Între timp s-a tras la sorţi şi-am primit un “mp4 player cu touchscreen”. Inutilă jucărie, mai ales că e dependentă de wifi şi fără n-are niciun farmec. Dar mi-am adus într-o zi aminte de mufă şi-am zis că tre să încerc. Că ar fi mult prea mişto să nu mai trebuiască să ard cd-uri evăr evăr şi să am la dispoziţie în maşină mii de melodii.

Aşa că mi-am luat căutătura de femeie şi m-am uitat la mufa aia. Jack, ce altceva poa să fie, 3,5. M-am uitat şi la iPod. Jack, ce poa să fie, 3,5. Zic bun aşa. Ştiu ce caut. Cel mai simplu cablu din lume şi drumul spre unlimited car fun e liber. Şi-am căutat. Cred că vreo două săptămâni legate am tot intrat şi întrebat prin orice magazin de fire. Şi nimic. Nimeni nu vindea cel mai simplu cablu din lume.

L-am găsit într-un final, anul trecut chiar. Numai că e degeaba. Se potriveşte, ăla e, căutătura mea de femeie a avut dreptate ca întotdeauna , numai că e ca şi cum n-ar fi.

În naivitatea mea speram că o să pot folosi butoanele de la maşină. Mnope, nothing works. Iar ideea de a sta cu iPod-ul în braţe să cauţi cântece sau măcar să dai next e pur şi simplu naşpa. Adică ar trebui interzisă. Ce telefoane nene şi amenzi pe tema asta, să vezi accidente provocate de femei cărora nu li se lipeşte degetul de ecranul iPod-ului şi uită de trafic.

Se aude prost. Dacă mişc de cablu se aude şi mai prost. Cu bâzâituri şi tot tacâmul. Plus că e lame să vezi pe ditai ecranul de bord că asculţi muzică la Aux, când tu ai dat bani pe o maşină echipată cu mufă pentru iPod. Mă rog, io nu, da’ am senzaţia că au fost domnişoare atrase şi de minunea asta.

Mă gândesc că ar trebui să fie relativ oke când mergi la drum lung şi ai un copilot să schimbe muzica. Dar în rest, e degeaba. E ca şi cum te-ai uita la Avatar pe televizorul cu tub a lu’ bunica.