Ok, am fost, deşi e departe şi Pipera e o mizerie din punct de vedere al traficului şi al planului de urbanism (?). E relativ uşor de găsit, dacă “prima stradă la drepta după singura biserică din Pipera” îţi spune ceva. Service-ul arată ca un sediu de bancă, băieţii sunt amabili faţă în faţă şi atunci când răspund la telefon. Păcat că promisiunea cu “vă căutăm noi în maxim două săptămâni” s-a transformat în trei săptămâni de plimbat cu o maşină stricată, de mai aveam vreo două zile până expira termenul impus de constatare.

Oricum, după experienţa asta, nu mă aşteptam chiar să repare totul în săptămâna pe care mi-au oferit-o orientativ. Cu vacanţa de 1 mai inclusă, deci câteva zile practic, pentru schimbat cam toată partea din faţă a maşinii. Thumbs up! Thumbs up şi pentru telefonul care m-a trezit din somn joi dimineaţă să-mi spună că e gata şi pot să vin s-o iau acum. Pentru faptul că au făcut-o lună şi că mi-au agăţat odorizante brănduite pe oglindă (pe care le-am dat jos în secunda 2, nu suport chestiile agăţate pe oglindă). Că noul suport de număr e şi el brănduit, că mi-au adus-o la intrarea pe stradă ca să mă minunez din secunda 1, că nu mi-au luat bani pentru o problemă destul de gravă pe care i-am rugat să o rezolve suplimentar (pentru că nu şi-au dat seama că au rezolvat-o, but oh well ).

Pe cartea de vizită e dat www.autocargrup.ro ca site, dar nu funcţionează. În orice caz, greu n-ar trebui să fie de descoperit.

În final, am reuşit să schimb şi anvelopele, de data asta cu ajutorul depozitului de anvelope. Din păcate, sau din fericire, toată treaba a durat fix 20 de minute într-o sâmbătă dimineaţă, aşa că prea multe comentarii n-am de făcut, deocamdată.

Ca notă de subsol, încă mă enervez când văd diferenţe de comportament ale “specialiştilor” în faţa unei femei. Când vrei să ştii ce fel de anvelope am, aşteaptă-te să pot să-ţi răspund eu, nu-mi cere talonul, iar când te rog să-mi povesteşti care e problema cu maşina, aşteaptă-te să ştiu ce-s alea bujii. Măcar atât.

My car is up for a face lift. Stricăciuni sunt mai multe, şi estetice şi de esenţă, iar toată treaba asta pare să dureze circa 1000 de ani. Azi în sfârşit a ajuns în service, după ce aseară a făcut vreo sută de kilometri aiurea prin oraş pe la marginea lui, doar cu mine, ca să nu mă uite.

Ne-am distrat testând jucăriile alea de pe Kiseleff, care nu funcţionează niciodată corect. La 60 arată 50, la 80 arată 75, asta pe sensul spre Arcul de Triumf, că pe partea cealaltă mai mult de 20 la oră se pare că n-aveam, hehe. Apoi, the classic: Otopeni şi retur, calea Victoriei, splai, roată la Palatul Parlamentului şi bd. Unirii cu căsoiul în oglinda din stânga. Parcă mergea mai bine, că ştia că azi în zori se termină distracţia.

Iar la 9:30 fix am parcat-o în curtea din Pipera unde aud că o să stea cel puţin 10 zile. Mai aud şi nenumărate lucruri bune despre mâinile pe care a picat, mai ales că sunt rapizi, ceea ce nu s-a prea adeverit. Dar bilanţ şi reclamă (pozitivă sau negativă) despre service facem la sfârşit. N-a plâns, deşi am dus-o la tăiere, la propriu.

Distracţia a început când mi-am dat seama că trebuie să ajung de singură înapoi în oraş. Aflasem că pot să iau un microbuz până la metrou, ceea ce ar fi rezolvat problema. Atâta că la metroul din Pipera n-am călcat în veci, nici în el şi nici pe lângă, cu niciun mijloc de transport. Din fericire, instinctul citadin nu mă înşeală niciodată şi am coborât fix în faţa gurii spre subteran, gură pe care însă n-am reperat-o fără ajutor şi numai după o plimbare extinsă prin faţa corporaţiilor din jur.

Stupid, butI got to see Pipera. Pipera care e o salată de murături asortate asezonată cu gropi, prin care se circulă gâtuit, cu străzi pe care abia încape o maşină, cu trotuare pe care ţi-e frică să mergi, cu zone prin care n-ai ce căuta cu piciorul şi cu scurtături inexistente. But, hei, living in the suburbs!