A rămas imposibil, dar din cu totul alte motive: Bucureştiul nu e încă un oraş unde să te poţi plimba pe jos şi cu siguranţă transportul public nu e uşor şi plăcut de folosit.

Însă în ultima vreme, lucrurile se îmbunătăţesc: centrul vechi devine loc de promenadă, pieţele mari sunt amenajate pentru pietoni, răsar parcuri la colţ de bloc.

Ce ziceţi deci? Ar fi nevoie de o centură funcţională, de spaţii de parcare în zonele semi-centrale, de multă bunăvoinţă, dar şi ce frumos ar fi să nu mai avem un centru îngropat sub maşini.

2. Amenzile pe nivel de venit. Sau pe clase auto. Din simplul motiv că pentru mine o amendă de trei puncte înseamnă destui bani ca să fiu mult mai atentă a doua oară. Pentru un proprietar de Lambo nu e decât o ieşire în oraş. Trebuie să doară ca să nu mai treci de 200 pe autostradă data viitoare.

Ce ziceţi?

Era un mini-stereotip acum mai multe veri, să nu mă duc direct acasă seara/noaptea, mai ales în timpul săptămânii. Cu toate bunele intenţii ajungeam la intrarea pe străduţă şi trăgeam de volan cu foamea de plimbat încă nesatisfăcută. Mă duceam până la Otopeni sau dădeam ture Casei Poporului, sau amânduouă, cu întoarcere pe Calea Victoriei sau pe Magheru sau cine mai ştie pe unde.

Am renunţat la obiceiul ăsta când n-am mai avut loc de parcare al neu şi numai al meu. Ar fi fost stupid să dau cu piciorul unui spaţiu rezonabil şi liber la 2 noaptea, pe care îl găseam doar printr-o minune a zeului maşinilior fără locuri de parcare, ca să mă duc să mă mai plimb. Oricum mă plimbam pentru că n-aveam unde să las maşina. Heh.

Dar aseară am comis-o din nou şi vai ce bine a fost. Ştiu că sună pueril sau colalaristic şi într-o groază de alte feluri, dar îmi place să mă plimb aiurea prin oraş. În mare parte pentru condus în sine şi pentru că e liber, dar şi pentru maşinile şi oamenii şi priveliştile de pe străzi. În continuare există maşini care nu ies din garaj decât noaptea, gropi pe care e bine să le ţii minte şi aceeaşi oameni plimbăreţi ca întotdeauna.

Din repretoriul de ieri: o buclă mică Vitan-Universitate-Piaţa Muncii, urmată de trasul de volan atât de faimos şi un Mihai Bravu-Piaţa Victoriei-Crângaşi-Lujerului-Cotroceni-Splai-Unirii-Alba Iulia-Muncii.

Asta nu înseamnă decât că poveştile vor reveni în curând, după ce fug să spăl maşina

N-am mai făcut asta de multă vreme. Cred că s-a tăiat macaroana când au început să sape la Pasajul Băneasa şi nu mai era deloc simplu să treci prin zonă, nici măcar la ore târzii. Iar orele târzii nu-mi mai erau libere, pentru că trebuia să dorm.

Dar dacă tot s-a deschis Pasajul Băneasa, mi s-a părut rezonabil să mă apuc din nou de excursii nocturne. Am făcut-o în seara asta, pentru că mă plictiseam la o petrecere şi aveam nişte timp de omorât. Plus că ţineam să îmi testez anvelopele la -1 grad şi bălţi îngheţate, dacă tot a venit azi iarna. Iar suprizele au fost multe.

În primul rând, n-am văzut nicio maşină pe sensul de ieşire din oraş. Nici măcar una, de la Băneasa până la intrearea în Otopeni. Uitasem că asfaltul de acolo e mai bun decât în centrul Bucureştiului, iar când chiar e gol gol o plimbare e o plăcere.

Apoi mi-au plăcut luminiţele de Crăciun. Dacă cele din centru sunt nişte arătări cumplite, în partea de nord a oraşului cineva a avut mai multă inspiraţie. Iar la aeroport sunt chiar drăguţe, jos pălăria. Tot nu înţeleg de ce se preferă albastrul în fiecare an, dar măcar să fie de bun gust. Combinaţiile de pe Magheru şi mai ales bradul (pe care l-am numit Heineken, vezi steaua din vârf) de la Universitate sunt penibile şi deranjante. Nici nu mai zic de cum arată sectorul 4, care deşi consumă energie cât pentru tot oraşul e o nebunie. Pozitivă, zic.

Şi mergând un pic mai departe, e impresionant cum s-a dezvoltat zona Băneasa. Da, nu sunt picată din cer, am trecut de sute de ori pe-acolo de când se construiesc diverse, dar de data asta am avut răbdare să fac o comparaţie cu Băneasa de acum 4-5 ani. Logistic e mare durere, e adevărat, pentru că nu e spaţiu, dar e frumos. E lumină şi se vede că Bucureştiul se extinde. Mie îmi place, iar în condiţiile de faţă în care şoseaua era liberă, n-am de ce să mă plâng nici de trafic.

Mai contează că iar am +100 de km la bord de ieri dimineaţă? Anvelopele mele sunt ok, thank you very much, aşteptăm teste mai dure. Dar mă gândesc la percepţia pe care o au oamenii despre traficul din Bucureşti şi plimbările astea îmi amintesc că se poate şi altfel. Adică fără trafic, dar cu dispoziţie să te uiţi şi la ce-i pe-afară, unde pe bune, e frumos.

My car is up for a face lift. Stricăciuni sunt mai multe, şi estetice şi de esenţă, iar toată treaba asta pare să dureze circa 1000 de ani. Azi în sfârşit a ajuns în service, după ce aseară a făcut vreo sută de kilometri aiurea prin oraş pe la marginea lui, doar cu mine, ca să nu mă uite.

Ne-am distrat testând jucăriile alea de pe Kiseleff, care nu funcţionează niciodată corect. La 60 arată 50, la 80 arată 75, asta pe sensul spre Arcul de Triumf, că pe partea cealaltă mai mult de 20 la oră se pare că n-aveam, hehe. Apoi, the classic: Otopeni şi retur, calea Victoriei, splai, roată la Palatul Parlamentului şi bd. Unirii cu căsoiul în oglinda din stânga. Parcă mergea mai bine, că ştia că azi în zori se termină distracţia.

Iar la 9:30 fix am parcat-o în curtea din Pipera unde aud că o să stea cel puţin 10 zile. Mai aud şi nenumărate lucruri bune despre mâinile pe care a picat, mai ales că sunt rapizi, ceea ce nu s-a prea adeverit. Dar bilanţ şi reclamă (pozitivă sau negativă) despre service facem la sfârşit. N-a plâns, deşi am dus-o la tăiere, la propriu.

Distracţia a început când mi-am dat seama că trebuie să ajung de singură înapoi în oraş. Aflasem că pot să iau un microbuz până la metrou, ceea ce ar fi rezolvat problema. Atâta că la metroul din Pipera n-am călcat în veci, nici în el şi nici pe lângă, cu niciun mijloc de transport. Din fericire, instinctul citadin nu mă înşeală niciodată şi am coborât fix în faţa gurii spre subteran, gură pe care însă n-am reperat-o fără ajutor şi numai după o plimbare extinsă prin faţa corporaţiilor din jur.

Stupid, butI got to see Pipera. Pipera care e o salată de murături asortate asezonată cu gropi, prin care se circulă gâtuit, cu străzi pe care abia încape o maşină, cu trotuare pe care ţi-e frică să mergi, cu zone prin care n-ai ce căuta cu piciorul şi cu scurtături inexistente. But, hei, living in the suburbs!