Tag Archives: ambuteiaj

Mai multe drumuri înseamnă mai mult trafic (II)

De asemenea, mai multe locuri de parcare înseamnă tot mai mult trafic.

Citeam de un experiment făcut în Danemarca, cred, într-un oraș cu probleme cu parcarea. Cam ca în București probabil. În loc să construiască parcări, primăria a micșorat numărul de locuri de parcare din zona centrală. A lărgit străzi eliminând parcarea la marginea drumului, a transformat parcările în spic în parcări pe lângă trotuar etc. Rezultatul? Trafic mai puțin aglomerat. Pentru că într-o societate civilizată, dacă n-ai unde să lași mașina, nu pleci cu ea de-acasă — motiv pentru care același experiment n-ar funcționa deloc în București.

În schimb reversul are șanse de “reușită”. Acolo unde se construiesc parcări (să zicem la Universitate), traficul va deveni cu atât mai intens. Paradoxal dar perfect adevărat. Pentru că șoferii bucureșteni vor înțelege că au unde să parcheze și că prin urmare e în regulă să vină cu mașina în centru. Ergo aglomerație pe străzi și în intersecții.

Amuzant, nu-i așa? Nu zic că nu e nevoie de parcări, dar hai să trântim vreo 3-4 în zone semi-centrale, să ne lăsăm mașinile acolo și să lăsăm centrul să respire. Am mai zis-o de curând, dar taxa pentru circulație în centrul orașului nu mi se mai pare deloc SF.

Mai multe drumuri înseamnă mai mult trafic (I)

Am mai discutat despre ironia Pasajului Mihai Bravu care va rezolva o problemă de trafic creată artificial prin construcția lui. Am vorbit o groază și despre Pasajul Basarab, teoretic esențial traficului din București — pentru zonele pe care le deservește, pentru centura interioară, pentru orice — și care nici până în ziua de azi nu știu la ce folosește; adică, da, m-am cățărat de vreo două ori când chiar aveam nevoie să traversez zona, dar habar n-am dacă și când e aglomerat și cum ar putea să fie inclus în scurtăturile zilnice.

Oricum, lăsând la o parte cele două exemple neconcludente, mă gândeam că e un fapt din trafic să construiești din ce în ce mai multe drumuri care să deservească mai mulți posesori de mașini, doar ca să descoperi după inaugurare că traficul se mișcă la fel de prost. Nu mă refer la drumuri trântite aiurea, ci la cele mai utile pe care ți le poți imagina, să zicem autostrada spre mare.

În 2004 era în construcție și nu se deschisese nici un segment, în 2005 aveam A2 până la Lehliu și era full de mașini care se grăbeau spre mare. Unde exact erau mașinile astea înainte să existe autostrada?

Simplu. E ca în cazul nevoilor create artificial de societate (NU, n-ai nevoie de noul iPhone): dacă ai pe unde să circuli, atunci vei circula. Dacă există drumuri practicabile, atunci mai mulți șoferi vor simți nevoia să le folosească, dacă nu sunt drumuri, atunci vor găsi o altă soluție (metrou, plimbare pe jos etc).

Și acum vine întrebarea:

Nu cumva frenezia construcțiilor din București va duce la congestionarea traficului (adică mai mult decât este deja, zic)? Nu cumva podurile, pasajele, centurile, străzile largi, bulevardul Uranus vor avea efectul de a convinge bucureștenii că e ok să ieși cu mașina și s-o duci peste tot? Nu cumva, în loc să se circule mai bine, se va circula mult mai prost?

Revino luni pentru încă o consecință nevăzută a încercărilor de fluidizare a traficului

Dacă ar fi în fiecare zi Paște

Zilele ar fi mult mai lungi. Să explic.

În lunea de Paște am plecat de-acasă spre sală la 8:45 și la 9:15 eram echipată și pe aparate. Într-o zi normală ar fi trebuit să plec de-acasă pe la 8:15, ceea ce nu fac niciodată, că e sinucidere curată. De asemenea, după o oră de alergat am mai făcut tot fix jumătate de oră până în bucătărie. Într-o zi normală s-ar fi făcut ora 12.

Ieri m-am plimbat o groază. Stăteam și mă minunam că nu numai că străzile sunt libere, dar și locurile de parcare sunt la fel de goale. Stăteam la stop și nu-mi venea să cred cât de largi sunt unele străzi de fapt. Și cât de mulți oameni au abandonat totuși barca, neașteptat.

(Sau pur și simplu uitasem cum e, înainte îmi plăcea să lucrez în zilele libere ca să pot să mă plimb într-o zi în care instituțiile sunt deschise.)

Ce-am mai făcut? Păi am remarcat o tonă de taximetriști poziționați strategic pe colțuri de intersecție. Intersecțiile astea fiind goale, păreau un ciorchine de bube galbene apărute de sub asfalt. Plus că deși mai toți șoferii de sărbători (care-s mai rău decât ăia de weekend) se mișcau prin oraș cu viteza melcului, taximetriștii de care vorbeam nu aveau nici o problemă să taie benzi, să schimbe direcția fără semnalizare, să-ți taie fața. Periculos.

Și în mod surprinzător, n-am văzut în viața mea atâtea mașini de Constanța în capitală. Asta-i un fel de pay back în avans pentru ce se va întâmpla weekendul următor?

(E 1 mai. Știu, e ciudat. Dar e deja 1 mai.)

Cât despre duminică — o oră cât am stat la masa de Paște am văzut trei reportaje despre trei accidente. Coincidență? Nu cred. Sărbătorile sunt aerisite în București, dar numai dacă ai grijă de două ori mai mult decât de obicei.

Probleme cu stațiile RATB și nesimțirea de rigoare

Ziceam într-un articol trecut că mă enervează când într-o stație de autobuz sunt oprite taxiuri sau mașini personale, RATB-ul n-are unde să oprească decât pe banda următoare și, coincidența coincidențelor, eu vreau să intru pe prima stradă la dreapta.

E halucinant câte reguli nu sunt respectate în cazul ăsta:

(1) oprirea interzisă în stațiile mijloacelor de transport în comun

(2) de cele mai multe ori, oprirea interzisă în intersecție

(3) dreapta de pe banda a doua (eu, că n-am ce să fac)

(4) neacordare de prioritate RATB când iese din stație (tot eu, că dacă stația lui e în mijlocul drumului, sorry, dar îmi bag picioarele)

(5) blocarea intersecției: da, că dacă n-am unde să mă duc, stau

(6) neacordare de prioritate din partea RATB, pentru că dacă nu iese din stație (și nu iese, că acolo stă taximetristul și molfăie șaorma), e doar un simplu participant la trafic 😀

(7) în sfârșit, regula aia simplă, mama lor, cărei ne place să îi spunem CÂT DE IDIOT SĂ FII?

Și cum e greu să te lupți cu morile de vânt, căutăm rezolvări oficiale.

Posibile soluții:

(1) Alveole, nene. Cu forța, cu riscul de a nu mai avea trotuar. Nu pentru că ar schimba în vreun fel situația (în esență cu sau fără aleveolă tot aia e), dar statistic vorbind parcă-s mai puțini nesimțiți care parchează în alveole decât pe prima bandă în stație.

(2) Amenzi și ridicări. Știu că e utopic, dar poate îmi explică cineva de ce în zonele rar aglomerate și cu destul spațiu pe carosabil se ridică mașini într-o veselie, în timp ce acolo unde trebuie primești maxim un claxon de la vreun polițist rătăcit?

(3) Schimbarea stațiilor RATB. Să explic. În multe orașe aglomerate de pe continentul ăsta, autobuzele merg pe linia de tramvai și preiau călători de pe refugiu. Avantajul? În principiu e mai liber pe mijlocul drumului, pietonii au unde aștepta și opririle RATB nu mai îngreunează traficul. Sigur că nu se poate implementa peste tot, dar un pilot pe Mihai Bravu m-ar face tare fericită.

Ce ziceți? Fezabil? Utopic? Sau mă enervez eu prea tare pentru că pățesc asta în fiecare zi în drum spre casă?

Cucerește intersecția 4: Corneliu Coposu cu Sfânta Vineri

Click pentru celelalte articole din seria Cucerește intersecția

De data asta vorbim despre o intersecție pe care atât de mulți șoferi o abordează greșit, încât a devenit normal.

Ce ar trebui să se întâmple conform marcajelor?

Vii de la Unirea în direcția Calea Călărașilor și la prima intersecție cu semafor ai trei benzi. Prima e pentru dreapta pe Sfânta Vineri. A doua pentru mers înainte. A treia e pentru înainte și stânga. În afară de asta, imediat după intersecție e o bordură în mijlocul drumului care separă linia de tramvai de benzile pentru mașini. Practic cele două benzi care merg înainte ar trebui să se deplaseze puțin înspre dreapta.

Ce se întâmplă de fapt?

Primele două benzi merg drept înainte, iar de pe a treia se face doar la stânga. Dacă ai fost neinspirat și te-ai gândit că lucrurile o să funcționeze cum scrie la carte (de fapt, cum e marcat pe asfalt) ai încurcat-o. De pe banda a treia n-ai nicio șansă să mergi înainte. Vei rămâne blocat în fața bordurii de care vorbeam, cu un sincer Fuck între dinți, între timp ce băieții de pe banda 2 zboară liniștiți înainte pe banda ta.

Chestia e că nici sistemul ăsta împământenit nu e rău. Adică se poate și așa. Problema e că de-aia există marcaje, ca să respectăm toți aceleași reguli. Sau nu?

Cucerește intersecția 3: Bulevardul Elisabeta cu Strada Academiei

Click pe link pentru a citi celelalte articole din seria Cucerește intersecția.

Dacă săptămâna trecută aveam o problemă cu intersecția de la Universitate, de data asta avem o problemă cu… “următoarea”.

Aici însă lucurile sunt mai simple (și totuși atât de complicate pentru unii).

La stop sunt trei benzi, din care una pentru dreapta pe Academiei. Așa e marcajul, așa e logic. Celelalte două merg înainte. Nu de alta, dar strada Academiei e cu sens unic. Nu râde, am surprins o tanti într-o dimineață încercând să facă STÂNGA acolo.

Ce se întâmplă în realitate? Păi în primul rând sunt o groază de autobuze și troleibuze care se chinuie să intre de pe banda 1 pe a doua. Și tre să le lași, ce-o să faci? Și apoi sunt o groază de nesimțiți care se bagă pe banda 1 în fața autobuzelor oprite în stație și apoi nu pricep de ce n-au prioritate la înainte.

Ca și la Universitate, e enervant și situația corupe fluiditatea traficului. Cască deci ochii la marcaje. 😛

Cu cât stau să mă gândesc mai mult, cu atât îmi dau seama că sunt schimbări mici în comportamentul șoferilor care ar face un pustiu de bine în trafic.

Cucerește intersecția 2: Piața Universității

Continuăm seria începută săptămâna trecută despre intersecțiile “speciale” din București.

Piața Universității nu e neapărat o intersecție ciudată. Semafoarele sunt gândite ok, și din punct de vedere al amplasării și ca durată și se întâmplă foarte rar să vedem blocaje adevărate în zonă, mai ales în condițiile în care intersecția preia traficul de pe 4 artere mari.

În schimb există o problemă cu mijlocele de transport în comun. Mă refer în special la cârca de trolee și autobuze care vine de pe Carol și intră pe Elisabeta, având stații și înainte și după Piața Universității.

La ultimul stop de pe Carol sunt patru benzi. Una dintre ele e clar pentru făcut dreapta pe Bălcescu și nu se continuă nici pe Elisabeta, nici în rondul din centrul intersecției.

Face cineva dreapta de pe banda aia? Prea puțini. Cred că 90% din șoferi sunt convinși că au dreptul să se bage înainte pe prima bandă, iar autobuzele și troleibuzele sunt oricum obligate să facă asta. Cam așa:

Ce rezultă de obicei de aici? Că fraierii de pe benzile 2 și 3 sunt forțați să se certe cu unul sau cu altul pe prioritate, în timp ce troleele și restul de mașini de pe banda 1 merg voios înainte. În loc să treacă multă lume și repede prin intersecție, trec 7-8 norocoși care și-au făcut loc, iar restul ori rămân în spate, ori ajung să treacă mai departe abia când s-a făcut verde pentru direcția perpendiculară.

Zgomot și claxoane? Din plin. Nervi întânși la fel. Plus ineficiență a traficului și cozi mari în spate pe Carol (dacă v-ați pus vreodată problema).

Soluții sunt:

– să dispară stația de autobuze de pe Carol și să fie instalată una mare la Piața Rosetti, în bucla aia plină de taxiuri și mașini parcate aiurea.

– să se instaleze un mijloc de orientare a traficului pe ultimii câțiva metri înainte de intersecție; cred că și morcovii lui Oprescu ar funcționa cât de cât, măcar să te facă să-ți pui întrebări.

– să se lărgească bucla din centrul intersecției cu o bandă; și dacă tot suntem aici, și la intrarea pe Elisabeta trebuie să se întâmple același lucru: acum sunt două benzi pe primii cinci metri și apoi trei. care-i faza cu asta?

Dar cel mai și cel mai simplu ar fi să nu te bagi niciodată pe banda 1 la stop. 😛

Cică în zona Pasajului Basarab circulația e o adevărată plăcere

Încep să fie făcute amenajările pe Cuza, Titulescu și Banu Manta. Pe sub pod se circulă deja și este o adevărată plăcere. Este singurul loc din București unde traficul rutier e foarte bun.

spune Sorin Oprescu

Unde adică? La Grozăvești de exemplu văd constant blocaje pentru mașinile care coboară de pe Vasile Milea. Tot la Grozăvești, pe sub pasaj, se respectă din părți semnele de cedează trecerea și semafoarele, de mă mir cum încă n-a trecut niciun tramvai peste nicio mașină.

acu’ un an la Grozăvești. aia înaltă e clădirea primăriei, nu e ca și cum domnul Oprescu e izolat de ce se întâmplă “în teren”.

În afară de faptul că “traficul rutier e foarte bun”, parcă scopul pasajului cunoscut acum drept pod* era să preia din traficul de pe Grant, acolo unde sunt blocajele adevărate. Ori asta încă nu se întâmplă, iar presa ori ne asigură că până la sfârșitul lui martie e gata, ori ne avertizează că e imposibil să se termine lucrările în aprilie dacă nu vine vremea bună.

Vă rog să mă contraziceți dacă greșesc, dar ce sens are să vorbești la superlativ despre o lucrare care:

(1) nu e gata și nu își îndeplinește încă scopul inițial.

(2) a blocat traficul în toate punctele prin care trece vreo 3 ani, iar acum că e semi-gata și în sfârșit se circulă ca înainte, ne lăudăm cu traficul foarte bun dintr-o zonă care a fost întotdeauna ok-ish.

(3) a dus la schimbarea configurației unor intersecții a.î. avem acum blocaje mai mari ca înainte. să nu mai vorbim despre aberația cu sensul unic de pe splai, n-aveți idee ce cozi se formează la 6 seara la ieșirea spre Crângași.

* Parcă podurile se construiau peste apă. Știu că e hipercorectitudine și e trasă rău de păr, dar Podul Basarab există deja și e o construcție pietonală din zona gării cu același nume. A nu se confunda cu autostrada care este Pasajul Basarab. 😀

Soluții în trafic: Pasajul suprateran Mihai Bravu (1)

Partea 1: diverse considerații practice

Dacă pentru Pasajul Basarab am găsit rapid motive și scuze pentru a ocoli zilnic zona timp de un an, construcția Pasajului Mihai Bravu m-a luat complet pe nepregătite. Pentru a avea imaginea completă, am locuit fix unde au început lucrările vreo 20 de ani, iar în prezent tot am drum pe-acolo de câteva ori pe săptămână. Când am auzit la radio că pe 17 ianuarie încep lucrările, nu mi-a fost foarte clar despre ce e vorba. Unde? La intersecția splaiului cu Mihai Bravu? Unde se varsă Mihai Bravu în Văcărești? But why? Traficul prin zonă n-a fost NICIODATĂ aglomerat, nici măcar în 2007-2008 când credeam cu toții că o să ne sufocăm printre mașini.

– În primul rând, Șoseaua Mihai Bravu are 3-4 benzi pe sens în zonă (+/- mașini parcate).  E de două ori mai mult decât la Dristor sau la Dimitrov sau la Obor. E locul unde traficul își revine pentru cei care vin dinspre Obor spre Piața Sudului, pentru că după ce te chinui x intersecții să treci de la 4 benzi la 2 la 3 și înapoi, ai în sfârșit o porțiune considerabilă pe unde se circulă.

– Apoi, circulația pe Splaiul Unirii nu face probleme (decât poate la intersecția cu Autovit). Pe-acolo se întrec nebunii ziua și noaptea, pe-acolo poți să mergi și între trei benzi că nu e nici naiba, din simplul motiv că punctele de interes din zonă nu prea există.

– Intersecția Văcărești cu Mihai Bravu a fost întotdeauna gândită acceptabil, și din punct de vedere mașini, și pentru RATB și pentru pietoni. Ba chiar făcuseră niște experimente cu semafoare și fără de nu știam cum e mai bine. Poți să întorci, ai verde intermitent pentru dreapta, ai semafor funcțional unde riscă cei fără prioritate să nu mai intre pe șosea. Sunt treceri de pietoni.

– Dacă e trafic mult undeva în zonă, e în alte locuri: la Piața Sudului, pe Bulevardul Tineretului, la Timpuri Noi. Când ascultam știrea la radio tot încercam să îmi dau seama UNDE se va construi acest pasaj, pentru că încă mi se pare o investiție inutilă.

Ce spun oficialitățile? Conform lui Ion Dedu, Șeful Direcției de Transporturi din Primăria Capitalei, pentru România Liberă:

Pasajul Mihai Bravu face parte din strategia de dezvoltare a Bucureștiului, care presupune prioritizarea circulației pe inelul principal al orașului. Adică pe traseul Basarab – Nicolae Titulescu – Iancu de Hunedoara – Ștefan cel Mare – Calea Văcărești – Șoseaua Olteniței – Șoseaua Viilor – Tudor Vladimirescu – Panduri – Vasile Milea. În toate intersecțiile mari de pe acest traseu vom face pasaje supraterane sau subterane.

Corect gândit. Dar de ce să începi cu o intersecție unde se circulă bine? La Piața Sudului e în continuare rupere, cu tot cu tramvaiul care trece prin mijlocul intersecției chiar când ai tu verde ca să o traversezi perpendicular. Pe Ștefan cel Mare și pe Mihai Bravu (care cât de lungă e, tot a scăpat la enumerarea de mai sus) se împleticesc benzile cum explicam mai devreme. Cum e într-o dimineață normală la Perla în intersecție? Cum e la Lizeanu? Cât stai în pasaj la Obor până să reușești să ieși înspre Dimitrov?

Construcția va avea o lungime de 700 de metri și patru benzi pe sens, va începe din Bulevardul Mihai Bravu, în dreptul stației de metrou, și va traversa Splaiul Unirii și intersecția Văcărești.

Câte benzi pe sens?? Unu la mână, nu e nevoie de încă patru benzi pe sens. Doi la mână, să facem un calcul simplu: la intersecția Mihai Bravu cu Văcărești avem în prezent 4 benzi și o linie de tramvai care vin dinspre Vitan și se varsă în Văcărești și încă 3 benzi care vin dinspre Tineretului și ajung tot în Văcărești cu direcția Piața Sudului. Dacă mai adaugi patru, se fac deja 11 care ar trebui preluate de șoseaua Văcărești. Care n-are săraca decât 4 benzi, din care una e condamnată să meargă la stânga să intre în parcarea de la Sun Plaza. Mi-ar plăcea să văd intersecția de la Piața Sudului în condițiile astea. Mai ales că primăria anunță 2000 de mașini pe sens în fiecare oră. Doar pe pasaj.

Din păcate lucrările au început deja și urmează cel puțin un an de ambuteiaje și rute ocolitoare.

În partea a doua vom încerca să găsim scurtături și posibilități de ocolire a zonei cu mașina și ne vom uita puțin și peste lista de mijloace de transport care încă circulă pe-acolo. Își aduce aminte cineva câte luni din ultimii 6-7 ani a funcționat de fapt tramvaiul 34? 😛

Prințesa scurtăturilor

17:44
Eram încă undeva pe la Semănătoarea, și mai aveam și mașina pe partea greșită a Dâmboviței. Practic odată ce ajungi pe malul drept nu mai ai scăpare decât prin Crângași, așa cum discutam de fapt astă toamnă.

Problema e că aveam la dispoziție 45 de minute maaaaxim ca să ajung în Vatra Luminoasă. Ținând cont că ieri era luni și tăvălugul de la ora 18 era deja pe țeavă, nu credeam că am prea multe șanse. De fapt la radio auzeam că bulevardele mari sunt blocate și se circulă greu. Breaking news, zic eu.

Dar mi-a ieșit 😀 (click ca să le vedeți mari)
18:14 – parcat mașina în Vatra Luminoasă, just on time

Dacă e să întrebi o prințesă, cred că secretul e să ai curaj să îți modifici planul de scurtături pe măsură ce vezi cum e traficul. Și să nu te descurajezi dacă stai câte 5 minute la un stop, dacă ai gândit bine scurtătura ar trebui să fie singurul, hai unul din două dacă te aventurezi să traversezi orașul.

PS Dacă era mai aglomerat, oare găseam și scurtătură la scurtătura asta? 😀