Mai mult, atenţia de care vorbim aici nu se reduce la direcţia în care îţi e îndreptată privirea, ci se referă mai ales la gândurile care îţi trec prin cap. Nu e de ajuns să priveşti înainte, trebuie să fii acolo şi cu urechile şi cu sinapsele, mai ales cu mâinile şi picioarele. Pentru că:

Dacă nu eşti cercetător ştiinţific, condusul e cel mai complicat lucru pe care îl vei face azi

Sunt două moduri în care îţi poate fi distrasă atenţia la volan:

1. Automatismele. Mai ales atunci când mergi pe acelaşi drum în fiecare zi există toate şansele să intri în transă şi să te trezeşti acasă fără nicio amintire relevantă despre drumul parcurs. Deşi este perfect normal, şi probabil că nici n-ai putea să traversezi oraşul dacă nu ai avea un automatism (ar fi prea complicat şi stresant pentru creier), e şi foarte periculos. Automatismele implică cunoştinţe pe care le ai deja, de exemplu despre starea drumului. Există posibilitatea ca neprevăzutul (maşini staţionate, gropi noi, copii care traversează aiurea) să nu fie înregistrat de creier şi să te transformi în vinovat fără să ştii ce s-a întâmplat de fapt.
Sfat: încearcă să te concentrezi atunci când conduci, chiar dacă ştii drumul foarte bine, chiar dacă eşti pe autostradă. Păstrează autimatismele pentru secvenţa de pedale, pentru schimbatul vitezei şi frână când vezi roşu în faţa ochilor. Nu presupune niciodată că drumul de azi va fi exact ca cel de ieri. Sau schimbă-l. Poate găseşti o scurtătură pe care nu şi-a imaginat-o încă nimeni.

2. Activităţile paralele. Vorbitul la telefon, chiar şi cu hands-free (!), e cea mai periculoasă dintre ele. N-am înţeles niciodată de ce e legal, din moment ce e dovedit ştiinţific că vorbitul (deci ideea de a te concentra la altceva în afara drumului) e mult mai dăunător decât condusul cu o mână. Creierul uman nu este conceput pentru multitasking! Pur şi simplu e imposibil să fii la fel de concentrat la două activităţi paralele, iar dacă vorbitul preia cea mai mare parte din acitivitatea cerebrală, pentru condus intră în funcţiune automatismele, iar asta ştim deja unde duce.

Dar nu este vorba numai de telefon. Evită să cauţi lucruri în geantă, să schimb cd-ul, să fumezi la volan şi altele. Concentrează-te pe condus. Dacă ai ajuns aici, înseamnă că îţi place, iar dacă îţi place n-ai nici un motiv să te bucuri de fiecare minut în maşină.

Sfat: trage pe dreapta dacă trebuie neapărat să răspunzi la telefon; poate pierzi cinci minute pe drum, dar salvezi o viaţă. Pregăteşte-te pentru orice călătorie cu muzică, apă, geamuri curate şi oglinzi aranjate înainte de a porni la drum. Bucură-te că eşti la volan şi ignoră alte activităţi. Nu, faptul că trăim într-un oraş supra-aglomerat unde mai mult se stă decât se merge nu e o scuză valabilă — pentru asta s-au inventat audiobooks.

Uite-aşa, revenind la faimosul meu tricou, Keep your mind on the road! ar fi fost un mesaj mai demn de luat în seamă. Pentru că de cele mai multe ori nu privirea îţi e distrasă de la drum, ci celelalte simţuri şi abilităţi necesare condusului.

În lunea de Paşte am plecat de-acasă spre sală la 8:45 şi la 9:15 eram echipată şi pe aparate. Într-o zi normală ar fi trebuit să plec de-acasă pe la 8:15, ceea ce nu fac niciodată, că e sinucidere curată. De asemenea, după o oră de alergat am mai făcut tot fix jumătate de oră până în bucătărie. Într-o zi normală s-ar fi făcut ora 12.

Ieri m-am plimbat o groază. Stăteam şi mă minunam că nu numai că străzile sunt libere, dar şi locurile de parcare sunt la fel de goale. Stăteam la stop şi nu-mi venea să cred cât de largi sunt unele străzi de fapt. Şi cât de mulţi oameni au abandonat totuşi barca, neaşteptat.

(Sau pur şi simplu uitasem cum e, înainte îmi plăcea să lucrez în zilele libere ca să pot să mă plimb într-o zi în care instituţiile sunt deschise.)

Ce-am mai făcut? Păi am remarcat o tonă de taximetrişti poziţionaţi strategic pe colţuri de intersecţie. Intersecţiile astea fiind goale, păreau un ciorchine de bube galbene apărute de sub asfalt. Plus că deşi mai toţi şoferii de sărbători (care-s mai rău decât ăia de weekend) se mişcau prin oraş cu viteza melcului, taximetriştii de care vorbeam nu aveau nici o problemă să taie benzi, să schimbe direcţia fără semnalizare, să-ţi taie faţa. Periculos.

Şi în mod surprinzător, n-am văzut în viaţa mea atâtea maşini de Constanţa în capitală. Asta-i un fel de pay back în avans pentru ce se va întâmpla weekendul următor?

(E 1 mai. Ştiu, e ciudat. Dar e deja 1 mai.)

Cât despre duminică — o oră cât am stat la masa de Paşte am văzut trei reportaje despre trei accidente. Coincidenţă? Nu cred. Sărbătorile sunt aerisite în Bucureşti, dar numai dacă ai grijă de două ori mai mult decât de obicei.

Recunosc – eram complet pe dinafară, având doar vagi aminitiri despre biroul din Candiano Popescu, singurul pe care l-am vizitat cu treburi de genul ăsta de fapt. Ei bine, surpriză, pentru sectorul 4 locaţia s-a schimbat complet, iar pentru celelalte sectoare habar n-aveam unde se găsesc punctele respective pe hartă.

Deci de-acum e simplu: loveşti maşina prin oraş, identifici sectorul, te uiţi pe harta de mai jos şi îi dai bice către secţia aferentă în termen de 24 de ore. Pentru adresele exacte şi alte detalii, avem pagină separată cu birourile-tamponări (funny name, tho ).
View Sectii accidente usoare Bucuresti in a larger map

- Partea 1: pe la minutul 5-6 apare actuala clădire a primăriei Bucureşti în construcţie.
- Partea 2: minutul 2 sau pe-acolo – Ăştia din provincie care vin la ghici în Bucureşti
- Partea 3: Cars and cigarettes
- Partea 4: Numai în Bucureşti am văzut atâţia oameni nervoşi
- Partea 5: Anii ’96-’97′-’98 are back, când vine vorba de ridicări cel puţin…

Vă dau linkul la partea 1 pe youtube, sunt 6 în total, sub 10 minute. E de văzut neapărat!

Acum nu-mi e foarte clar dacă mi-a crescut toleranţa la manifestările astea, dacă s-au împuţinat sau dacă pur şi simplu nu mai am timp să colind colţurile de străzi şi trotuarele devenite parcări în acelaşi stil. Cert e că nesimţiti încă există, aşa cum ne povesteşte blonda care gândeşte.

Ce faci, deci, când stai la stop şi intră unul în tine? Păi dacă daunele sunt insignifiante şi n-a fost cu rea intenţie, pleci mai departe. În Bucureşti nu merită să te stresezi pentru o zgârietură pentru că i se poate întâmpla oricui, pe loc sau în mers, cu intenţie sau fără. Poţi să ţi-o faci şi singur, poate să sară o piatră, poate să se întâmple orice. De-aia există asigurare.

Dacă e cu rea intenţie, se complică treaba. Pentru că te enervezi. Te enervezi până în pânzele albe, iar dacă autorul mai şi fuge de la locul accidentului, deja avem o problemă. Iar dacă o reclamaţie la poliţie e too much of a fuss (deşi o văd ca singură soluţie, plus că la coadă la secţia accidente uşoare te calmezi grupa mare), încerci să-l pedepseşti pe nesimţit.

Şi totuşi cum? Faima online nu cred că are prea mult efect. Poate doar dacă se enervează omul că i-ai dat numărul de la maşină pe blog şi începe să te sâcâie şi mai tare. Altfel, şansele ca cineva să recunoască numărul ăluia în trafic şi să se ducă să-i dea două după ceafă sunt minime.

Poţi să încerci să-l faci de râs pe net, ceea ce poate funcţionează (pe principiul pitzipoanca şi cocalari), dacă e un om care frecventează mediul ăsta. Dacă are o Dacie mai bătrână ca tine, e mai greu.

Ce-aş încerca să fac ar fi să popularizez cazul cu ajutorul poliţiei (nu degeaba sunt ei şi pe Twitter şi pe FB) şi poate de-aici iese ceva constructiv şi in real life. Şi probabil că aş mai trece prin aceeaşi intersecţie la aceeaşi oră, cine ştie cum ar reacţiona un proprietar de Dacie mai slab de înger.

Revenind la online: cum îi pedepsim pe nesimţiţii din trafic cu ajutorul blogurilor? Am parcat de-a-n pulea e cam mort, dintrafic se vrea pozitiv şi poate cineva ar trebui să centralizeze all the bitching around the blogosphere. Just my tuppence worth.

Partea funny e că m-am mai întâlnit o dată cu băiatul respectiv, era de ziua mea şi aşteptam pe cineva într-o parcare şi ca să vezi coincidenţă, a apărut ăsta şi a parcat lângă mine. Nu ştiu dacă m-a recunoscut că ţinea de gheruţe o piţipoancă şi n-avea ochi. În fine.

Până în seara asta când mă îndreptam târâş grăbiş spre casă:
- ia uite ce tâmpit, merge între benzi
- ah, e din provincie
- heh din aceeaşi provincie ca ăla pe care l-am lovit
- o wait, are şi acelaşi fel de maşină…
EL E!

M-am amuzat copios vreo 2 km până luat-o pe alt drum. Mergea tare aberant. Iar de data asta am stat şi am observat, că între timp am schimbat maşina şi m-am simţit în sigurnaţă. Eh, lumea e mică mică, şoferii proşti nu-şi schimbă obiceiurile prea uşor.

Dar te-a lovit. Sau l-ai lovit. Şi aţi trecut deja peste discuţia de rigoare despre care e mai prost. Ce faceţi? Mergeţi la poliţie? Staţi la cozi intermindabile şi vă rupeţi coastele în faţa agentului pentru că nimeni n-a fost de vină? Pierdeţi o zi întreagă pentru asta?

Ei bine, dacă aveţi amândoi asigurare, nu mai e nevoie. Constatarea amiabilă s-a introdus de ceva vreme şi pe plaiuri mioritice, iar pe site-ul ăsta se găsesc toate detaliile de care aveţi nevoie, plus ceva opţiuni viabile de Casco şi RCA, joculeţe şi alte minuni. De vizitat!

Pe scurt, pasul obligatoriu în care cei implicaţi în accident merg la secţia de poliţie de pe raza sectorului în care s-a produs accidentul se sare cu graţie. Documentele se depun direct la asigurator, ceea ce ar trebui să însemne că problema se rezolvă mai repede. Desigur, dacă te îneţelegi cu elefantul şi vă hotărâţi cine e de vină.

Personal n-am testat încă sistemul, pentru că nu mă simt elefant şi pe ei îi miros de la distanţă. Sunt curioasă dacă funcţionează pe bune. A încercat cineva? Chiar sunt bucureştenii capabili să rezolve ceva în mod amiabil?

SECTOR 1 :

- Centrul de Daune Omniasig Bucuresti, Calea Grivitei nr. 355 – 357
Tel. 021.323.30.30, interior 22176 sau 22190 (program 24 ore);

SECTOR 2 :

- Str. Pantelimon nr. 450
Tel. 021.323.30.30 interior 28940 (program 24 ore);

SECTOR 3 :

- Calea Vitan nr. 242
Tel.021. 304.51.89 sau 021.323.30.30 interior 22151 (program 24 ore);

SECTOR 4 :

- Brigada de Politie Rutiera, Str. Splaiul Unirii, nr. 311 (incinta Cobalcescu)
Tel. 0374102361 sau 021.323.30.30 interior 22807, 22831(program 24 ore);

SECTOR 5 :

- Brigada de Politie Rutiera, Str. Splaiul Unirii, nr. 311 (incinta Cobalcescu)
Tel. 0374102361 sau 021.323.30.30 interior 22807, 22831(program 24 ore);

SECTOR 6 :

- Bd. Iuliu Maniu nr. 594 (in incinta societatii COM NICO SERV)
Tel. 021.323.30.30 interior 25437, 22253 (program 24 ore).

… de unde rezultă că mitul urban al străzii Candiano Popescu s-a dus pe apa Dâmboviţei. Se pare că nu mai e nevoie să urci niciun deal cu maşina accidentată dacă faci poc în sectorul 4. Oh, well.

Saptamana trecuta am fost in Moldova (a noastra, nu a lor). Toata Moldova, pana la Radauti chiar. Sunt doua categorii de Moldova din punct de vedere al traficului: Moldova avansata si aialalta. Despre aia avansata o sa aduc aminte atunci cand o sa imi revina cheful de continuat un anume articol ce sta de ceva vreme in draft. Acu’ e vorba despre aialalta. Este o Moldova arhaica, cum ar zice Busu, o Moldova in care semafoarele exista doar pentru ca dau bine, in care se conduce cu barbia deasupra volanului si in care daciile berline inca ruleaza.

Poate cel mai reprezentativ dintre orasele Moldovei asteia este Falticeni. Falticeni este ca un ghimpe in drumul misto care este E85. De fapt E85 nici nu e misto in zona aia. Si-au dat seama ca nu au de ce sa il faca misto si acolo. Falticeniul  are un trafic ca in Bucuresti. Nu are in schimb pietonii si masinile din Bucuresti. Exista doar aglomeratie, aglomeratie intretinuta de catre traficanti participantii la trafic care doar par multi. Falticeniul e strabatut de un traseu sinuos pe care se blocheaza tot traficul de pe E85. De fapt cred ca asta e motivul pentru care e atat de aglomerata zona, exista Falticeni in drum. (De pe acum ar trebui sa fi inteles deja ca Falticeniul este mai tare chiar decat Chuck Norris). Drumul prin Falticeni are o singura banda pe sens, marginita de masini parcate pe dreapta si de scuar pe partea stanga. Standard, zic eu. Circulatia se face bara la bara. Din cand in cand apar, inevitabil, si intersectii. In Bucuresti, e destul de simplu, sunt destui care lasa loc celor care vor sa traverseze intersectia perpendicular pe directia lor de mers, chiar daca au prioritate, atunci cand vad ca nu au unde sa mearga mai departe (poate nu o fac toti  dar o fac destui). Ei, in Falticeni nu numai ca soferii nu fac asa ceva dar chiar atunci cand cineva o face (adica eu), cei carora le dai prioritate nu stiu ce sa faca si raman blocati.  Le-am dat flashuri, le-am facut semn cu mana, ei “nu si nu – batman, batman”, preferau sa ma astepte pe mine sa avansez si sa blochez intersectia. Dupa claxoane repetate  am inaintat. Si am blocat-o.

Se mergea in stilul “a intaia, frana, a intaia, frana, a intaia”. La un moment dat prind cam 30 la ora. Uuuu. 40! Misto! Din fata unei dube parcate apare un cap. Ma uit pe jos, marcaj de trecere. In spatele meu era o masina destul de departe. Pana mea, sa ii dau omului prioritate. Franez moderat. Posesorul capului traverseaza din dreapta masinii spre stanga ei. Cand ajunge in dreptul meu, al soferului, ma uit in oglinda si vad o antichitate de Dacie venind inspre mine incet dar sigur. “Grrrr!” A intaia, ambreiaj, incep deplasarea si BUF! MA trezesc un metru mai in fata, direct pe trecere, pe unde trecuse ala mai ‘nainte. “Cacat, sa vezi ca stau in fundul Moldovei sa rezolv rahatul asta” Trag undeva pe dreapta, imi linistesc colegul nedumerit “Ce a fost asta?” “Ne-a lovit unul”. Pun avariile, ma dau jos si prima chestie pe care o vad e fata tampa si zambitoare a lu’ ala de la volan.  (Recunosc ca mi-a dat prin cap sa scot sprayul dar nu stiam pe unde l-am pus). Ma uit la masina lui, nimic. Ma uit la mine, numarul indoit (e in spoiler).  Zambaretul ma intreaba “acum ce facem?” “Ce sa facem? Mergem mai departe.” si arat directia inainte. “Unde mai departe”. “Pana mea! Nu stiu, fiecare la treaba lui”. Ala ramane perplex. Il ignor si ma sui in masina. De ce s-a mirat, nu stiu. De ce ar fi trebuit sa stau? Unii oameni cred ca au prea mult timp liber.

Poate de aia bucurestenii vor plati cel mai mic RCA la anu’, conduc defensiv si in caz de accidente minore nu isi bat capul. Pentru ca, in ciuda aglomeratiei din oras, accidentele sunt putine. Stiu ca toti musafirii straini se mira de starea asta, “uite cum se circula la voi! E de mirare ca nu sunt accidente. Uimitor!”. Am fost in Spania acum vreo 2 sau 3 ani si cred ca jumatate din masini aveau indoituri in aripi sau in usi. Asa ceva nu vezi in Bucuresti. Cand ma duc la Constanta ma simt ca la “ratele si vanatorii”, trebuie sa ma feresc de toti papagalii care intorc pe unde li se nazare sau care schimba benzile ca pe mosia lu’ ta-su. In Galati la fel… Parca ar fi orase de taximetristi. In Brasov nu e la fel insa unul nu te fereste daca ai facut o greseala sau unu’ nu iti face loc daca te-ai incadrat gresit. Dumnezeu cu mila! Claxoane, invitatii la felatii… Timisoara la fel, mai putin invitatiile.

De aia, de departe, orasul din Romania in care imi place cel mai mult sa conduc este Bucuresti. Daca nu ar fi taximetristii care sa il strice, ar fi chiar un trafic ideal (tinand seama de aglomeratie). Si brasovenii, constantenii si galatenii, chiar si cu numere de B.

Deci ce faci când eşti la două străzi de casă, trafic normal, ud şi mâzgă pe jos, dar n-ai viteză şi păstrezi o distanţă mai mult decât decentă faţă de autovehiculul din faţă şi totuşi nu poţi să opreşti? Faci poc! şi te trezeşti cu o listă luuungă de elemente constituente care trebuie înlocuite. Dar s-o luăm pe rând.

Primul pas e să convingi provincialul căruia i-ai lăsat puţină vopsea pe bară că dacă sună poliţia n-o să vină în veci nimeni să constate ceva. Apoi îi explici că ştii cum să ajungi în Candiano şi că ar fi cazul să te urmeze, că nu vrei să te duci cu el la un service de cartier să-i rezolvi problema pentru că va trebui cândva s-o rezolvi şi pe a ta (şi pe bună dreptate, cu o capotă îndoită nu prea e amuzant să te plimbi prin oraş pentru totdeauna).

Aşa că încerci să parcurgi cât mai repede următorii paşi obligatorii: înhăţat formular din biroul 3, completat rapid cu datele din buletin, permis, contract CASCO, contract RCA şi amuzat desenând schiţa accidentului. Apoi repede înapoi la intrare să-l prinzi pe domnu’ poliţist când dă ture la constatări (eventual de uiţi atent la propria maşină să nu-i scape ceva) şi în final la coadă în ordinea numerelor de pe tricouri.

În stil Băsescu, primeşti 3 puncte de penalizare şi amendă 100 RON în 48 de ore. Simplu şi rapid dacă ştii ce să faci, vreo 3 ore jumate dacă te încăpăţânezi să te descurci singură. Sau dacă celălalt participant la trafic pe o planetă mai îndepărtată decât a ta.

Pentru că da, celălalt participant la trafic n-are buletinul la el, îi arde de glume cu femei la volan, se dă mare expert şi nu e în stare să completeze un amărât de formular. Apoi, în contextul alergat seara târziu după un xerox ca să-i pasezi copie după RCA să-şi facă bara, începe să apese pe butoanele din prorpia ta maşină (de ce oare au oamenii impresia că trebuie să foloseşti avariile ca să ieşi dintr-o parcare!?), dar revine la sentimente mai bune când descoperă că nu eşti chiar noob şi mai poţi să faci şi parcări laterale. În final îi spune poliţistului că erai depaaarte şi nu ştie de ce n-ai reuşit să opreşti. Şi că nu e vina ta.

La 10 seara pleci de la poliţie cu amenda şi constatarea şi a doua zi dimineaţa te prezinţi la asigurator. Nu mai contează că parcarea e interzisă în faţa sediului acestuia (e summit!) şi că trebuie să-i târăşti pe băieţii la costum prin noroaie ca să îşi facă poze. Nici că mâine (tot summit!) trebuie să te plimbi până în Pipera. Ţi se oferă cafea şi cărţi de vizită, ţi se recomandă un service mai rapid, ţi se strânge mâna şi te simţi într-o lume (ţară?) normală.

Am de înlocuit vreo 8 chestii. Cu totul. Deşi avariile sunt greu observabile dacă nu eşti atent sau dacă nu te uiţi din profil la capota boţită. Pentru că sunt din plastic, nu pentru că aveam viteză. Pfff. Deci va urma povestea cu service-ul!

În sfârşit… când vezi trei oameni stând pe trotuar în dreptul unei treceri de pietoni, pe sensul celălalt, nu opreşti brusc în caz că se hotărăsc să treacă!! Pur şi simplu. Nu că aş susţine că nu e vina mea, este, chiar şi oficial, dar totuşi.