si altul.

Pe mine m-a lovit o pisica.

Plecam intr-o dimineata  la mare, un pic somnoros, sa nu prind traficul de pe A2. Strada era pustie. Cu coada ochiului vad o pisica neagra ce alerga dintr-o curte spre strada. La naiba, ghinion! De oprit oricum nu puteam opri desi nu mergeam cu cine stie ce viteza, dar era prea din scurt. Experienta mea vasta la volan mi-a dictat sa incerc sa o ocolesc. Cu reflexe de felina am reusit sa trag doar un pic dreapta. M-a lovit undeva in aripa din stanga spate perpedincular pe directia mea de mers. Zbuf! M-am uitat in oglinda si misca: sarea de nebuna pe loc, ca o gaina fara cap,  gaina foarte ateltica de altfel, ca ajungea cam la un metru in sus. Scapa, mi-am zis.

Dupa 10 minute m-am intors pe strada aia si se linstise, era intinsa pe jos.

Ghinion deci pentru pisica neagra care a vrut sa imi iasa in cale!

Numai eu am victime la activ?

Aţi văzut câte sunt? Mă refer la dungile alea vopsite care au apărut cam înainte de ficare trecere de pietoni, de pe fiecare bulevard cu cel puţin două benzi pe sens. Cele mai enervante sunt cele de pe Regina Elisabeta, unde dacă nu stai, nu prea ai cum să mergi altfel decât tare. Şi de hâţână în toate direcţiile, tocmai când îţi iei avânt, alunecă atunci când plouă, îţi rup maşina în două când crezi că ai scăpat de o coadă interminabilă. Sunt peste tot. Pe Splai, pe Mihai Bravu, pe unde nu e nicio amărâtă de trecere pe o rază de câteva sute de metri.

Raţional vorbind înţeleg că nu e tocmai amuzant să treci cu 100 la oră peste trecere de pietoni. Mai ales când eşti pieton şi ţi se scurge viaţa prin faţa ochilor cu aceeaşi viteză. Dar totuşi, alea scad din avânt sau numai dezechilibrează şi distrug maşini?

Când aveam unde să mă duc în mod special de 15 septembrie, adică la şcoală, zilele se terminau undeva alergând să prind loc într-un autobuz luat de la capăt. Era amuzant pentru că plecam toţii cu tramvaiul, vreo 3 staţii şi apoi făceam sprint printr-o intersecţie plină numai ca să găsim locuri în faţă, la geam, într-un autobuz care avea să ne ducă acasă.

Era degeaba. În următoarele 10 minute tot centrul oraşului se bloca, iar un drum de 10 minute cu piciorul se transorma în jumătate de oră de transpiraţie. Îi invidiam pe cei care stăteau comod în maşini, ascultau muzică şi nu se grăbeau nicăieri.

Azi nu mai am ce căuta la şcoală şi nici prin autobuze n-am mai pus piciorul de ceva timp. Am ajuns să fiu unul din cei care nu se mai grăbesc, care stau jos şi aşteaptă să treacă. Ce? 15 septembrie, ziua cea mai aglomerată din an, vzibilă în sictirul poliţistului care m-a pus să trec pe roşu şi în coada de maşini de pe şoseaua Cotroceni, de pe Splai, de pe bulevardul Unirii, de peste tot.

- E bine că au ieşit garcea în stradă, de data asta se pare că nu i-au prins nepregătiţi.
- E rău pentru că încă se lucrează şi la Pasajul Basarab, şi în pasajul Unirii, şi în Băneasa.
- E de asemenea rău că încep să apară tot felul de imbecili care n-au ce căuta în stradă: vezi blonda cu telefonul lipit de ureche, EOS negru, număr de MH şi cu 11 şi cu nişte litere care-mi sună a guvern toată ziua — blocată într-o intersecţie, desigur.
- Parcă e mai liber decât în alţi ani, totuşi, sau n-am eu ce căuta prin oraş la ore de vârf (?). A se vedea mâine.

Aşa că nu-mi rămâne decât să sper că poate anul ăsta o să fie mai bine, poate n-o să trebuiască să traversez nicio intersecţie blocată, poate reuşim să ne civilizăm. Până atunci, luaţi nişte muzică de luptă şi hai în stradă!

Traficul. Chiar îmi place. Îl prefer, bineînţeles, atunci când sunt la mine în maşină. Dacă aş fi în tramvai şi aş sta pe loc din cauză că şina este blocată de maşini, nu mi-ar plăcea.

Nici nu ştiu de unde să încep argumentarea, pentru că totul va duce categoric la admonestări din partea voastră. Dar acum trebuie să mă înţelegeţi: dacă eşti şofer şi vrei să rămâni întreg la minte, trebuie să îţi placă traficul. Iar singura cale de a ajunge să îţi placă traficul, este să devii parte integrantă a lui. Cum să o zic eu frumos… N-am cum. Trebuie să fii la fel de bou ca toţi boii din jurul tău. Numai aşa le poţi înţelege comportamentul şi îi poţi lovi la boaşe. Că şi pe boi îi doare când le dai la boaşe. Recunosc: blochez şina de tramvai, depăşesc coloane, întorc pe dublă linie continuă şi niciodată nu stau la coada de urcare pe podul grant. Mă bag porceşte în faţă. Dar semnalizez înainte! De fapt, semnalizez întotdeauna. Şi zic mulţumesc, şi zic cu plăcere, şi las întotdeauna să îmi treacă în faţă oricine semnalizează, şi nu blochez niciodată intersecţii, ba chiar am coborât odată pentru a dirija circulaţia într-o intersecţie blocată. Şi flirtez la volan. It’s part of the fun. Ascult muzică dată tare, dar mereu cu geamurile închise. Iar la semafor o dau mai încet. Fac karaoke, şi la semafor nu mă opresc. Măcar să îi distrez şi pe alţii, şi aşa sunt toţi tensionaţi în trafic.

Deci nu mă simt vinovată. Nu mă port ca gloata, am împrumutat doar câteva caracteristici ale ei, cât să mă ajute să supravieţuiesc în mulţime. Şi promit solemn că pe măsură ce o să se civilizeze comportamentul maselor în trafic, o să renunţ la porceli. Cu drag chiar.

Deci mie îmi place traficul.

Am zis!

A voastră Miki, cea necivilizată şi totuşi civilizată în trafic.

Când nu locuiam în mirificul oraş cu trafic mult şi ameţitor, obişnuiam să-mi încep zilele uitându-mă la imaginile preluate de nişte camere aflate prin intersecţii. Pe vremea aia erau împrăştiate pe diverse site-uri pe care le aveam în bookmarks, internetul mergea cu hopuri şi eu n-aveam nicio treabă cu ce se întâmplă de fapt aici. Dar era liniştitor.

Apoi, când activităţiile mele zilnice nu erau niciodată aceleaşi şi trebuia să-mi aleg un drum spre diverse zări la ore care mai de care mai dubioase, mă uitam iar după camere. Vedeam pe unde e blocată circulaţia, ce intersecţii sunt de evitat şi aşa mai departe. De data asta nu mai era liniştitor, era folositor.

Se pare că între timp cineva s-a gândit să adune toate camerele într-un singur site şi să mai adauge şi alte informaţii. E vorba de Live Trafic, şi e o sursă bună şi pentru diverse alte treburi legate de subiectul ăsta.

Singurul dezavantaj ar fi că e mai greu să profiţi de el atunci când eşti chiar în trafic. De-aia aveam noi cont de twitter, pentru cine vrea să ştie care-i treaba direct @dintrafic.

E foarte amuzant când ai în fiecare zi acelaşi drum, la aceeaşi oră. La un moment dat partenerii de trafic încep să se repete. De la est la vest prin oraş, la 7 dimineaţa şi pe la 17:30, avem:

- Dacie albă, 1900 hăhăhă, din aia de abia se mai ţine. Număr de MAI. Cu băeţii în ea. Adică nişte cocărdei în uniformă care o ambalează până la dumnezeu imediat ce scapă de stop. Şi cu salivă la colţurile gurii atunci când treci pe lângă ei.

- Nebuna. Ford Escort mov. Ochelari de soare, muzică foarte tare, motor foarte zgomotos. Număr cu ZZZ. Gagica merge foarte bine, da’ mă sperie de fiecare dată.

- Corporatistul. Din spate e un Golf un pic tunat, cu evacuare preparată. Un stiker galben pe fund, ca orice Golf negru care se respectă. La volan un băiat la costum, abia trezit din somn sau beţie. Se opreşte undeva pe la Unirea.

- Motociclistul cu iapa portocalie care mă depăşeşte întotdeauna la deal, întotdeauna pe dreapta.

- Motociclistul pe care scrie slick de sus până jos care se strecoară printre maşini la semafor.

- Baştanul cu X6 negru, număr provizoriu de Ilfov care se opreşte pleaşcă în mijlocul bulevardului de fiţe, ca să facă stânga peste linia dublă continuă. Zilnic. Uneori îi iese. Din trei mişcări pentru că, newsflash, un X6 e mare şi are nevoie de mai mult de două benzi ca să întoarcă.

- Nenea cu merţan limuzină care coboară dealul Cotroceni cu cel mai calm zâmbet din lume. Şi ascultă Mozart şi Beethoven, uneori tare, mai ales atunci când se stă şi aude tot poporul.

To be updated. Mai are cineva din ăştia?

Că pe mine da.

Lucrările la carosabil, nene. Nu că durează 100 de ani şi blochează traficul, nici că în două luni sunt iar gropi din alea inevitabile şi invizibile, nici că sunt multe şi peste tot. Mă enervează că apar şi dispar ca ciupercile după ploaie. Ieri rămân pe banda întâi, în spatele unor gărduleţe de metal, aşteptând să se facă loc să le ocolesc, până mă satur de politeţuri. Azi mă încadrez altfel ca să scap de o grijă şi bineînţeles că nu mai e nicio groapă, niciun gărduleţ, nimic. La fel şi acasă. Ies dimineaţa din parcare printr-o parte ca să evit o groapă monumentală lată cât strada şi îmi aduc aminte să mă întorc tot pe-acolo. Ce să vezi? S-a mutat groapa. De unde era, în faţa bolidului. Şi dă-i şi întoarce, dă cu spatele şi ocoleşte jumătate de cartier ca să ajungi în parcare.

Cred că asta înseamnă că băieţii se mişcă repede. Sau nu?

Cine ghiceste ce scrie pe lateralul dubitei si ce tunsoare avea soferul castiga… ceva. Ne gandim noi ce.

Si sa ii multumim ca are grija de noi si ne scapa de turistii aia nesimtiti care ne cotropesc in fiecare vara. Fie numele lui laudat, maica, ca are grija de trafic si ne da cozonac de Paste si de Craciun!

Din sursă sigură ştim că încă există şi sunt funcţionale, de fapt, sunt singurele din ţară de la care te poţi trezi cu amenzi acasă (durează între una şi trei luni). Prin urmare, ce facem dacă avem drum până la Braşov şi lipsă detector de radar? Urmărim indicaţiile primite de la cei mai umblaţi.

Cele mai multe radare fixe de pe DN1 sunt între Bucureşti şi Ploieşti. Seria începe chiar înainte de ieşirea din oraş, cu intersecţia cu Bulevardul Aerogării şi continuă glorios cu cel din dreptul INMH (pe ambele sensuri) şi cu cel din zona intersecţiei cu Şoseaua Privighetorilor — aka drumul spre Pipera, tot şi la dus şi la întors. Vestea bună e că zona e aglomerată la orice oră din zi şi din noapte, din cauza săpăturilor la pasajul Băneasa, aşa că şansele de a fi prins de radare sunt mici.

După ieşirea din Bucureşti lucrurile se complică, iar radarele ar trebui învăţate pe dinafară: imediat după pod (cel peste centură), în dreptul benzinăriei Lukoil şi la ieşirea din Otopeni, la intersecţia cu drumul care merge spre aeroport. Apoi, ca o poezie, Baloteşti, Tâncăbeşti, Ciolpani, Potigrafu, Puchenii Mari, Bărcăneşti. Cele din urmă sunt greu de ratat, pentru că toată lumea încetineşte, pentru că se văd agăţate de pasarele sau pe stâlpii de pe margine.

Urmează cele două de pe centura Ploieştiului, la intersecţia cu DN1 A care merge spre Buftea şi la ieşirea de pe centură — nu ştiu dacă mai sunt de actualitate pentru că centura Ploieştiului a devenit o scurtătură de evitat, pentru că se lucrează.

Drumul e lin apoi, până la la capătul “autostrăzii” dintre Ploieşti şi Câmpina, unde sunt nişte camere de supraveghere pe o pasarelă. Urmează Breaza, ieşirea din Comarnic şi intrarea în Sinaia (imediat după intersecţia cu drumul spre Târgovişte, aproape de varianta spre Gară). În Sinaia mai sunt un radar în centru, dar mă gândesc că cine chiar se grăbeşte va folosi centura, pentru că prin centru trebuie oricum oprit la trecerile de pietoni. Atenţie, pentru că şi la capătul nordic al variantei e un radar. În Buşteni nu mai avem cum să scăpăm de trecerile de pietoni, dar măcar de radarul de la intersecţia cu drumul spre Gura Diham să trecem fără peripeţii. În final, ultimul radar se află în Azuga, după care drumul continuă fără alte elemente intruzive.

Informaţiile de mai sus nu sunt 100% confirmate, aşa că orice comentarii sunt de mare ajutor. Am observat că în afară de radarele şi camerele fixe, poliţia are echipaje plasate în zonele unde limita de viteză e 100 (deci în afara localităţilor) şi unde toată lumea încearcă să recupereze timpul pierdut.

Cât despre amenzile care vin acasă, nu e un mit! Chiar şi după jumătate de an, proprietarul maşinii (sau utilizatorul, dacă aceasta este în leasing) primeşte prin poştă o somaţie prin care trebuie să declare cine a condus maşina la momentul respectiv. Urmează amendă (şi suspendarea permisului pentru abateri grave), aşa că e util să aveţi membri ai familiei care au carnet dar nu conduc