Tag Archives: spălătorie

Hate, hate, hate

Dimineață la 8 aveam o mașină perfect curată.

Dimineață la 8:05 aveam o mașină curată, cu luneta plină de spumă și urme de jeg curgând încet pe toată partea din spate. Puradelul a avut tupeu să-mi ceară și bani după afacerea asta.

Jur că nu m-am enervat atât de tare nici când am găsit-o julită în parcare de vreo imbecilă care nu știe să facă parcări laterale.

Spălători de parbrize la orice colț? E ok.

Spălători de parbrize care se apucă să frece fără să te întrebe dacă vrei? M-am obișnuit.

Spălători de parbrize care nu pleacă nici după ce muți mașina și claxonezi spumegând? E o realitate zilnică.

Dar spălătorii de parbrize care au tupeu să se atingă de ea când e lună, să o lase jegoasă, să ceară bani și să-ți mai și trântească ștergătorul plus un șut în cauciucuri e ceva ce mă depășește. I want ’em dead. 🙁

Recomandări de spălătorii

Hai să facem o listă, așa ca de început de primăvară.

Dacă până acum ceva vreme mă interesa ca o spălătorie să fie rapidă și atât, acum mă uit foarte atent și la modul în care îmi este spălată mașina. Nu de alta, dar m-am chinuit ceva după dezastrul de la Elite car wash.

Eu știu așa:

1. Spălătoria de la Matei Voievod colț cu Mecet. 25 de lei interior + exterior, deschisă până la 8 seara. Servicii ireproșabile. Timp de așteptare mediu, dar unde să șezi la umbră și la o cafea 😀 Oareșce dificultate în manevrarea mașinii pe-acolo dacă e aglomerat și nu te pricepi.

2. Spălătoria de pe Splai, din apropiere de podul Mihai Bravu (SC Siveco Auto SRL). Tot 25 de lei interior + exterior. Mult spațiu și timp de așteptare relativ mic. Au avantajul de a avea și vulcanizare lângă, plus loc cât cuprinde ca să se așeze frumos mașinile la coadă.

Eu cam așa prestez de vreo 4-5 ani. Voi?

Lasă un comentariu și voi adăuga propunerea în articol

NU recomand: spălătoria Elite Car Wash din Colentina

Se făcea că venea primăvara (chiar se făcea, adică, pentru că două zile mai târziu a tras o ninsoare de toată frumusețea). Mașina mea era atât de murdară încât lichidul de parbriz nu mai făcea față, geamurile laterale erau pline de găinați (mda, locuiește sub un pom) și practic orice deschidere a portbagajului se termina cu o tonă de praf aruncată pe fustă, pe cizme și între dinți.

– Ce-i de făcut, mă întreba mașina disperată?

– E de mers la spălătorie, zic.

– La care spălătorie?

– Păi nu la aia la care mergem de obicei, hai să profităm de oferta de pe Groupon și să spălăm și motorul, o dată pe an meriți. 😀

Și-am fost. Io cu gps-ul încorporat, ea cu caii albi putere, orașul cu zgomotul și haosul obișnuit. N-am găsit-o greu, deși nu-i un cartier prin care mă vântur prea des, iar la prima vedere părea totul în regulă: spălătoria Elite din Colentina, 10 rampe de spălat mașina, vreo 3 băieți fără ocupație (sue me pentru că îmi place să mă uit cum îmi spală mașina mai mulți bărbați deodată), cafenea turcească înăuntru — unde ceaiul e bun, în schimb se poate întâmpla să te trezești singura femeie din încăpere și să nu înțelegi o boabă nici de la televizor, nici din ce se vorbește, nici de pe eticheta sticlei de limonadă.

Enfin, am lăsat mașina pe mâna băieților, am băut un ceai, am verificat două mailuri. S-au ocupat de motor cu grijă, aplicând o pungă de plastic peste cutia cu siguranțe și alte alea, să nu cumva să se strice ceva. Nu s-a stricat, deocamdată e totul în regulă. Și-apoi au spălat-o. Exterior. Interior. Spumă, dușuri, aspirator. Geamuri, bord, tapițerie.

La final nu părea nimic dubios, era doar un pic udă pe la interior. Am zis că n-am avut eu răbdare să se usuce. Până la urmă, apa nu face rău. Ciudat a început să devină după vreo 10 minute când mi-am dat seama că volanul și schimbătorul sunt lipicioase. Am zis în continuare că sunt eu sărită de pe fix. A doua zi însă, am observat că TOT bordul căpătase o nuanță albicioasă, care nu ieșea nici dacă încercam să-l frec cu șervețele din alea speciale pentru mașină. Peste partea lucioasă a interiorului (nu vă gândiți prea departe, nu e shiny, dar nu știu cum altfel să-i spun) parcă trecuse un uragan de cârpe și prafuri — cu mâna pe inimă zic că dacă îl spălam eu la semafor cu degetul înmuiat în apă ieșea de o mie de ori mai bine.

Ce făcuseră specialiștii de la spălătoria Elite din Colentina? Au dat cu silicon prin mașină. But not to worry, iese cu apă caldă. Cel puțin așa mi-a explicat un alt băiat, de la o altă spălătorie unde am fost de cel puțin 20 de ori și a ieșit de fiecare dată perfect. Nu înțeleg în continuare de ce, nu mi-e clar ce-au făcut de fapt, dar ce e foarte sigur e că n-o să mai calc pe la ei. Și așa ar trebui să faceți și voi. Cât despre băieții de la Groupon, voi nu verificați măcar așa un pic ofertele? N-am mușcat din reclama cu mașina care devine o divă a șoselelor, dar mă așteptam să primim o spălătură normală. Până la urmă am plătit, ba chiar am plătit și o a două spălare ca să iasă siliconul lu’ pește sau ce doamne iartă-mă s-au gândit turcii să-mi pună pe mașină. Nu ziceți?

Spălătoria ta, spălătoria mea

Am o nouă spălătorie preferată. Nu că înainte am avut vreo spălătorie preferată, deși mă cam duceam la aceeași pentru că era în drum și ieftină și bună, da’ băieții ăștia m-au dat pe spate.

Maghernița se găsește în incinta Sema Parc, undeva departe de civilizație. Cel mai simplu e să întrebați la poartă ce și cum, ca să vă arate. Also, trebuie plătită “parcarea”, că nu se ridică bariera altfel, dar un leu pe oră merită.

Undeva în străfundurile complexului se găsește deci această minunată spălătorie cu un graffiti pe un perete. Sunt semne care te îndrumă și sunt niște băieți drăguți care te servesc imediat. De asemenea nu e aglomerat, pentru că cine naiba vine să-și spele mașina tocmai în Sema Parc.

Și-uite-așa am stat o oră să urmăresc cum 4 bărbați îmi lustruiesc fiecare colțișor de mașină în timp ce al cincilea mi-o lăuda. Bine, eu deja îmi știu placa, de când cu mașina nouă trebuie să povestesc TOT la fiecare oprire din asta, că toată lumea e curioasă, dar ideea e că băieții sunt foarte drăguți. Mi-au frecat inclusiv golurile de grătărelele alea prin care intră aerul. Da, am zis că mi-au frecat golurile, e o metaforă pentru minuțiozitate, să zicem. 🙂

Prețuri decentă, cafea-apă-suc, rapiditate, liniște, foarte bună calitate — cel puțin cu mine s-au purtat impecabil, dar then again, eram în fustă. Știm deja că femeile la volan în fustă sunt tratate altfel decât cele în pantaloni. De obicei se deschid porți închise, azi mi-au plătit inclusiv “parcarea” că n-aveam mărunt. Oameni.

Nu știu cui îi folosește totuși treaba asta, pentru că Semănătoarea e la mama naibii și nu prea văd sensul unei călătorii până acolo numai pentru o spălătură, dar dacă ai drum prin zonă, e mai mult decât decent.