Știm că pe două roți e mai rapid să străbați Bucureștiul dintr-un capăt în altul la oră de vârf. Pentru că te strecori, ești primul la stop și alte motive la fel de evidente.
Ei bine, până atunci eu sunt fan găsit ruta cea mai scurtă cu mașina. Scurtături și intersecții traversate intuitiv, schimbări bruște de direcție în funcție de trafic etc.
Uneori tot mă uit ofticată la băieții (și fetele) cu cască, alteori îmi iese.
De exemplu, azi dimineață mă întrebam dacă e cazul s-o iau prin pasajul Unirii până la Universitate sau pe deasupra. Am ales a doua variantă, măcar vedeam intersecția, iar pasajul putea să fie oricând blocat. Chiar la intrarea în pasaj îmi taie calea un băiat din cei de care ziceam mai sus și se bagă în subteran. Să vezi chestie, cu tot cu stat la un stop am ajuns în același moment la ieșirea din pasaj. În condițiile în care el nici nu trebuie să încetinească, în principiu se merge printre cele două benzi că loc e destul.
Trăiască!