Tag Archives: lucrări

Mai multe drumuri înseamnă mai mult trafic (II)

De asemenea, mai multe locuri de parcare înseamnă tot mai mult trafic.

Citeam de un experiment făcut în Danemarca, cred, într-un oraș cu probleme cu parcarea. Cam ca în București probabil. În loc să construiască parcări, primăria a micșorat numărul de locuri de parcare din zona centrală. A lărgit străzi eliminând parcarea la marginea drumului, a transformat parcările în spic în parcări pe lângă trotuar etc. Rezultatul? Trafic mai puțin aglomerat. Pentru că într-o societate civilizată, dacă n-ai unde să lași mașina, nu pleci cu ea de-acasă — motiv pentru care același experiment n-ar funcționa deloc în București.

În schimb reversul are șanse de “reușită”. Acolo unde se construiesc parcări (să zicem la Universitate), traficul va deveni cu atât mai intens. Paradoxal dar perfect adevărat. Pentru că șoferii bucureșteni vor înțelege că au unde să parcheze și că prin urmare e în regulă să vină cu mașina în centru. Ergo aglomerație pe străzi și în intersecții.

Amuzant, nu-i așa? Nu zic că nu e nevoie de parcări, dar hai să trântim vreo 3-4 în zone semi-centrale, să ne lăsăm mașinile acolo și să lăsăm centrul să respire. Am mai zis-o de curând, dar taxa pentru circulație în centrul orașului nu mi se mai pare deloc SF.

Mai multe drumuri înseamnă mai mult trafic (I)

Am mai discutat despre ironia Pasajului Mihai Bravu care va rezolva o problemă de trafic creată artificial prin construcția lui. Am vorbit o groază și despre Pasajul Basarab, teoretic esențial traficului din București — pentru zonele pe care le deservește, pentru centura interioară, pentru orice — și care nici până în ziua de azi nu știu la ce folosește; adică, da, m-am cățărat de vreo două ori când chiar aveam nevoie să traversez zona, dar habar n-am dacă și când e aglomerat și cum ar putea să fie inclus în scurtăturile zilnice.

Oricum, lăsând la o parte cele două exemple neconcludente, mă gândeam că e un fapt din trafic să construiești din ce în ce mai multe drumuri care să deservească mai mulți posesori de mașini, doar ca să descoperi după inaugurare că traficul se mișcă la fel de prost. Nu mă refer la drumuri trântite aiurea, ci la cele mai utile pe care ți le poți imagina, să zicem autostrada spre mare.

În 2004 era în construcție și nu se deschisese nici un segment, în 2005 aveam A2 până la Lehliu și era full de mașini care se grăbeau spre mare. Unde exact erau mașinile astea înainte să existe autostrada?

Simplu. E ca în cazul nevoilor create artificial de societate (NU, n-ai nevoie de noul iPhone): dacă ai pe unde să circuli, atunci vei circula. Dacă există drumuri practicabile, atunci mai mulți șoferi vor simți nevoia să le folosească, dacă nu sunt drumuri, atunci vor găsi o altă soluție (metrou, plimbare pe jos etc).

Și acum vine întrebarea:

Nu cumva frenezia construcțiilor din București va duce la congestionarea traficului (adică mai mult decât este deja, zic)? Nu cumva podurile, pasajele, centurile, străzile largi, bulevardul Uranus vor avea efectul de a convinge bucureștenii că e ok să ieși cu mașina și s-o duci peste tot? Nu cumva, în loc să se circule mai bine, se va circula mult mai prost?

Revino luni pentru încă o consecință nevăzută a încercărilor de fluidizare a traficului

Despre deschiderea Pasajului Basarab

Iaodi, știți deja că s-a deschis. Vinerea trecută pentru jurnaliști, sâmbătă pentru pietoni și de duminică și pentru mașini.

Noi nu ne-am dus repede în inspecție pentru că nu ne-a plăcut populismul în spiritul căruia s-a organizat deschiderea. Argumentul numărul unu și cel mai important: pasajul a fost construit pentru fluidizarea traficului, deci pentru mașini. De ce să-l deschizi pentru pietoni când nici măcar nu are trotuare pentru ei??

Uite de-asta m-am enervat și am decis că după vreo 3 ani de scris mai mult sau mai puțin constant despre construcția cea minunată, n-are nici un sens să merg la deschidere. Asta fără să punem la socoteală că măcar doi ani din ăștia trei mi-am omorât somnul de dimineață pentru că trebuia să ocolesc pe la mama naibii ca să trec de zona Grozăvești.

Bine.

Argumentul numărul doi a fost că în termeni de trafic și de utilitate a pasajului e irelevant să încerci să tragi concluzii în primele zile după deschidere. Și cam asta voiam să facem pe dintrafic.net. Am trecut ieri pe-acolo până la urmă, absolut întâmplător, adică na — chiar aveam de ajuns din Militari înspre 1 Mai — și a fost scurt și liber și interesant. Dar sunt multe de studiat înainte de vreo concluzie.

Articole vechi despre Pasajul Basarab:

Cum e cu Pasajul Basarab – august 2009

Update la Pasajul Basarab – septembrie 2009

Au deschis Podul Grozăvești – aprilie 2010

Pasajul Basarab – mistere – septembrie 2010

Aiurea (tot despre pasajul Basarab) – septembrie 2010

Cât despre Podul Grozăvești – septembrie 2010

Greșiiiiit – septembrie 2010

Cică în zona Pasajului Basarab circulația e o adevărată plăcere – martie 2011

Între timp șantierul Basarab se apropie de final – martie 2011

Epopeea bordurilor

V-am povestit că la mine în parcare se schimbă bordurile. Încă se schimbă, nicio șansă se se fi încheiat lucrările.  O vreme n-a fost chair grav, că veneau muncitorii dimineața, plecau seara, lăsau curat.

Problema adevărată a apărut cât toată parcarea s-a transformat într-un depozit de borduri. Nexam locuri. Încă o vreme a mers și-așa – ziceam că nu stau în cel mai aglomerat cartier din oraș și că în principiu se găsește și-un loc pentru mine, cam la orice oră.

De câteva zile însă, toate străduțele din jurul blocului s-au pricopsit cu borduri. Nu și cu trotuare și asfalt, ceea ce înseamnă că eu nu pot să urc mașina pe ele. Și cum nu pot nici să mă lupt cu depozitul de borduri, situația a devenit cam tristă. Where do we sleep tonight? 🙁

Vecinii și parcarea

Pe strada mea se asfaltează. Vești excelente de altfel, pentru că în mod normal strada mea e o groapă. În stil românesc, totul a început ieri dimineață la 8 fix cu schimbatul bordurilor — doar trei zile, după cum m-au asigurat muncitorii.

Dacă se schimbă bordurile înseamnă că locurile de parcare de la primărie alocate blocului nostru nu mai sunt disponibile. Practic în momentul ăsta în parcare tronează un munte de asfalt înalt cât mine și oarecum scary, că nu-mi dau seamă de unde a ieșit. Și mai practic, nu mai avem locuri de parcare.

Ieri dimineață la 8 când au venit muncitorii, am ieșit cu mic cu mare să mutăm mașinile. Fiecare a lăsat-o pe unde s-a putut, ba blocând un garaj, ba sub un balcon, ba pe strada de alături, cu câteva excepții:

– vecinul 1, să-i spunem racer in disguise pentru că are o mașină șmecheră deși e familist, care era deja plecat.

– vecinul 2, să-l numim from another life, pentru că ne cunoșteam înainte să mă mut eu aici, care n-are loc de la primărie și parchează sub balconul meu.

– vecinul 3, să-i spunem the most obvious person, pentru că știm cum îl cheamă și câți ani are numai din numărul de la mașină; el n-a fost de găsit.

– vecinul 4, the nenea, care a plecat mai târziu.

Am mutat deci mașinile pe partea cealaltă a străzii, mi-am ales un loc minunat, pe care l-am găsit iar gol când m-am întors aseară târziu. Mă și gândeam că oamenii au fost de treabă și na, respectăm o convenție nescrisă zilele astea și rămâne așa.

Azi în schimb, revenind din oraș ultima, ca de obicei am constat că muntele de borduri dezmembrate s-a dublat și că vecinii mei au parcat după cum urmează:

– vecinul 1 pe locul vecinului 2.

– vecinul 2 nu pare să fi avut vreo problemă cu asta, deși mie obișnuia să-mi ridice ștergătoarele în momente asemănătoare; a parcat unde îmi lăsasem eu mașina ieri.

– vecinul 3 după colț; băiat decent.

– vecinul 4 atât de sub balconul meu încât în momentul ăsta șed peste mașina lui.

Ceilalți au ocupat exact aceleași locuri ca ieri.

Ce e greșit în povestea asta? Bineînțeles că mașina mea, care a rămas pe dinafară. Cum uneori nu mă lasă norocul la nevoie însă, am mai găsit un loc prin apropiere, desigur într-o baltă, dar la 11 noaptea nu mai ai pretenții din astea. Că fix azi m-am încălțat în balerini de pânză a fost o coincidență. Dar măcar am avut unde să parchez.

În schimb mă întreb:

– vecinul 1 n-ar fi trebuit să caute alte soluții, având în vedere că toată lumea respectă locul de parcare al vecinului 2 în condiții normale?

– vecinul 2 n-ar fi trebuit să ia atitudine față de vecinul 1 așa cum făcea cu mine?

– vecinul 4 n-ar fi trebuit să ocupe orice alt loc în afară de sub-balconul meu?

Răspunsul social acceptat e că nu. It’s a rat race, iar probleme apar numai atunci când tu ajungi ultimul acasă. Atunci când tu nu respecți convențiile mai mult sau mai puțin scrise, când ocupi locurile altora deși ai garaj și când lași apoi bilețele anonime în parbriz, totul e mai mult decât ok. Hai cu bordurile alea odată.

Cât despre Podul Grozăvești…

I-au dat deja drumul pe ambele sensuri, de vreo săptămână. Pe lângă cruciada mea personală, din care cred că-mi aduc aminte fiecare dimineață a lunilor petrecute ocolind prin Cotroceni, îmi place ce a ieșit.

Din punct de vedere al sensurilor de mers s-a revenit mai mult sau mai puțin la situația de dinainte de Pasajul Basarab. În partea dinspre Cotroceni-Eroilor-Izvor se circulă pe stânga Dâmboviței când vii din centru și pe dreapta ei când mergi spre Unirea. După Podul Grozăvești se merge pe ambele sensuri, pe ambele maluri ale splaiului — ceea ce este logic, pentru că altfel ca să traversezi trebuie să ocolești prin Crângași. Chiar trebuie să ocolești.

Antenție. Partea dreaptă a Dâmboviței (cea cu Primăria București, Politehnica, IDM, Sema Parc) e lipsită de sensul Grozăvești-Ciurel pe primii 50-100m după pod. Se merge înainte (și nu la dreapta), cu ocolire prin strada Alexandru Bordeanu. Mie mi se pare de bun simț, mai ales că nu se mai formează o imensă coadă la făcut la drepta de pe pod și că la ieșirea de pe sus-numita stradă (fosta singură ieșire spre splai când se lucra) e un mare semafor.

Rămâne de investigat malul cu Regia, dar trecând zilele trecute pe la Carrefour Orhideea, trebuie să recunosc că îmi place cum a ieșit intrarea din Șoseaua Orhideelor, cum arată parcarea reorganizată și cum se desparte Pasajul Basarab în două imediat ce începe să coboare.

Dacă mie mi s-a prelungit somnul de noapte, tot ce mai sper e că vor da drumul curând la pasaj și că va mai prelua din traficul de pe Grant și de sub el.

Aiurea (tot despre Pasajul Basarab)

Trei zile mai încolo splaiul e tot blocat, iar ieșirea înspre Vasile Milea e fix ca naiba. Nu de alta, dar se lucrează și din când în când mai întoarce un buldozer, mai descarcă o basculantă pietriș, mai trece o cisternă. De-aia se formează cozi și în sus pe V. Milea și pe străduțele pe care se iese de pe splai în dreptul primăriei. Azi dimineață am trecut peste un metru din ăla de coroitorie cu care măsurau băieții ceva.

Și deci dacă pe-acolo nu se trece, pe partea cu Carrefourul nici atât, eu ce fac? Nu de alta, dar mi-a ajuns un an de ocolit pe la Leu în fiecare dimineață cu soare, ploaie sau zăpadă. Rușine, băi.

Și afară plouă, plouă…

Încă din copilărie știu că în București plouă pe sectoare. Dacă se inunda Tineretului, cu siguranță la Piața Romană era soare. Dacă era furtună în 1 Mai, pe șoseaua Văcărești era totul de un calm proverbial, cel dinainte furtunii, cu siguranță. Cert e că întotdeauna aveam timp să ajung din parc în casă înainte să înceapă să toarne. 😀

Am locuit aproape toată viața într-o groapă, un cartier construit de-a lungul unei șosele săpate într-un deal. Sigur că pare de domeniul fantasticului ca în București să existe dealuri și văi, dar e perfect posibil, iar efectele sunt evidente. Mai mult de atât, locuiam vizavi de o mlaștină. Transformată la suprafață în parc pe la sfârșitul anilor ’80, fundătura respectivă și-a păstrat însă caraterul “acvatic” în sensul că dacă plouă cât de puțin parcul se transformă în heleșteu, lacul din apropiere dă pe-afară iar șoseaua (ditai bulevardul cu 2 benzi pe sens) devine o continuare normală a acestuia.

Așa că n-am nevoie, cu tot respectul, să mi se spună on national TV că bulevardul Tineretului e iar inundat, că Apa Nova se ocupă, că stă poliția la Șincai să nu mai treacă nimeni și că vai! pietonii au fost stropiți de mașinile care treceau prin bălți cu viteză. Ar fi însă ceva dacă nu s-ar întâmpla de fiecare dată când toarnă un pic mai tare.

Sâmbătă am ajuns în cartier după ce se oprise furtuna. Am ocolit în cunoștință de cauză bulevardul, am tras două cruci când am cotit pe străduță știind perfect în fața cărui pom se adună apa și am ajuns acasă safe and sound. Iar dacă în Tineretului nu mai ploua, conform axiomei cu care am început, prin alte părți era prăpăd. Ce nu știam, de exemplu, e cum se inundă intersecția de la Baba Novac, în care apropo, se lucrează, sunt decopertate vreo 4 benzi:

Sau că parcarea mea actuală se poate transforma în lac cât ai zice pește (sorry for the bad joke :P), nici că la baza blocului se pot aduna vreo 20 cm de apă care inundă garaje și udă ditai fundație de bloc rezistent. Și nici cum e să te depășească un taximetrist nesimțit prin dreapta și să te acopere efectiv cu apă astfel încât pentru 30 de secunde nu se mai vede nimic în nicio direcție.


(iar poza de mai sus e făcută în vârful unui deal)

Așa că dacă deplângea cineva Bucureștiul că nu are ieșire la mare sau la Dunăre, eu mă gândesc serios să-mi fac cadou o barcă pneumatică. Pentru că nu se știe niciodată când n-o să mai pot să ies din casă sau din parcare. 😛

Gropaniada și relansarea economică

Acum o lună, se asfalta o intersecție:

Asfaltare

Astăzi, se asfaltează din nou… aceeași intersecție, aceleași gropi:

Asfaltare

Lucrurile poate ar fi fost mai puțin amuzante dacă intersecția cu pricina nu ar fi fost deja asfaltată cu totul acum un an. Iar ambele străzi care se întâlnesc aici fuseseră reparate complet în urmă cu doi ani. Cu alte cuvinte, același petec de pământ a “beneficiat” de cel puțin câte o asfaltare pe an, iar de la topirea zăpezii a fost peticit deja de trei ori…

După modul în care se lucrează și s-a lucrat până acum, este de așteptat ca aceste petice să reziste cam până la vară, după care urmează o nouă asfaltare generală — până la prima zăpadă mai serioasă, care va readuce în carosabil mult-iubitele noastre cratere, iar ciclul se reia la infinit. Și uite așa se învârt rotițele economiei, că doar firmele de reparații sunt printre cele mai profitabile în spațiul carpato-danubiano-pontic…

Totul bine și frumos, dar acum totuși e criză și avem nevoie de măsuri mai ambițioase, de idei noi care să relanseze economia — așa că guvernul ar trebui să ia în calcul și această opțiune: să nu mai asfaltăm nimic, nicăieri! Desigur, la prima vedere poate părea irațional, dar secretul constă în lansarea strategică pe piață a noului SUV de la producătorul național: Dacia Duster! Strategia este genială în simplitate: prin ordonanță de guvern, banii pentru drumuri se vor muta într-un fond special care va oferi tuturor românilor un ajutor financiar pentru achiziționarea unui Duster, sub sloganul “mașini pentru popor”; creșterea cererii la Mioveni va duce la crearea de noi locuri de muncă, și poate chiar extinderea prin deschiderea de fabrici în alte zone ale țării; după un interval scurt de câțiva ani, drumurile existente se vor fi resorbit cu totul, moment în care doar din taxele pe piese de schimb vor veni miliarde la buget.

În final, odată cu dispariția completă a asfaltului, vom crea mai mult spațiu verde în capitală și marile orașe, vom avea mai multe locuri de joacă pentru copii și se vor reface habitatele naturale pentru animale. Un viitor luminos în care toată lumea câștigă!