Citeam de un experiment făcut în Danemarca, cred, într-un oraş cu probleme cu parcarea. Cam ca în Bucureşti probabil. În loc să construiască parcări, primăria a micşorat numărul de locuri de parcare din zona centrală. A lărgit străzi eliminând parcarea la marginea drumului, a transformat parcările în spic în parcări pe lângă trotuar etc. Rezultatul? Trafic mai puţin aglomerat. Pentru că într-o societate civilizată, dacă n-ai unde să laşi maşina, nu pleci cu ea de-acasă — motiv pentru care acelaşi experiment n-ar funcţiona deloc în Bucureşti.

În schimb reversul are şanse de “reuşită”. Acolo unde se construiesc parcări (să zicem la Universitate), traficul va deveni cu atât mai intens. Paradoxal dar perfect adevărat. Pentru că şoferii bucureşteni vor înţelege că au unde să parcheze şi că prin urmare e în regulă să vină cu maşina în centru. Ergo aglomeraţie pe străzi şi în intersecţii.

Amuzant, nu-i aşa? Nu zic că nu e nevoie de parcări, dar hai să trântim vreo 3-4 în zone semi-centrale, să ne lăsăm maşinile acolo şi să lăsăm centrul să respire. Am mai zis-o de curând, dar taxa pentru circulaţie în centrul oraşului nu mi se mai pare deloc SF.

Ei bine, nu. De fiecare dată când parchezi pe locurile Primăriei şi nu primeşti chitanţă de la angajatul acesteia, bugetul oraşului scade cu 1,5 lei, iar buzunarul parcagiului oficial se umple în acelaşi ritm.

Cum ar trebui să funcţioneze sistemul de parcări?

În Bucureşti parcarea este cu timp limitat (1 oră), iar plata se face în avans. Angajatul primăriei este obligat să taie chitanţă pentru fiecare oră de parcare plătită. Pe chitanţă trebuie să apară clar data şi ora intrării în parcare, numărul maşinii şi numele angajatului.

Ce se întâmplă de fapt?

Angajaţii primăriei acţionează prin diverse metode pentru a băga în propriul buzunar banii cuveniţi primăriei:

- dacă şoferul nu cere expres chitanţa, nici nu o va primi; poţi fi întâmpinat cu întrebări de genul aveţi nevoie de bon pentru decont? sau care maşina ca să mă duc eu să pun bonul în geam? – ceea ce evident că nu se întâmplă.

- plata parcării se face rareori în avans; pentru că nici tu nu ştii sigur cât timp vei sta acolo, plăteşti de cele mai multe ori o oră şi restul la întoarcere. De câte ori ai cerut chitanţă după ce te-ai întors la maşină?

Nu vreau să iau apărarea Primăriei ca instituţie, pentru că nici eu nu sunt convinsă că banii se întorc într-un fel sau altul la şoferi. Dar mă enervează faptul că oricând, oriunde, cineva poate profita de naivitatea noastră.

Problema adevărată a apărut cât toată parcarea s-a transformat într-un depozit de borduri. Nexam locuri. Încă o vreme a mers şi-aşa – ziceam că nu stau în cel mai aglomerat cartier din oraş şi că în principiu se găseşte şi-un loc pentru mine, cam la orice oră.

De câteva zile însă, toate străduţele din jurul blocului s-au pricopsit cu borduri. Nu şi cu trotuare şi asfalt, ceea ce înseamnă că eu nu pot să urc maşina pe ele. Şi cum nu pot nici să mă lupt cu depozitul de borduri, situaţia a devenit cam tristă. Where do we sleep tonight?

Parcare alternativă

Se observă maxima inspiraţie a locuitorilor blocurilor din vecinătate care au transformat un spaţiu neutilizat într-o parcare decentă. Se remarcă faptul că maximul de maşini posibil parcate în perimetrul despre care vorbim este şase — trei într-o parte şi trei în cealaltă. Se analizează situaţia şi se concluzionează că nu s-a ales cea mai bună metodă de repartizare.

Pentru că e la mintea cocoşului că perpendicular pe peretele ce se vede în plan îndepărtat ar încăpea cel puţin şapte. Greşesc?

Am reuşit să identific o parcare probabil privată, cu vreo 30 de locuri, despre care însă nu am reuşit să aflu detalii. În afară de asta, observ că lumea îşi abandonează maşinile pe trotuare. Circulaţia pietonilor părea să fie o problemă secundară, mai ales atunci când spaţiul liber lăsat de maşini pe trotuare e ocupat de cablurile tăiate de pe stâlpi — singura soluţie pentru cei care merg pe jos: linia de tramvai.

Până zilele trecute, când trotuarele din Pipera au primit tratament de Bucureşti: s-au montat stâlpi care blochează accesul maşinilor. Yay pentru pietoni, naşpa pentru şoferi, dar întrebarea mea e una singură: cum dumnezeii primăriei să investeşti în stâlpii lui papuc şi să laşi trotuarele să arate în continuare ca după bombardament?

Stâlpi pe trotuarele din Pipera

Trotuare bombardate în Pipera

Dacă se schimbă bordurile înseamnă că locurile de parcare de la primărie alocate blocului nostru nu mai sunt disponibile. Practic în momentul ăsta în parcare tronează un munte de asfalt înalt cât mine şi oarecum scary, că nu-mi dau seamă de unde a ieşit. Şi mai practic, nu mai avem locuri de parcare.

Ieri dimineaţă la 8 când au venit muncitorii, am ieşit cu mic cu mare să mutăm maşinile. Fiecare a lăsat-o pe unde s-a putut, ba blocând un garaj, ba sub un balcon, ba pe strada de alături, cu câteva excepţii:

- vecinul 1, să-i spunem racer in disguise pentru că are o maşină şmecheră deşi e familist, care era deja plecat.

- vecinul 2, să-l numim from another life, pentru că ne cunoşteam înainte să mă mut eu aici, care n-are loc de la primărie şi parchează sub balconul meu.

- vecinul 3, să-i spunem the most obvious person, pentru că ştim cum îl cheamă şi câţi ani are numai din numărul de la maşină; el n-a fost de găsit.

- vecinul 4, the nenea, care a plecat mai târziu.

Am mutat deci maşinile pe partea cealaltă a străzii, mi-am ales un loc minunat, pe care l-am găsit iar gol când m-am întors aseară târziu. Mă şi gândeam că oamenii au fost de treabă şi na, respectăm o convenţie nescrisă zilele astea şi rămâne aşa.

Azi în schimb, revenind din oraş ultima, ca de obicei am constat că muntele de borduri dezmembrate s-a dublat şi că vecinii mei au parcat după cum urmează:

- vecinul 1 pe locul vecinului 2.

- vecinul 2 nu pare să fi avut vreo problemă cu asta, deşi mie obişnuia să-mi ridice ştergătoarele în momente asemănătoare; a parcat unde îmi lăsasem eu maşina ieri.

- vecinul 3 după colţ; băiat decent.

- vecinul 4 atât de sub balconul meu încât în momentul ăsta şed peste maşina lui.

Ceilalţi au ocupat exact aceleaşi locuri ca ieri.

Ce e greşit în povestea asta? Bineînţeles că maşina mea, care a rămas pe dinafară. Cum uneori nu mă lasă norocul la nevoie însă, am mai găsit un loc prin apropiere, desigur într-o baltă, dar la 11 noaptea nu mai ai pretenţii din astea. Că fix azi m-am încălţat în balerini de pânză a fost o coincidenţă. Dar măcar am avut unde să parchez.

În schimb mă întreb:

- vecinul 1 n-ar fi trebuit să caute alte soluţii, având în vedere că toată lumea respectă locul de parcare al vecinului 2 în condiţii normale?

- vecinul 2 n-ar fi trebuit să ia atitudine faţă de vecinul 1 aşa cum făcea cu mine?

- vecinul 4 n-ar fi trebuit să ocupe orice alt loc în afară de sub-balconul meu?

Răspunsul social acceptat e că nu. It’s a rat race, iar probleme apar numai atunci când tu ajungi ultimul acasă. Atunci când tu nu respecţi convenţiile mai mult sau mai puţin scrise, când ocupi locurile altora deşi ai garaj şi când laşi apoi bileţele anonime în parbriz, totul e mai mult decât ok. Hai cu bordurile alea odată.

În lunea de Paşte am plecat de-acasă spre sală la 8:45 şi la 9:15 eram echipată şi pe aparate. Într-o zi normală ar fi trebuit să plec de-acasă pe la 8:15, ceea ce nu fac niciodată, că e sinucidere curată. De asemenea, după o oră de alergat am mai făcut tot fix jumătate de oră până în bucătărie. Într-o zi normală s-ar fi făcut ora 12.

Ieri m-am plimbat o groază. Stăteam şi mă minunam că nu numai că străzile sunt libere, dar şi locurile de parcare sunt la fel de goale. Stăteam la stop şi nu-mi venea să cred cât de largi sunt unele străzi de fapt. Şi cât de mulţi oameni au abandonat totuşi barca, neaşteptat.

(Sau pur şi simplu uitasem cum e, înainte îmi plăcea să lucrez în zilele libere ca să pot să mă plimb într-o zi în care instituţiile sunt deschise.)

Ce-am mai făcut? Păi am remarcat o tonă de taximetrişti poziţionaţi strategic pe colţuri de intersecţie. Intersecţiile astea fiind goale, păreau un ciorchine de bube galbene apărute de sub asfalt. Plus că deşi mai toţi şoferii de sărbători (care-s mai rău decât ăia de weekend) se mişcau prin oraş cu viteza melcului, taximetriştii de care vorbeam nu aveau nici o problemă să taie benzi, să schimbe direcţia fără semnalizare, să-ţi taie faţa. Periculos.

Şi în mod surprinzător, n-am văzut în viaţa mea atâtea maşini de Constanţa în capitală. Asta-i un fel de pay back în avans pentru ce se va întâmpla weekendul următor?

(E 1 mai. Ştiu, e ciudat. Dar e deja 1 mai.)

Cât despre duminică — o oră cât am stat la masa de Paşte am văzut trei reportaje despre trei accidente. Coincidenţă? Nu cred. Sărbătorile sunt aerisite în Bucureşti, dar numai dacă ai grijă de două ori mai mult decât de obicei.

• Ăia care depăşesc pe linia de tramvai şi au pretenţia să intre în coloană înainte de refugiu. Good luck with that.
• Ăia care ocolesc refugiul prin stânga (ceea ce e bineînţeles ilegal, dar asta nu mai contează) şi vor apoi înainte sau la dreapta.
• Tâmpiţii opriţi pe prima bandă. Ăştia au nume: se numesc tâmpiţi. Dacă stai mai mult de 30 de secunde, pe avarii sau nu, blocând traficul pe o bandă întreagă, îmi pare rău, dar eşti idiot. Dacă dup-aia te mai şi plângi în stânga şi în dreapta că traficul în Bucureşti e naşpa, poţi să te duci acasă.
• Taxiurile oprite în intersecţie sau pe banda întâi. Că staţiile de taxiuri sunt degeaba în oraşul ăsta.
• Apropo de sus-numitele staţii, sunt cunoscute drept locuri de parcare moka şi dacă nu ştii de ele e pentru că marcajele indicatoare s-au pierdut undeva sub roţile maşinilor parcate. De exemplu la Izvor, cum vii dinspre Eroilor, după pod, pe stânga:

• Ăia care în loc să stea la coadă la ieşire de pe o străduţă intră pe contrasens şi fac dreapta tot pe banda întâi. Mă simt invizibilă în momente din astea.
• Ăia care în loc să stea la coadă la semaforul de mers la stânga intră în intersecţie de pe ultima bandă de mers înainte şi rămân acolo suspendaţi. Totul în timp ce io prind al coişpelea semafor regulamentar.
• Ăia care n-au învăţat la şcoala de şoferi că dacă vrei să faci stânga trebuie să-i acorzi prioritate ăluia care vine din sens opus şi merge înainte.
• Când uită vatmanul de tramvai fix aceeaşi regulă, singurul caz în care trebuie să cedeze trecerea, de altfel.
• Când opresc pe galben şi de pe celelalte benzi mai zboară 5-6 maşini perfect pe roşu.
• Când unii (nu arăt cu degetul, dar mă refer în special la taximetrişti) pleacă liniştiţi pe roşu de la semafor de parcă le-ar fi donat mama bulevard.
• Pietonii care NU traversează pe la trecere deşi e fix 5m mai încolo. Sorry, dar în cazul ăsta n-am nicio obligaţie să nu te iau pe capotă.
• Când în staţia de autobuz sunt taxiuri, autobuzul opreşte pe banda a doua şi io vreau imediat la dreapta.

Şi-acum în loc să stau să bat câmpii mai mult despre asta sau să fac filmuleţe cu toţi tâmpiţii de mai sus, mai bine revenim la programul normal de critici constructive şi eventuale soluţii în trafic. Nu de alta, dar momentul Pwah, mi-a tăiat calea tâmpitul cu gipan mi se întâmplă de zece ori pe zi. Şi ţie la fel.

Vorbim despre unde parcăm acum în zona Universităţii — fie că lucrăm sau învăţăm în zonă, fie că ne place să ne plimbăm prin oraş, pentru că undeva trebuie să-ţi laşi maşina când vrei să ajungi la cafenelele din centrul vechi şi pentru că dacă avem un buric al târgului, acolo e.

1. La Fântănă, Universitate şi Arhitectură. E parcare cu plată pe Edgar Quinet, Academiei şi Biserica Enei — 1,5 lei / oră de la 8 la 17, apoi plin de parcagii. Pe vremuri se găseau locuri şi în timpul zilei, de când nu mai există parcarea de la BCR e mai greu. Seara şi în weekend e ok.

2. La BCR. Păi la BCR nu mai e parcare că se construieşte ce ziceam mai sus. Mai sunt străduţele din spate, raiul parcagiilor. Se parchează pe câte două rânduri, în mijlocul străzii, se lasă maşina pe contrasens. Nu se respectă semnele de oprire interzisă (alea de pe strada Doamnei, de exemplu). Nu de alta, dar o maşină de la ridicări n-ar avea fizic loc printre celelalte. De evitat.

3. La Colţea. Sinceră să fiu nu m-am aventurat niciodată să găsesc locuri de parcare prin spatele spitalului. Teoretic îţi poţi încerca norocul, practic pare complicat. De investigat.

4. La TNB şi Batişte. Şi aici e de obicei omor. Parcarea din curtea teatrului nu se ştie în ce bază funcţionează. Pe vremuri era o parcare normală cu plată, azi e un afiş mare care spune ceva despre cumpărătorii de bilete la spectacole. Ultimele vreo două dăţi când am încercat să intru nu m-au lăsat la poartă. Există strada Tudor Arghezi în spate, cu locuri de parcare gratis, dar tot timpul ocupate.

5. Parcarea subterană de la Intercontinental. Opţiunea cea mai sigură, dacă e grabă mare. Costă de vreo 3-4 ori mai mult decât în restul Bucureştiului, dar îşi face treaba. Sunt două intrări: una pe Bălcescu colţ cu Ion Câmpineanu, cealaltă pe Tudor Arghezi colţ cu Batişte.

Ce fac eu? Evit zona pe cât posibil în timpul zilei. Dau o tură pe Edgar Quinet în speranţa că tocmai pleacă cineva, apoi mă enervez şi las maşina tocmai prin Piaţa Revoluţiei sau undeva în zona Pitar Moş – Dionisie Lupu – Icoanei. Easy like a Sunday morning.

Iar mersul pe jos n-a făcut niciodată rău nimănui.

Şi voi?