Citeam de un experiment făcut în Danemarca, cred, într-un oraş cu probleme cu parcarea. Cam ca în Bucureşti probabil. În loc să construiască parcări, primăria a micşorat numărul de locuri de parcare din zona centrală. A lărgit străzi eliminând parcarea la marginea drumului, a transformat parcările în spic în parcări pe lângă trotuar etc. Rezultatul? Trafic mai puţin aglomerat. Pentru că într-o societate civilizată, dacă n-ai unde să laşi maşina, nu pleci cu ea de-acasă — motiv pentru care acelaşi experiment n-ar funcţiona deloc în Bucureşti.

În schimb reversul are şanse de “reuşită”. Acolo unde se construiesc parcări (să zicem la Universitate), traficul va deveni cu atât mai intens. Paradoxal dar perfect adevărat. Pentru că şoferii bucureşteni vor înţelege că au unde să parcheze şi că prin urmare e în regulă să vină cu maşina în centru. Ergo aglomeraţie pe străzi şi în intersecţii.

Amuzant, nu-i aşa? Nu zic că nu e nevoie de parcări, dar hai să trântim vreo 3-4 în zone semi-centrale, să ne lăsăm maşinile acolo şi să lăsăm centrul să respire. Am mai zis-o de curând, dar taxa pentru circulaţie în centrul oraşului nu mi se mai pare deloc SF.

Oricum, lăsând la o parte cele două exemple neconcludente, mă gândeam că e un fapt din trafic să construieşti din ce în ce mai multe drumuri care să deservească mai mulţi posesori de maşini, doar ca să descoperi după inaugurare că traficul se mişcă la fel de prost. Nu mă refer la drumuri trântite aiurea, ci la cele mai utile pe care ţi le poţi imagina, să zicem autostrada spre mare.

În 2004 era în construcţie şi nu se deschisese nici un segment, în 2005 aveam A2 până la Lehliu şi era full de maşini care se grăbeau spre mare. Unde exact erau maşinile astea înainte să existe autostrada?

Simplu. E ca în cazul nevoilor create artificial de societate (NU, n-ai nevoie de noul iPhone): dacă ai pe unde să circuli, atunci vei circula. Dacă există drumuri practicabile, atunci mai mulţi şoferi vor simţi nevoia să le folosească, dacă nu sunt drumuri, atunci vor găsi o altă soluţie (metrou, plimbare pe jos etc).

Şi acum vine întrebarea:

Nu cumva frenezia construcţiilor din Bucureşti va duce la congestionarea traficului (adică mai mult decât este deja, zic)? Nu cumva podurile, pasajele, centurile, străzile largi, bulevardul Uranus vor avea efectul de a convinge bucureştenii că e ok să ieşi cu maşina şi s-o duci peste tot? Nu cumva, în loc să se circule mai bine, se va circula mult mai prost?

Revino luni pentru încă o consecinţă nevăzută a încercărilor de fluidizare a traficului

Noi nu ne-am dus repede în inspecţie pentru că nu ne-a plăcut populismul în spiritul căruia s-a organizat deschiderea. Argumentul numărul unu şi cel mai important: pasajul a fost construit pentru fluidizarea traficului, deci pentru maşini. De ce să-l deschizi pentru pietoni când nici măcar nu are trotuare pentru ei??

Uite de-asta m-am enervat şi am decis că după vreo 3 ani de scris mai mult sau mai puţin constant despre construcţia cea minunată, n-are nici un sens să merg la deschidere. Asta fără să punem la socoteală că măcar doi ani din ăştia trei mi-am omorât somnul de dimineaţă pentru că trebuia să ocolesc pe la mama naibii ca să trec de zona Grozăveşti.

Bine.

Argumentul numărul doi a fost că în termeni de trafic şi de utilitate a pasajului e irelevant să încerci să tragi concluzii în primele zile după deschidere. Şi cam asta voiam să facem pe dintrafic.net. Am trecut ieri pe-acolo până la urmă, absolut întâmplător, adică na — chiar aveam de ajuns din Militari înspre 1 Mai — şi a fost scurt şi liber şi interesant. Dar sunt multe de studiat înainte de vreo concluzie.

Articole vechi despre Pasajul Basarab:

Cum e cu Pasajul Basarab – august 2009

Update la Pasajul Basarab – septembrie 2009

Au deschis Podul Grozăveşti – aprilie 2010

Pasajul Basarab – mistere – septembrie 2010

Aiurea (tot despre pasajul Basarab) – septembrie 2010

Cât despre Podul Grozăveşti – septembrie 2010

Greşiiiiit – septembrie 2010

Cică în zona Pasajului Basarab circulaţia e o adevărată plăcere – martie 2011

Între timp şantierul Basarab se apropie de final – martie 2011

Problema adevărată a apărut cât toată parcarea s-a transformat într-un depozit de borduri. Nexam locuri. Încă o vreme a mers şi-aşa – ziceam că nu stau în cel mai aglomerat cartier din oraş şi că în principiu se găseşte şi-un loc pentru mine, cam la orice oră.

De câteva zile însă, toate străduţele din jurul blocului s-au pricopsit cu borduri. Nu şi cu trotuare şi asfalt, ceea ce înseamnă că eu nu pot să urc maşina pe ele. Şi cum nu pot nici să mă lupt cu depozitul de borduri, situaţia a devenit cam tristă. Where do we sleep tonight?

Dacă se schimbă bordurile înseamnă că locurile de parcare de la primărie alocate blocului nostru nu mai sunt disponibile. Practic în momentul ăsta în parcare tronează un munte de asfalt înalt cât mine şi oarecum scary, că nu-mi dau seamă de unde a ieşit. Şi mai practic, nu mai avem locuri de parcare.

Ieri dimineaţă la 8 când au venit muncitorii, am ieşit cu mic cu mare să mutăm maşinile. Fiecare a lăsat-o pe unde s-a putut, ba blocând un garaj, ba sub un balcon, ba pe strada de alături, cu câteva excepţii:

- vecinul 1, să-i spunem racer in disguise pentru că are o maşină şmecheră deşi e familist, care era deja plecat.

- vecinul 2, să-l numim from another life, pentru că ne cunoşteam înainte să mă mut eu aici, care n-are loc de la primărie şi parchează sub balconul meu.

- vecinul 3, să-i spunem the most obvious person, pentru că ştim cum îl cheamă şi câţi ani are numai din numărul de la maşină; el n-a fost de găsit.

- vecinul 4, the nenea, care a plecat mai târziu.

Am mutat deci maşinile pe partea cealaltă a străzii, mi-am ales un loc minunat, pe care l-am găsit iar gol când m-am întors aseară târziu. Mă şi gândeam că oamenii au fost de treabă şi na, respectăm o convenţie nescrisă zilele astea şi rămâne aşa.

Azi în schimb, revenind din oraş ultima, ca de obicei am constat că muntele de borduri dezmembrate s-a dublat şi că vecinii mei au parcat după cum urmează:

- vecinul 1 pe locul vecinului 2.

- vecinul 2 nu pare să fi avut vreo problemă cu asta, deşi mie obişnuia să-mi ridice ştergătoarele în momente asemănătoare; a parcat unde îmi lăsasem eu maşina ieri.

- vecinul 3 după colţ; băiat decent.

- vecinul 4 atât de sub balconul meu încât în momentul ăsta şed peste maşina lui.

Ceilalţi au ocupat exact aceleaşi locuri ca ieri.

Ce e greşit în povestea asta? Bineînţeles că maşina mea, care a rămas pe dinafară. Cum uneori nu mă lasă norocul la nevoie însă, am mai găsit un loc prin apropiere, desigur într-o baltă, dar la 11 noaptea nu mai ai pretenţii din astea. Că fix azi m-am încălţat în balerini de pânză a fost o coincidenţă. Dar măcar am avut unde să parchez.

În schimb mă întreb:

- vecinul 1 n-ar fi trebuit să caute alte soluţii, având în vedere că toată lumea respectă locul de parcare al vecinului 2 în condiţii normale?

- vecinul 2 n-ar fi trebuit să ia atitudine faţă de vecinul 1 aşa cum făcea cu mine?

- vecinul 4 n-ar fi trebuit să ocupe orice alt loc în afară de sub-balconul meu?

Răspunsul social acceptat e că nu. It’s a rat race, iar probleme apar numai atunci când tu ajungi ultimul acasă. Atunci când tu nu respecţi convenţiile mai mult sau mai puţin scrise, când ocupi locurile altora deşi ai garaj şi când laşi apoi bileţele anonime în parbriz, totul e mai mult decât ok. Hai cu bordurile alea odată.

Din punct de vedere al sensurilor de mers s-a revenit mai mult sau mai puţin la situaţia de dinainte de Pasajul Basarab. În partea dinspre Cotroceni-Eroilor-Izvor se circulă pe stânga Dâmboviţei când vii din centru şi pe dreapta ei când mergi spre Unirea. După Podul Grozăveşti se merge pe ambele sensuri, pe ambele maluri ale splaiului — ceea ce este logic, pentru că altfel ca să traversezi trebuie să ocoleşti prin Crângaşi. Chiar trebuie să ocoleşti.

Antenţie. Partea dreaptă a Dâmboviţei (cea cu Primăria Bucureşti, Politehnica, IDM, Sema Parc) e lipsită de sensul Grozăveşti-Ciurel pe primii 50-100m după pod. Se merge înainte (şi nu la dreapta), cu ocolire prin strada Alexandru Bordeanu. Mie mi se pare de bun simţ, mai ales că nu se mai formează o imensă coadă la făcut la drepta de pe pod şi că la ieşirea de pe sus-numita stradă (fosta singură ieşire spre splai când se lucra) e un mare semafor.

Rămâne de investigat malul cu Regia, dar trecând zilele trecute pe la Carrefour Orhideea, trebuie să recunosc că îmi place cum a ieşit intrarea din Şoseaua Orhideelor, cum arată parcarea reorganizată şi cum se desparte Pasajul Basarab în două imediat ce începe să coboare.

Dacă mie mi s-a prelungit somnul de noapte, tot ce mai sper e că vor da drumul curând la pasaj şi că va mai prelua din traficul de pe Grant şi de sub el.

Şi deci dacă pe-acolo nu se trece, pe partea cu Carrefourul nici atât, eu ce fac? Nu de alta, dar mi-a ajuns un an de ocolit pe la Leu în fiecare dimineaţă cu soare, ploaie sau zăpadă. Ruşine, băi.

Am locuit aproape toată viaţa într-o groapă, un cartier construit de-a lungul unei şosele săpate într-un deal. Sigur că pare de domeniul fantasticului ca în Bucureşti să existe dealuri şi văi, dar e perfect posibil, iar efectele sunt evidente. Mai mult de atât, locuiam vizavi de o mlaştină. Transformată la suprafaţă în parc pe la sfârşitul anilor ’80, fundătura respectivă şi-a păstrat însă caraterul “acvatic” în sensul că dacă plouă cât de puţin parcul se transformă în heleşteu, lacul din apropiere dă pe-afară iar şoseaua (ditai bulevardul cu 2 benzi pe sens) devine o continuare normală a acestuia.

Aşa că n-am nevoie, cu tot respectul, să mi se spună on national TV că bulevardul Tineretului e iar inundat, că Apa Nova se ocupă, că stă poliţia la Şincai să nu mai treacă nimeni şi că vai! pietonii au fost stropiţi de maşinile care treceau prin bălţi cu viteză. Ar fi însă ceva dacă nu s-ar întâmpla de fiecare dată când toarnă un pic mai tare.

Sâmbătă am ajuns în cartier după ce se oprise furtuna. Am ocolit în cunoştinţă de cauză bulevardul, am tras două cruci când am cotit pe străduţă ştiind perfect în faţa cărui pom se adună apa şi am ajuns acasă safe and sound. Iar dacă în Tineretului nu mai ploua, conform axiomei cu care am început, prin alte părţi era prăpăd. Ce nu ştiam, de exemplu, e cum se inundă intersecţia de la Baba Novac, în care apropo, se lucrează, sunt decopertate vreo 4 benzi:

Sau că parcarea mea actuală se poate transforma în lac cât ai zice peşte (sorry for the bad joke ), nici că la baza blocului se pot aduna vreo 20 cm de apă care inundă garaje şi udă ditai fundaţie de bloc rezistent. Şi nici cum e să te depăşească un taximetrist nesimţit prin dreapta şi să te acopere efectiv cu apă astfel încât pentru 30 de secunde nu se mai vede nimic în nicio direcţie.

(iar poza de mai sus e făcută în vârful unui deal)

Aşa că dacă deplângea cineva Bucureştiul că nu are ieşire la mare sau la Dunăre, eu mă gândesc serios să-mi fac cadou o barcă pneumatică. Pentru că nu se ştie niciodată când n-o să mai pot să ies din casă sau din parcare.

Astăzi, se asfaltează din nou… aceeași intersecție, aceleași gropi:

Lucrurile poate ar fi fost mai puțin amuzante dacă intersecția cu pricina nu ar fi fost deja asfaltată cu totul acum un an. Iar ambele străzi care se întâlnesc aici fuseseră reparate complet în urmă cu doi ani. Cu alte cuvinte, același petec de pământ a “beneficiat” de cel puțin câte o asfaltare pe an, iar de la topirea zăpezii a fost peticit deja de trei ori…

După modul în care se lucrează și s-a lucrat până acum, este de așteptat ca aceste petice să reziste cam până la vară, după care urmează o nouă asfaltare generală — până la prima zăpadă mai serioasă, care va readuce în carosabil mult-iubitele noastre cratere, iar ciclul se reia la infinit. Și uite așa se învârt rotițele economiei, că doar firmele de reparații sunt printre cele mai profitabile în spațiul carpato-danubiano-pontic…

Totul bine și frumos, dar acum totuși e criză și avem nevoie de măsuri mai ambițioase, de idei noi care să relanseze economia — așa că guvernul ar trebui să ia în calcul și această opțiune: să nu mai asfaltăm nimic, nicăieri! Desigur, la prima vedere poate părea irațional, dar secretul constă în lansarea strategică pe piață a noului SUV de la producătorul național: Dacia Duster! Strategia este genială în simplitate: prin ordonanță de guvern, banii pentru drumuri se vor muta într-un fond special care va oferi tuturor românilor un ajutor financiar pentru achiziționarea unui Duster, sub sloganul “mașini pentru popor”; creșterea cererii la Mioveni va duce la crearea de noi locuri de muncă, și poate chiar extinderea prin deschiderea de fabrici în alte zone ale țării; după un interval scurt de câțiva ani, drumurile existente se vor fi resorbit cu totul, moment în care doar din taxele pe piese de schimb vor veni miliarde la buget.

În final, odată cu dispariția completă a asfaltului, vom crea mai mult spațiu verde în capitală și marile orașe, vom avea mai multe locuri de joacă pentru copii și se vor reface habitatele naturale pentru animale. Un viitor luminos în care toată lumea câștigă!