Tag Archives: plimbare

Două idei care nu mi se mai par complet idioate

1. Taxa pentru circulație în centrul orașului. Când am auzit pentru prima oară că la Londra există așa ceva și că cineva a venit cu ideea de a aplica teoria și în București, am zis că e imposibil. Că nu e în regulă să limitezi accesul în zone publice și că am plăti niște bani cu care nu s-ar face, din nou, nimic.

A rămas imposibil, dar din cu totul alte motive: Bucureștiul nu e încă un oraș unde să te poți plimba pe jos și cu siguranță transportul public nu e ușor și plăcut de folosit.

Însă în ultima vreme, lucrurile se îmbunătățesc: centrul vechi devine loc de promenadă, piețele mari sunt amenajate pentru pietoni, răsar parcuri la colț de bloc.

Ce ziceți deci? Ar fi nevoie de o centură funcțională, de spații de parcare în zonele semi-centrale, de multă bunăvoință, dar și ce frumos ar fi să nu mai avem un centru îngropat sub mașini.

2. Amenzile pe nivel de venit. Sau pe clase auto. Din simplul motiv că pentru mine o amendă de trei puncte înseamnă destui bani ca să fiu mult mai atentă a doua oară. Pentru un proprietar de Lambo nu e decât o ieșire în oraș. Trebuie să doară ca să nu mai treci de 200 pe autostradă data viitoare.

Ce ziceți?

It’s back

Cred că nu m-am mai plimbat cu mașina noaptea prin oraș de prin decembrie, iar o ieșire ca la carte, cu tras de volan când ajung în fața blocului și hălăduit încă vreo oră n-a mai avut loc de câțiva ani.

Era un mini-stereotip acum mai multe veri, să nu mă duc direct acasă seara/noaptea, mai ales în timpul săptămânii. Cu toate bunele intenții ajungeam la intrarea pe străduță și trăgeam de volan cu foamea de plimbat încă nesatisfăcută. Mă duceam până la Otopeni sau dădeam ture Casei Poporului, sau amânduouă, cu întoarcere pe Calea Victoriei sau pe Magheru sau cine mai știe pe unde.

Am renunțat la obiceiul ăsta când n-am mai avut loc de parcare al neu și numai al meu. Ar fi fost stupid să dau cu piciorul unui spațiu rezonabil și liber la 2 noaptea, pe care îl găseam doar printr-o minune a zeului mașinilior fără locuri de parcare, ca să mă duc să mă mai plimb. Oricum mă plimbam pentru că n-aveam unde să las mașina. Heh.

Dar aseară am comis-o din nou și vai ce bine a fost. Știu că sună pueril sau colalaristic și într-o groază de alte feluri, dar îmi place să mă plimb aiurea prin oraș. În mare parte pentru condus în sine și pentru că e liber, dar și pentru mașinile și oamenii și priveliștile de pe străzi. În continuare există mașini care nu ies din garaj decât noaptea, gropi pe care e bine să le ții minte și aceeași oameni plimbăreți ca întotdeauna.

Din repretoriul de ieri: o buclă mică Vitan-Universitate-Piața Muncii, urmată de trasul de volan atât de faimos și un Mihai Bravu-Piața Victoriei-Crângași-Lujerului-Cotroceni-Splai-Unirii-Alba Iulia-Muncii.

Asta nu înseamnă decât că poveștile vor reveni în curând, după ce fug să spăl mașina 🙂

Plimbări nocturne

Aveam obiceiul ăsta acum 3-4 ani, când trezitul de dimineață nu era un must al zilelor lucrătoare. Mă plimbam până la Otopeni și înapoi, de-abia construiseră podurile pasarelă peste DN și îmi plăcea să mă uit la lumini și la pista de aterizare. Apoi reveneam acasă, trecând vijelios prin centru, printre mașini, oameni și vieți.

N-am mai făcut asta de multă vreme. Cred că s-a tăiat macaroana când au început să sape la Pasajul Băneasa și nu mai era deloc simplu să treci prin zonă, nici măcar la ore târzii. Iar orele târzii nu-mi mai erau libere, pentru că trebuia să dorm.

Dar dacă tot s-a deschis Pasajul Băneasa, mi s-a părut rezonabil să mă apuc din nou de excursii nocturne. Am făcut-o în seara asta, pentru că mă plictiseam la o petrecere și aveam niște timp de omorât. Plus că țineam să îmi testez anvelopele la -1 grad și bălți înghețate, dacă tot a venit azi iarna. Iar suprizele au fost multe.

În primul rând, n-am văzut nicio mașină pe sensul de ieșire din oraș. Nici măcar una, de la Băneasa până la intrearea în Otopeni. Uitasem că asfaltul de acolo e mai bun decât în centrul Bucureștiului, iar când chiar e gol gol o plimbare e o plăcere. 😀

Apoi mi-au plăcut luminițele de Crăciun. Dacă cele din centru sunt niște arătări cumplite, în partea de nord a orașului cineva a avut mai multă inspirație. Iar la aeroport sunt chiar drăguțe, jos pălăria. Tot nu înțeleg de ce se preferă albastrul în fiecare an, dar măcar să fie de bun gust. Combinațiile de pe Magheru și mai ales bradul (pe care l-am numit Heineken, vezi steaua din vârf) de la Universitate sunt penibile și deranjante. Nici nu mai zic de cum arată sectorul 4, care deși consumă energie cât pentru tot orașul e o nebunie. Pozitivă, zic.

Și mergând un pic mai departe, e impresionant cum s-a dezvoltat zona Băneasa. Da, nu sunt picată din cer, am trecut de sute de ori pe-acolo de când se construiesc diverse, dar de data asta am avut răbdare să fac o comparație cu Băneasa de acum 4-5 ani. Logistic e mare durere, e adevărat, pentru că nu e spațiu, dar e frumos. E lumină și se vede că Bucureștiul se extinde. Mie îmi place, iar în condițiile de față în care șoseaua era liberă, n-am de ce să mă plâng nici de trafic. 😛

Mai contează că iar am +100 de km la bord de ieri dimineață? Anvelopele mele sunt ok, thank you very much, așteptăm teste mai dure. Dar mă gândesc la percepția pe care o au oamenii despre traficul din București și plimbările astea îmi amintesc că se poate și altfel. Adică fără trafic, dar cu dispoziție să te uiți și la ce-i pe-afară, unde pe bune, e frumos.

ultimul drum

… înainte de înviere.

My car is up for a face lift. Stricăciuni sunt mai multe, și estetice și de esență, iar toată treaba asta pare să dureze circa 1000 de ani. Azi în sfârșit a ajuns în service, după ce aseară a făcut vreo sută de kilometri aiurea prin oraș pe la marginea lui, doar cu mine, ca să nu mă uite. 🙁

Ne-am distrat testând jucăriile alea de pe Kiseleff, care nu funcționează niciodată corect. La 60 arată 50, la 80 arată 75, asta pe sensul spre Arcul de Triumf, că pe partea cealaltă mai mult de 20 la oră se pare că n-aveam, hehe. Apoi, the classic: Otopeni și retur, calea Victoriei, splai, roată la Palatul Parlamentului și bd. Unirii cu căsoiul în oglinda din stânga. Parcă mergea mai bine, că știa că azi în zori se termină distracția.

Iar la 9:30 fix am parcat-o în curtea din Pipera unde aud că o să stea cel puțin 10 zile. Mai aud și nenumărate lucruri bune despre mâinile pe care a picat, mai ales că sunt rapizi, ceea ce nu s-a prea adeverit. Dar bilanț și reclamă (pozitivă sau negativă) despre service facem la sfârșit. N-a plâns, deși am dus-o la tăiere, la propriu.

Distracția a început când mi-am dat seama că trebuie să ajung de singură înapoi în oraș. Aflasem că pot să iau un microbuz până la metrou, ceea ce ar fi rezolvat problema. Atâta că la metroul din Pipera n-am călcat în veci, nici în el și nici pe lângă, cu niciun mijloc de transport. Din fericire, instinctul citadin nu mă înșeală niciodată și am coborât fix în fața gurii spre subteran, gură pe care însă n-am reperat-o fără ajutor și numai după o plimbare extinsă prin fața corporațiilor din jur.

Stupid, butI got to see Pipera. Pipera care e o salată de murături asortate asezonată cu gropi, prin care se circulă gâtuit, cu străzi pe care abia încape o mașină, cu trotuare pe care ți-e frică să mergi, cu zone prin care n-ai ce căuta cu piciorul și cu scurtături inexistente. But, hei, living in the suburbs!