Nu ştiu cum gândiţi voi, dar pentru mine maşina din imagine e un motiv destul de bun ca să sun la Meridian de-acum încolo.

Pentru că e genial să iei un Lancer, să-l colantezi în galben (presupun), să ai două evacuări şi număr de înmatriculare cu 999 EVO şi să-l faci taxi.

La bord: un tinerel la volan şi o băbuţă în dreapta.

Data viitoare ştim cum facem: 9444 şi cerem maşina 229.

În lunea de Paşte am plecat de-acasă spre sală la 8:45 şi la 9:15 eram echipată şi pe aparate. Într-o zi normală ar fi trebuit să plec de-acasă pe la 8:15, ceea ce nu fac niciodată, că e sinucidere curată. De asemenea, după o oră de alergat am mai făcut tot fix jumătate de oră până în bucătărie. Într-o zi normală s-ar fi făcut ora 12.

Ieri m-am plimbat o groază. Stăteam şi mă minunam că nu numai că străzile sunt libere, dar şi locurile de parcare sunt la fel de goale. Stăteam la stop şi nu-mi venea să cred cât de largi sunt unele străzi de fapt. Şi cât de mulţi oameni au abandonat totuşi barca, neaşteptat.

(Sau pur şi simplu uitasem cum e, înainte îmi plăcea să lucrez în zilele libere ca să pot să mă plimb într-o zi în care instituţiile sunt deschise.)

Ce-am mai făcut? Păi am remarcat o tonă de taximetrişti poziţionaţi strategic pe colţuri de intersecţie. Intersecţiile astea fiind goale, păreau un ciorchine de bube galbene apărute de sub asfalt. Plus că deşi mai toţi şoferii de sărbători (care-s mai rău decât ăia de weekend) se mişcau prin oraş cu viteza melcului, taximetriştii de care vorbeam nu aveau nici o problemă să taie benzi, să schimbe direcţia fără semnalizare, să-ţi taie faţa. Periculos.

Şi în mod surprinzător, n-am văzut în viaţa mea atâtea maşini de Constanţa în capitală. Asta-i un fel de pay back în avans pentru ce se va întâmpla weekendul următor?

(E 1 mai. Ştiu, e ciudat. Dar e deja 1 mai.)

Cât despre duminică — o oră cât am stat la masa de Paşte am văzut trei reportaje despre trei accidente. Coincidenţă? Nu cred. Sărbătorile sunt aerisite în Bucureşti, dar numai dacă ai grijă de două ori mai mult decât de obicei.

E halucinant câte reguli nu sunt respectate în cazul ăsta:

(1) oprirea interzisă în staţiile mijloacelor de transport în comun

(2) de cele mai multe ori, oprirea interzisă în intersecţie

(3) dreapta de pe banda a doua (eu, că n-am ce să fac)

(4) neacordare de prioritate RATB când iese din staţie (tot eu, că dacă staţia lui e în mijlocul drumului, sorry, dar îmi bag picioarele)

(5) blocarea intersecţiei: da, că dacă n-am unde să mă duc, stau

(6) neacordare de prioritate din partea RATB, pentru că dacă nu iese din staţie (şi nu iese, că acolo stă taximetristul şi molfăie şaorma), e doar un simplu participant la trafic

(7) în sfârşit, regula aia simplă, mama lor, cărei ne place să îi spunem CÂT DE IDIOT SĂ FII?

Şi cum e greu să te lupţi cu morile de vânt, căutăm rezolvări oficiale.

Posibile soluţii:

(1) Alveole, nene. Cu forţa, cu riscul de a nu mai avea trotuar. Nu pentru că ar schimba în vreun fel situaţia (în esenţă cu sau fără aleveolă tot aia e), dar statistic vorbind parcă-s mai puţini nesimţiţi care parchează în alveole decât pe prima bandă în staţie.

(2) Amenzi şi ridicări. Ştiu că e utopic, dar poate îmi explică cineva de ce în zonele rar aglomerate şi cu destul spaţiu pe carosabil se ridică maşini într-o veselie, în timp ce acolo unde trebuie primeşti maxim un claxon de la vreun poliţist rătăcit?

(3) Schimbarea staţiilor RATB. Să explic. În multe oraşe aglomerate de pe continentul ăsta, autobuzele merg pe linia de tramvai şi preiau călători de pe refugiu. Avantajul? În principiu e mai liber pe mijlocul drumului, pietonii au unde aştepta şi opririle RATB nu mai îngreunează traficul. Sigur că nu se poate implementa peste tot, dar un pilot pe Mihai Bravu m-ar face tare fericită.

Ce ziceţi? Fezabil? Utopic? Sau mă enervez eu prea tare pentru că păţesc asta în fiecare zi în drum spre casă?

• Ăia care depăşesc pe linia de tramvai şi au pretenţia să intre în coloană înainte de refugiu. Good luck with that.
• Ăia care ocolesc refugiul prin stânga (ceea ce e bineînţeles ilegal, dar asta nu mai contează) şi vor apoi înainte sau la dreapta.
• Tâmpiţii opriţi pe prima bandă. Ăştia au nume: se numesc tâmpiţi. Dacă stai mai mult de 30 de secunde, pe avarii sau nu, blocând traficul pe o bandă întreagă, îmi pare rău, dar eşti idiot. Dacă dup-aia te mai şi plângi în stânga şi în dreapta că traficul în Bucureşti e naşpa, poţi să te duci acasă.
• Taxiurile oprite în intersecţie sau pe banda întâi. Că staţiile de taxiuri sunt degeaba în oraşul ăsta.
• Apropo de sus-numitele staţii, sunt cunoscute drept locuri de parcare moka şi dacă nu ştii de ele e pentru că marcajele indicatoare s-au pierdut undeva sub roţile maşinilor parcate. De exemplu la Izvor, cum vii dinspre Eroilor, după pod, pe stânga:

• Ăia care în loc să stea la coadă la ieşire de pe o străduţă intră pe contrasens şi fac dreapta tot pe banda întâi. Mă simt invizibilă în momente din astea.
• Ăia care în loc să stea la coadă la semaforul de mers la stânga intră în intersecţie de pe ultima bandă de mers înainte şi rămân acolo suspendaţi. Totul în timp ce io prind al coişpelea semafor regulamentar.
• Ăia care n-au învăţat la şcoala de şoferi că dacă vrei să faci stânga trebuie să-i acorzi prioritate ăluia care vine din sens opus şi merge înainte.
• Când uită vatmanul de tramvai fix aceeaşi regulă, singurul caz în care trebuie să cedeze trecerea, de altfel.
• Când opresc pe galben şi de pe celelalte benzi mai zboară 5-6 maşini perfect pe roşu.
• Când unii (nu arăt cu degetul, dar mă refer în special la taximetrişti) pleacă liniştiţi pe roşu de la semafor de parcă le-ar fi donat mama bulevard.
• Pietonii care NU traversează pe la trecere deşi e fix 5m mai încolo. Sorry, dar în cazul ăsta n-am nicio obligaţie să nu te iau pe capotă.
• Când în staţia de autobuz sunt taxiuri, autobuzul opreşte pe banda a doua şi io vreau imediat la dreapta.

Şi-acum în loc să stau să bat câmpii mai mult despre asta sau să fac filmuleţe cu toţi tâmpiţii de mai sus, mai bine revenim la programul normal de critici constructive şi eventuale soluţii în trafic. Nu de alta, dar momentul Pwah, mi-a tăiat calea tâmpitul cu gipan mi se întâmplă de zece ori pe zi. Şi ţie la fel.

Puţine lucruri mă enervează mai tare în traficul de Bucureşti decât taxiurile staţionate aiurea. Pe trecerea de pietoni, în intersecţii, pe prima bandă sub semnul de oprire interzisă, în orice spaţiu liber care ar trebui să rămână gol, aşa, de design. Argh.

Mă gândesc de exemplu la cum stau taximetriştii în intersecţia Mihai Bravu cu Maior Coravu. Acolo ar trebui să fie o trecere de pietoni şi să se vadă frumos spaţiul verde din mijlocul străzii, parc, primăvară, alea. În fine. Cert e că e tot timpul prin de taxiuri, iar dacă s-ar limita la spaţiul respectiv încă n-ar fi mare problemă — numai că ei sunt peste tot, inclusiv trotuar, prima bandă a străzii şi prima bandă a bulevardului unde coincidenţa face să fie şi o staţie de autobuz!

Acum vreo două zile însă, zona era pustie. Două maşini de la rutieră trase în mijlocul drumului, vorbind cu un taximetrist. În rest nimic. Apoi aseară se purtau nişte discuţii asemănătoare undeva pe la Ozana, iar dimineaţă am stat să văd ce se întâmplă cu un taxi pe la Universtitate. A trecut poliţia pe motor, i-a spus clar să se mişte de pe trecere de pietoni şi din intersecţie, omul a schiţat un gest aprobator şi a rămas în acelaşi loc.

Trişti, de la taximetrişti.

Aş vrea să văd că se respectă regulile şi abia apoi să discutăm despre cât de prost sunt făcute…

Pe o stradă strâmtată de maşini parcate pe ambele părţi, am dat nas în nas cu un taxi. Flashuri eu, flashuri el, în acelaşi timp. Pornit eu, pornit el, în acelaşi timp. Oprit eu, oprit el, în acelaşi timp. Într-un final aşteptat eu, în timp ce râdeam amândoi cu gura până la urechi. )