Tag Archives: parcare

Mai multe drumuri înseamnă mai mult trafic (II)

De asemenea, mai multe locuri de parcare înseamnă tot mai mult trafic.

Citeam de un experiment făcut în Danemarca, cred, într-un oraș cu probleme cu parcarea. Cam ca în București probabil. În loc să construiască parcări, primăria a micșorat numărul de locuri de parcare din zona centrală. A lărgit străzi eliminând parcarea la marginea drumului, a transformat parcările în spic în parcări pe lângă trotuar etc. Rezultatul? Trafic mai puțin aglomerat. Pentru că într-o societate civilizată, dacă n-ai unde să lași mașina, nu pleci cu ea de-acasă — motiv pentru care același experiment n-ar funcționa deloc în București.

În schimb reversul are șanse de “reușită”. Acolo unde se construiesc parcări (să zicem la Universitate), traficul va deveni cu atât mai intens. Paradoxal dar perfect adevărat. Pentru că șoferii bucureșteni vor înțelege că au unde să parcheze și că prin urmare e în regulă să vină cu mașina în centru. Ergo aglomerație pe străzi și în intersecții.

Amuzant, nu-i așa? Nu zic că nu e nevoie de parcări, dar hai să trântim vreo 3-4 în zone semi-centrale, să ne lăsăm mașinile acolo și să lăsăm centrul să respire. Am mai zis-o de curând, dar taxa pentru circulație în centrul orașului nu mi se mai pare deloc SF.

Cereți chitanță pentru parcare

Credeați că numai parcagiii de seară și de weekend profită de pe urma șoferilor care nu știu când și cum se plătește parcarea în București?

Ei bine, nu. De fiecare dată când parchezi pe locurile Primăriei și nu primești chitanță de la angajatul acesteia, bugetul orașului scade cu 1,5 lei, iar buzunarul parcagiului oficial se umple în același ritm.

Cum ar trebui să funcționeze sistemul de parcări?

În București parcarea este cu timp limitat (1 oră), iar plata se face în avans. Angajatul primăriei este obligat să taie chitanță pentru fiecare oră de parcare plătită. Pe chitanță trebuie să apară clar data și ora intrării în parcare, numărul mașinii și numele angajatului.

Ce se întâmplă de fapt?

Angajații primăriei acționează prin diverse metode pentru a băga în propriul buzunar banii cuveniți primăriei:

– dacă șoferul nu cere expres chitanța, nici nu o va primi; poți fi întâmpinat cu întrebări de genul aveți nevoie de bon pentru decont? sau care mașina ca să mă duc eu să pun bonul în geam? – ceea ce evident că nu se întâmplă.

– plata parcării se face rareori în avans; pentru că nici tu nu știi sigur cât timp vei sta acolo, plătești de cele mai multe ori o oră și restul la întoarcere. De câte ori ai cerut chitanță după ce te-ai întors la mașină?

Nu vreau să iau apărarea Primăriei ca instituție, pentru că nici eu nu sunt convinsă că banii se întorc într-un fel sau altul la șoferi. Dar mă enervează faptul că oricând, oriunde, cineva poate profita de naivitatea noastră.

Epopeea bordurilor

V-am povestit că la mine în parcare se schimbă bordurile. Încă se schimbă, nicio șansă se se fi încheiat lucrările.  O vreme n-a fost chair grav, că veneau muncitorii dimineața, plecau seara, lăsau curat.

Problema adevărată a apărut cât toată parcarea s-a transformat într-un depozit de borduri. Nexam locuri. Încă o vreme a mers și-așa – ziceam că nu stau în cel mai aglomerat cartier din oraș și că în principiu se găsește și-un loc pentru mine, cam la orice oră.

De câteva zile însă, toate străduțele din jurul blocului s-au pricopsit cu borduri. Nu și cu trotuare și asfalt, ceea ce înseamnă că eu nu pot să urc mașina pe ele. Și cum nu pot nici să mă lupt cu depozitul de borduri, situația a devenit cam tristă. Where do we sleep tonight? 🙁

Problemă de geometrie

Se dă spațiul din imagine:

Parcare alternativă
Parcare alternativă

Se observă maxima inspirație a locuitorilor blocurilor din vecinătate care au transformat un spațiu neutilizat într-o parcare decentă. Se remarcă faptul că maximul de mașini posibil parcate în perimetrul despre care vorbim este șase — trei într-o parte și trei în cealaltă. Se analizează situația și se concluzionează că nu s-a ales cea mai bună metodă de repartizare.

Pentru că e la mintea cocoșului că perpendicular pe peretele ce se vede în plan îndepărtat ar încăpea cel puțin șapte. Greșesc?

Dacă tot n-avem parcări, să mai eliminăm din ele

Nu știu dacă obișnuiți să vă plimbați prin Pipera (adică plantația Pipera, nu localitatea) cum am făcut eu în ultimele câteva săptămâni. Dar cu siguranță aveți o idee despre faptul că în afară de parcările business centerelor, de altfel destul de generoase în aparență, problema locurilor de parcare e destul de groasă.

Am reușit să identific o parcare probabil privată, cu vreo 30 de locuri, despre care însă nu am reușit să aflu detalii. În afară de asta, observ că lumea își abandonează mașinile pe trotuare. Circulația pietonilor părea să fie o problemă secundară, mai ales atunci când spațiul liber lăsat de mașini pe trotuare e ocupat de cablurile tăiate de pe stâlpi — singura soluție pentru cei care merg pe jos: linia de tramvai.

Până zilele trecute, când trotuarele din Pipera au primit tratament de București: s-au montat stâlpi care blochează accesul mașinilor. Yay pentru pietoni, nașpa pentru șoferi, dar întrebarea mea e una singură: cum dumnezeii primăriei să investești în stâlpii lui papuc și să lași trotuarele să arate în continuare ca după bombardament?

Stalpi-trotuar-pipera
Stâlpi pe trotuarele din Pipera
trotuare-bombardate-pipera
Trotuare bombardate în Pipera

Vecinii și parcarea

Pe strada mea se asfaltează. Vești excelente de altfel, pentru că în mod normal strada mea e o groapă. În stil românesc, totul a început ieri dimineață la 8 fix cu schimbatul bordurilor — doar trei zile, după cum m-au asigurat muncitorii.

Dacă se schimbă bordurile înseamnă că locurile de parcare de la primărie alocate blocului nostru nu mai sunt disponibile. Practic în momentul ăsta în parcare tronează un munte de asfalt înalt cât mine și oarecum scary, că nu-mi dau seamă de unde a ieșit. Și mai practic, nu mai avem locuri de parcare.

Ieri dimineață la 8 când au venit muncitorii, am ieșit cu mic cu mare să mutăm mașinile. Fiecare a lăsat-o pe unde s-a putut, ba blocând un garaj, ba sub un balcon, ba pe strada de alături, cu câteva excepții:

– vecinul 1, să-i spunem racer in disguise pentru că are o mașină șmecheră deși e familist, care era deja plecat.

– vecinul 2, să-l numim from another life, pentru că ne cunoșteam înainte să mă mut eu aici, care n-are loc de la primărie și parchează sub balconul meu.

– vecinul 3, să-i spunem the most obvious person, pentru că știm cum îl cheamă și câți ani are numai din numărul de la mașină; el n-a fost de găsit.

– vecinul 4, the nenea, care a plecat mai târziu.

Am mutat deci mașinile pe partea cealaltă a străzii, mi-am ales un loc minunat, pe care l-am găsit iar gol când m-am întors aseară târziu. Mă și gândeam că oamenii au fost de treabă și na, respectăm o convenție nescrisă zilele astea și rămâne așa.

Azi în schimb, revenind din oraș ultima, ca de obicei am constat că muntele de borduri dezmembrate s-a dublat și că vecinii mei au parcat după cum urmează:

– vecinul 1 pe locul vecinului 2.

– vecinul 2 nu pare să fi avut vreo problemă cu asta, deși mie obișnuia să-mi ridice ștergătoarele în momente asemănătoare; a parcat unde îmi lăsasem eu mașina ieri.

– vecinul 3 după colț; băiat decent.

– vecinul 4 atât de sub balconul meu încât în momentul ăsta șed peste mașina lui.

Ceilalți au ocupat exact aceleași locuri ca ieri.

Ce e greșit în povestea asta? Bineînțeles că mașina mea, care a rămas pe dinafară. Cum uneori nu mă lasă norocul la nevoie însă, am mai găsit un loc prin apropiere, desigur într-o baltă, dar la 11 noaptea nu mai ai pretenții din astea. Că fix azi m-am încălțat în balerini de pânză a fost o coincidență. Dar măcar am avut unde să parchez.

În schimb mă întreb:

– vecinul 1 n-ar fi trebuit să caute alte soluții, având în vedere că toată lumea respectă locul de parcare al vecinului 2 în condiții normale?

– vecinul 2 n-ar fi trebuit să ia atitudine față de vecinul 1 așa cum făcea cu mine?

– vecinul 4 n-ar fi trebuit să ocupe orice alt loc în afară de sub-balconul meu?

Răspunsul social acceptat e că nu. It’s a rat race, iar probleme apar numai atunci când tu ajungi ultimul acasă. Atunci când tu nu respecți convențiile mai mult sau mai puțin scrise, când ocupi locurile altora deși ai garaj și când lași apoi bilețele anonime în parbriz, totul e mai mult decât ok. Hai cu bordurile alea odată.

Dacă ar fi în fiecare zi Paște

Zilele ar fi mult mai lungi. Să explic.

În lunea de Paște am plecat de-acasă spre sală la 8:45 și la 9:15 eram echipată și pe aparate. Într-o zi normală ar fi trebuit să plec de-acasă pe la 8:15, ceea ce nu fac niciodată, că e sinucidere curată. De asemenea, după o oră de alergat am mai făcut tot fix jumătate de oră până în bucătărie. Într-o zi normală s-ar fi făcut ora 12.

Ieri m-am plimbat o groază. Stăteam și mă minunam că nu numai că străzile sunt libere, dar și locurile de parcare sunt la fel de goale. Stăteam la stop și nu-mi venea să cred cât de largi sunt unele străzi de fapt. Și cât de mulți oameni au abandonat totuși barca, neașteptat.

(Sau pur și simplu uitasem cum e, înainte îmi plăcea să lucrez în zilele libere ca să pot să mă plimb într-o zi în care instituțiile sunt deschise.)

Ce-am mai făcut? Păi am remarcat o tonă de taximetriști poziționați strategic pe colțuri de intersecție. Intersecțiile astea fiind goale, păreau un ciorchine de bube galbene apărute de sub asfalt. Plus că deși mai toți șoferii de sărbători (care-s mai rău decât ăia de weekend) se mișcau prin oraș cu viteza melcului, taximetriștii de care vorbeam nu aveau nici o problemă să taie benzi, să schimbe direcția fără semnalizare, să-ți taie fața. Periculos.

Și în mod surprinzător, n-am văzut în viața mea atâtea mașini de Constanța în capitală. Asta-i un fel de pay back în avans pentru ce se va întâmpla weekendul următor?

(E 1 mai. Știu, e ciudat. Dar e deja 1 mai.)

Cât despre duminică — o oră cât am stat la masa de Paște am văzut trei reportaje despre trei accidente. Coincidență? Nu cred. Sărbătorile sunt aerisite în București, dar numai dacă ai grijă de două ori mai mult decât de obicei.

Banalități din trafic

Listă de chestii care mă enervează maxim și care n-au soluție:

  • Ăia care depășesc pe linia de tramvai și au pretenția să intre în coloană înainte de refugiu. Good luck with that.
  • Ăia care ocolesc refugiul prin stânga (ceea ce e bineînțeles ilegal, dar asta nu mai contează) și vor apoi înainte sau la dreapta.
  • Tâmpiții opriți pe prima bandă. Ăștia au nume: se numesc tâmpiți. Dacă stai mai mult de 30 de secunde, pe avarii sau nu, blocând traficul pe o bandă întreagă, îmi pare rău, dar ești idiot. Dacă dup-aia te mai și plângi în stânga și în dreapta că traficul în București e nașpa, poți să te duci acasă.
  • Taxiurile oprite în intersecție sau pe banda întâi. Că stațiile de taxiuri sunt degeaba în orașul ăsta.
  • Apropo de sus-numitele stații, sunt cunoscute drept locuri de parcare moka și dacă nu știi de ele e pentru că marcajele indicatoare s-au pierdut undeva sub roțile mașinilor parcate. De exemplu la Izvor, cum vii dinspre Eroilor, după pod, pe stânga:

statie-taxi-izvor

  • Ăia care în loc să stea la coadă la ieșire de pe o străduță intră pe contrasens și fac dreapta tot pe banda întâi. Mă simt invizibilă în momente din astea.
  • Ăia care în loc să stea la coadă la semaforul de mers la stânga intră în intersecție de pe ultima bandă de mers înainte și rămân acolo suspendați. Totul în timp ce io prind al coișpelea semafor regulamentar.
  • Ăia care n-au învățat la școala de șoferi că dacă vrei să faci stânga trebuie să-i acorzi prioritate ăluia care vine din sens opus și merge înainte.
  • Când uită vatmanul de tramvai fix aceeași regulă, singurul caz în care trebuie să cedeze trecerea, de altfel.
  • Când opresc pe galben și de pe celelalte benzi mai zboară 5-6 mașini perfect pe roșu.
  • Când unii (nu arăt cu degetul, dar mă refer în special la taximetriști) pleacă liniștiți pe roșu de la semafor de parcă le-ar fi donat mama bulevard.
  • Pietonii care NU traversează pe la trecere deși e fix 5m mai încolo. Sorry, dar în cazul ăsta n-am nicio obligație să nu te iau pe capotă.
  • Când în stația de autobuz sunt taxiuri, autobuzul oprește pe banda a doua și io vreau imediat la dreapta.

Și-acum în loc să stau să bat câmpii mai mult despre asta sau să fac filmulețe cu toți tâmpiții de mai sus, mai bine revenim la programul normal de critici constructive și eventuale soluții în trafic. 😛 Nu de alta, dar momentul Pwah, mi-a tăiat calea tâmpitul cu gipan mi se întâmplă de zece ori pe zi. Și ție la fel.

Parcare la Universitate?

Nu vorbim despre parcare subterană cu 400 de locuri care se tot construiește, chipurile, de astă vară. Știți povestea: au început lucrările, au descoperit niște morminte, parcarea e în limbo și o să rămână așa multă vreme.

Vorbim despre unde parcăm acum în zona Universității — fie că lucrăm sau învățăm în zonă, fie că ne place să ne plimbăm prin oraș, pentru că undeva trebuie să-ți lași mașina când vrei să ajungi la cafenelele din centrul vechi și pentru că dacă avem un buric al târgului, acolo e.

1. La Fântănă, Universitate și Arhitectură. E parcare cu plată pe Edgar Quinet, Academiei și Biserica Enei — 1,5 lei / oră de la 8 la 17, apoi plin de parcagii. Pe vremuri se găseau locuri și în timpul zilei, de când nu mai există parcarea de la BCR e mai greu. Seara și în weekend e ok.

2. La BCR. Păi la BCR nu mai e parcare că se construiește ce ziceam mai sus. Mai sunt străduțele din spate, raiul parcagiilor. Se parchează pe câte două rânduri, în mijlocul străzii, se lasă mașina pe contrasens. Nu se respectă semnele de oprire interzisă (alea de pe strada Doamnei, de exemplu). Nu de alta, dar o mașină de la ridicări n-ar avea fizic loc printre celelalte. De evitat.

3. La Colțea. Sinceră să fiu nu m-am aventurat niciodată să găsesc locuri de parcare prin spatele spitalului. Teoretic îți poți încerca norocul, practic pare complicat. De investigat.

4. La TNB și Batiște. Și aici e de obicei omor. Parcarea din curtea teatrului nu se știe în ce bază funcționează. Pe vremuri era o parcare normală cu plată, azi e un afiș mare care spune ceva despre cumpărătorii de bilete la spectacole. Ultimele vreo două dăți când am încercat să intru nu m-au lăsat la poartă. Există strada Tudor Arghezi în spate, cu locuri de parcare gratis, dar tot timpul ocupate.

5. Parcarea subterană de la Intercontinental. Opțiunea cea mai sigură, dacă e grabă mare. Costă de vreo 3-4 ori mai mult decât în restul Bucureștiului, dar își face treaba. Sunt două intrări: una pe Bălcescu colț cu Ion Câmpineanu, cealaltă pe Tudor Arghezi colț cu Batiște.

Ce fac eu? Evit zona pe cât posibil în timpul zilei. Dau o tură pe Edgar Quinet în speranța că tocmai pleacă cineva, apoi mă enervez și las mașina tocmai prin Piața Revoluției sau undeva în zona Pitar Moș – Dionisie Lupu – Icoanei. Easy like a Sunday morning.

Iar mersul pe jos n-a făcut niciodată rău nimănui.

Și voi?