Tag Archives: lucrări

Pe voi nu vă enervează?

Că pe mine da.

Lucrările la carosabil, nene. Nu că durează 100 de ani și blochează traficul, nici că în două luni sunt iar gropi din alea inevitabile și invizibile, nici că sunt multe și peste tot. Mă enervează că apar și dispar ca ciupercile după ploaie. Ieri rămân pe banda întâi, în spatele unor gărdulețe de metal, așteptând să se facă loc să le ocolesc, până mă satur de politețuri. Azi mă încadrez altfel ca să scap de o grijă și bineînțeles că nu mai e nicio groapă, niciun gărduleț, nimic. La fel și acasă. Ies dimineața din parcare printr-o parte ca să evit o groapă monumentală lată cât strada și îmi aduc aminte să mă întorc tot pe-acolo. Ce să vezi? S-a mutat groapa. De unde era, în fața bolidului. Și dă-i și întoarce, dă cu spatele și ocolește jumătate de cartier ca să ajungi în parcare.

Cred că asta înseamnă că băieții se mișcă repede. Sau nu?

orașul cu o singură ieșire

Și o singură intrare. Și o singură posibilitate de a-l travera, s-ar putea numi chiar orașul cu o singură stradă, că restul sunt alei. Unde? În București. Sau lângă, că încă n-am reușit să înțelegem dacă oamenii ăia stau la țară sau la oraș. Vorbesc bineînțeles despre Pipera-city.

Joi seara trebuia să ajung de la Semănătoarea până pe o stradă din spate de la Antene. Adică Antenele 1,2 și 3, sediul Intact. Rezervasem vreo juma de oră că m-am gândit că o să fie trafic, da’ n-a fost. 15 minute am făcut via Podul Grant și Piața Presei. Până la intersecția dinante de Antene, aia cu podul peste lac. Unde trebuia să mergem la stânga. Ceea ce nu s-a putut, că era interzis — în naivitatea mea aveam impresia că la ultima intersecție din oraș, după ce mergi doi kilometri fără opțiuni la capitolul direcție, ți se oferă ceva posibilități. Apoi am presupus că dacă e interzis acolo e logic să fie liber la următoarea intersecție, cu bulevardul Aerogării. Nimic mai greșit!! Dacă ai trecut de Piața Presei, nu prea mai ai opțiuni decât să ajungi până la aeroport. 🙁

Eu mă gândesc întotdeauna că dacă o manevră în trafic e logică, trebuie să fie și legală. Adică dacă nu e niciun motiv practic pentru care ar putea fi interzisă, ar trebui să fie acceptată. Ei bine nu. După ce treci de aeroport ai două posibilități, ori te întorci pe sub pod (ceea ce mi s-a părut imposibil, având în vedere că șirul de mașini începea în parcare la Ikea) ori mergi spre Pipera-city și nu mai ieși în veci de-acolo.

Și totuși exact asta am făcut, sperând că există o altă ieșire din Pipera înafară de aia de la barieră. Foarte greșit!! Am stat cam o oră jumate în trafic pentru că se lucrează pe Erou Iancu Nicolae. Cu alte cuvinte, una din cele două străzi care merge spre Pipera e blocată, iar cealaltă e nonstop aglomerată.

Nu înțeleg cum poți să ai un cartier fără străzi. Alea din Pipera nu sunt străzi. Sunt niște alei, niște ganguri între vile de trei etaje pe care o mașină mai lată nici nu încape! În Pipera nu sunt străzi, e fix o stradă, care începe la mall în Băneasa și se termină în Colentina. De ce e blocată șoseaua Pipera de un an? Cine și ce și unde construiește atât încât să blocheze o șosea care e calea principală de acces către un anumit punct (șoseaua Pipera, get it?). De ce nu se trage o bandă de asfalt din Pipera până la Herăstrău, prin câmp că tot e gol pe-acolo.

Apreciez faptul că se construiește la pasajul Băneasa, cu toate reținerile legate de data finalizării. Poate poate într-o zi s-o putea face și stânga unde e normal să se poată. Îmi place cum s-au mișcat cu pasarelele de la intrarea pe DN1 (gata într-un an dacă îmi aduc bine aminte) și-mi mai place că în ultima vreme parcă se circulă cât de cât. Dar ce faceți oameni buni cu orașul cu o singură stradă?