Bunicul meu a obținut categoriile B și C în februarie 1940. Știu asta pentru că am în față ultimul document, care atestă că în 1997 era încă apt pentru condus și pe care scrie mare data de la care își practica meseria. Undeva prin anii ’60 a primit și dreptul de a conduce autobuze și tiruri, rămânând cu un mare x pentru motociclete, motorete, tractoare, tramvaie și troleibuze. Oricum ar fi, peste 70 de ani aș vrea să le am pe toate. 😀
Stăteam și mă gândeam cum se dădea examenul de conducere acum 70 de ani. De fapt, mă întreb dacă exista vreo procedură, sau pur și simplu era un drept acordat celor care aveau acces la un autovehicul și ceva experiență cu el. Oare trebuia să știi cum funcționează? Și dacă da, pe ce mașină exact se dădea examenul?
Mai mult de atât, vă imaginați traficul de București în 1940?! De la bunicul, fost taximetrist, șofer pe la ministere și ambasade, știu că mașinile erau un lux. Îmi povestea că lucra într-o vreme pe un taxi și avea stația la Piața Romană, undeva în fața KFC-ului de azi. Lesne de imaginat că atunci nu se punea problema unei parcări ticsite și a unui bulevard cu 4 benzi pe sens plin la orice oră. Probabil în afară de taxiuri mai existau câteva mașini care tulburau liniștea urbei în miez de zi.
Tot bunicul îmi povestea cum niște ani mai târziu ajunsese să conducă pe autostrăzile din Austria și mergea cu 220 la oră cu un BMW. Posibil o exagerare, dar ceea ce știu cu siguranță e că undeva pe la sfârșitul anilor ’80 un țânc de copul și de sex feminin pe deasupra era constant oasepete pe la Ciclop și prin parcarea subterană de la Intercontinental. Pentru că pe acolo avea bunicul treabă cu mașina ambasadei. 😀
Iar dacă eu pot vorbi doar din amintirile altora pe care oricum nu prea am de unde să le împrospătez, vă recomand blogul Volga Neagră și posturile despre mașinile anilor 1940. În mod clar acum 70 de ani un permis de conducere era o raritate, iar o mașină cu atât mai mult.