Trafic în vacanță

Zilele astea e la fel de liniște pe străzi cum e și pe blog. Sigur că Bucureștiul nu va fi niciodată atât de calm și liniștit încât să nu genereze nici măcar o frustrare de semafor, dar chiar și așa, dacă am scrie despre ele, cine ar citi? 😛 Cei plecați la mare în Grecia, precocupați mai mult de greva benzinarilor de pe-acolo? Cei plecați să exploreze România? Sau cei blocați în clădiri de sticlă, unde problema căldurii e mai serioasă decât cea a traficului?

Așa că dintrafic.net a luat vacanță. Ce facem în timpul ăsta? Ne plimbăm prin țară. Ca și anul trecut, avem un itinerariu prestabilit, o tonă de locuri pe care nu le-am văzut niciodată și, sperăm, multe povești de spus la întoarcere.

Ipoteza este că prin țară traficul nu este atât de prost precum îl percepem din București; sigur că nu avem autostrăzi care să ne scoată rapid din România, dar avem drumuri naționale proaspăt refăcute, care șerpuiesc printre munți și nenumărate locuri accesibile cu mașina mică.

Planul excursiei de anul ăsta: Transalpina, un pic de Transilvania, un pic de Banat și o zi la spa. Ultima nu se încadrează în categoria trafic, dar merge perfect cu vremea de afară. 😛

Vacanță plăcută!