Parcare la Universitate?

Nu vorbim despre parcare subterană cu 400 de locuri care se tot construiește, chipurile, de astă vară. Știți povestea: au început lucrările, au descoperit niște morminte, parcarea e în limbo și o să rămână așa multă vreme.

Vorbim despre unde parcăm acum în zona Universității — fie că lucrăm sau învățăm în zonă, fie că ne place să ne plimbăm prin oraș, pentru că undeva trebuie să-ți lași mașina când vrei să ajungi la cafenelele din centrul vechi și pentru că dacă avem un buric al târgului, acolo e.

1. La Fântănă, Universitate și Arhitectură. E parcare cu plată pe Edgar Quinet, Academiei și Biserica Enei — 1,5 lei / oră de la 8 la 17, apoi plin de parcagii. Pe vremuri se găseau locuri și în timpul zilei, de când nu mai există parcarea de la BCR e mai greu. Seara și în weekend e ok.

2. La BCR. Păi la BCR nu mai e parcare că se construiește ce ziceam mai sus. Mai sunt străduțele din spate, raiul parcagiilor. Se parchează pe câte două rânduri, în mijlocul străzii, se lasă mașina pe contrasens. Nu se respectă semnele de oprire interzisă (alea de pe strada Doamnei, de exemplu). Nu de alta, dar o mașină de la ridicări n-ar avea fizic loc printre celelalte. De evitat.

3. La Colțea. Sinceră să fiu nu m-am aventurat niciodată să găsesc locuri de parcare prin spatele spitalului. Teoretic îți poți încerca norocul, practic pare complicat. De investigat.

4. La TNB și Batiște. Și aici e de obicei omor. Parcarea din curtea teatrului nu se știe în ce bază funcționează. Pe vremuri era o parcare normală cu plată, azi e un afiș mare care spune ceva despre cumpărătorii de bilete la spectacole. Ultimele vreo două dăți când am încercat să intru nu m-au lăsat la poartă. Există strada Tudor Arghezi în spate, cu locuri de parcare gratis, dar tot timpul ocupate.

5. Parcarea subterană de la Intercontinental. Opțiunea cea mai sigură, dacă e grabă mare. Costă de vreo 3-4 ori mai mult decât în restul Bucureștiului, dar își face treaba. Sunt două intrări: una pe Bălcescu colț cu Ion Câmpineanu, cealaltă pe Tudor Arghezi colț cu Batiște.

Ce fac eu? Evit zona pe cât posibil în timpul zilei. Dau o tură pe Edgar Quinet în speranța că tocmai pleacă cineva, apoi mă enervez și las mașina tocmai prin Piața Revoluției sau undeva în zona Pitar Moș – Dionisie Lupu – Icoanei. Easy like a Sunday morning.

Iar mersul pe jos n-a făcut niciodată rău nimănui.

Și voi?

2 thoughts on “Parcare la Universitate?”

  1. Pe Calderon – venind dinspre Rosetti – am avut de cîteva ori noroc.
    În parcarea de suprafață de la Inter chiar poți să intri cu bilete la teatru. Mă întreb dacă nu are rost să păstrez niște bilete vechi la îndemînă, că nu ți le verifică nimeni, doar tre’ să le arăți în trecere.

  2. Vești de ieri după-masă:

    La TNB e “pa” parcarea, e un afiș mare care spune că nu mai e funcțională din motivul “organizare șantier”.

    E vorba de proiectul cu refacerea teatrului – altă ispravă care mă îngrozește, ca de fiecare dată când e vorba de stricat ca să facem mai frumos…