Duminică seara. Acasă, în sfârșit. Foame. Bineînțeles, lipsă de carbohidrați în cămară. Adică n-aveam pâine și mie mi-e greu fără.

M-am reîmbrăcat tacticos, am ieșit din bloc și… m-am urcat în mașină pentru un drum de 500 de metri până la chioșc. 500 m cu câini și noapte, granted, dar totuși 500 de metri pentru care a durat mai mult să parchez mașina (și eu n-am probleme cu asta).

Să nu vă faceți o impresie greșită, nu obișnuiesc să mă urc în mașină ca să merg până la colț, de obicei îmi găsesc drumuri mai complexe de făcut, ca să am un pretext. 😛

Ce vreau să spun e că am greșit.

De fapt, că suntem mult prea mulți care greșim.

E adevărat că acum stau relativ departe de mijloacele de transport în comun și că nu-mi mai permit aventuri ca altă dată. Pe vremuri foloseam mașina numai dacă urma să ajung târziu acasă, în weekend și când trebuia să ajung în partea cealaltă a orașului. Altfel, mers pe jos și metrou scria pe mine, chiar și când aveam de cărat câte ceva. Fără regrete.

E adevărat că am loc de parcare acasă și în fața chioșcului și nu mă gândesc la timpul pierdut învârtindu-mă aiurea. Nici nu mi-aș fi pus problema să mai scot mașina dacă era așa.

Dar cu toate astea, e greșit.

E greșit să stai lângă metrou și să insiști să mergi cu mașina.

E greșit să te învârți în timpul zilei între Universitate și Romană, când în 10 minute maxim mergi pe jos oriunde în zonă.

Nu e ok să te revolți că nu găsești loc de parcare în centru și la oră de vârf, dar să nu-ți treacă prin cap să parchezi mai departe și să faci o plimbare.

Nu e ok în contextul București, dar nici în context general.

Și dacă n-ar fi așa mulți oameni care fac din astea, poate ar fi mai simplu pentru toți.