Că pe mine da.

Lucrările la carosabil, nene. Nu că durează 100 de ani și blochează traficul, nici că în două luni sunt iar gropi din alea inevitabile și invizibile, nici că sunt multe și peste tot. Mă enervează că apar și dispar ca ciupercile după ploaie. Ieri rămân pe banda întâi, în spatele unor gărdulețe de metal, așteptând să se facă loc să le ocolesc, până mă satur de politețuri. Azi mă încadrez altfel ca să scap de o grijă și bineînțeles că nu mai e nicio groapă, niciun gărduleț, nimic. La fel și acasă. Ies dimineața din parcare printr-o parte ca să evit o groapă monumentală lată cât strada și îmi aduc aminte să mă întorc tot pe-acolo. Ce să vezi? S-a mutat groapa. De unde era, în fața bolidului. Și dă-i și întoarce, dă cu spatele și ocolește jumătate de cartier ca să ajungi în parcare.

Cred că asta înseamnă că băieții se mișcă repede. Sau nu?

Follow