Dacă nu le-ați văzut niciodată, aflați că taloanele format nou au dimensiuni diferite față de cele vechi. Sunt mai înalte și deci nu încap într-o bucată de plastic din aia veche. Poate exagerez eu, dar mie mi se pare normal să ai certificatul de înmatriculare asupra ta, nu în mașină, eventual lângă buletin și cât mai bine protejat de lichide și alte pericole. Așa că mi-am căutat țiplă, evident fără succes, cel puțin într-o fază inițială. Pentru că acum vreo două săptămâni mi s-a înfățișat omul cu cartonul, undeva într-o intersecție de prin Rahova. Cine-i omul cu cartonul? Un nene care stă cu un carton desupra capului, carton pe care scrie că vinde din astea de îmi trebuie mie. Din păcate atenția mea pentru vânzătorii de la stop tinde spre 0, așa că l-am ratat și mi-am continuat căutarea prin mijloace clasice. Ehe, până azi! Omul cu cartonul era în interscția de la Unirii (mă rog, una din ele, aia cu stația de 32), l-am reperat în două secunde, i-am strecurat cei 3 lei și el mie o țiplă. Talonul meu se simte fericit. 😀