Şi dacă scapă cum a scăpat idiotul de serviciu de ieri dimineaţă, te opreşti să îţi tragi răsuflarea? Îl înjuri pe ăla în gura mare, deşi a fost atât de idiot încât să-l doară la bască şi să treacă mai departe fără să schiţeze niciun gest? Încep să-ţi tremure genunchii 200m mai încolo când realizezi ce s-ar fi putut întâmpla?

Şi dacă nu era la 25m de trecerea de pietoni, dacă era la 5 sau chiar pe trecere şi se arunca aşa cum a făcut-o, plonjând de pe trotuar, atunci ar fi fost vina ta?

N-a fost rău. În mod suprinzător, nici măcar la 8 dimineaţa nu s-a înghesuit toată populaţia cartierului în vagoane. Nici la 6 seara. Poate pe ruta asta e mai liber în general, deşi la cât de des vin metrourile aş zice că a fost o întâmplare.

E bine cu metroul, dacă îl ai aproape. Dacă e la 20 de minute de mers pe jos, prin zăpadă, cu un laptop în spate, cu bocanci şi căciulă, deşi te duci la serviciu unde există ţinută obligatorie nu mai e aşa amuzant. Nici dacă mai ai treabă seara târziu şi trebuie să străbaţi cartiere întunecate.

M-am distrat o săptămână, n-am văzut deloc oraşul la faţă, n-am înjurat pe nimeni în trafic şi nici nu m-am bătut pe locurile de parcare dintre nămeţi. Ba chiar m-am bucurat de ceva mai multă libertate de mişcare pe jos, pentru că n-am mai depins de întorsul la maşină.

Dar mi-a fost dor. Să pot să car una-alta toată ziua după mine. Să croşetez. Să ajung acasă la orice oră din zi şi din noapte. Să apăs pedale şi să învârt din volan. Biiiiine că nu mai ninge!