Mai mișto decât în poze!

Știam de multă vreme de drumul care șerpuiește prin munți și e mai înalt decât Transfăgărășanul, dar auzisem că nu e *tocmai* asfaltat. Prin urmare, ca un city-rat ce mă aflu, nici nu m-am gândit că ar putea fi o destinație de vacanță sau de weekend.

Dar așa cum Transfăgărășanul a fost popularizat masiv de vizita celor de la Top Gear, Transalpina a devenit la modă după ce au început lucrările de asfaltare. Deja vara trecută știam din surse sigure că se poate urca cu mașină de oraș, numai că vremea excursiilor pe drumuri necunoscute trecuse deja.

Și-așa a venit vara lui 2011, am plecat iar în vacanță la explorat România și prima destinație pe listă a fost Transalpina.

Detalii tehnice se găsesc pe transalpina.biz, mai important e cum e acolo sus în creierii munților. 🙂

Personal nu mi s-a părut un drum greu, deși l-am început la Novaci în județul Gorj într-o după-masă aproape de ora 5 și cu restul plimbărilor din ziua respectivă am acumulat 13 ore de condus. Din satul Novaci drumul începe să urce, ajunge în stațiunea Rânca (înțeleg că e mega-mișto pentru ski, nu știu, nu practic) și apoi continuă la deal prin Pasul Urdele până fizic nu mai ai unde să urci.

Din punct de vedere al șofatului, șoseaua îți poate da reacții diverse: ori ți se face frică pentru că ai în față zeci de serpentine proaspăt asfaltate, dar FĂRĂ nicio altă instalație de siguranță; ori ți se pare greu, pentru că e la munte; ori nu e o brânză așa mare, ba chiar pe Transfăgărășan ar putea să fie mai periculos din cauza dobitocilor parcați în buza prăpastiei în fiecare curbă.

Din punct de vedere al peisajului, însă, e impresionant. În punctul cel mai înalt (am văzut un indicator cu 2142m, nu știu dacă am mers și mai sus) ești pur și simplu deasupra lumii și cu lumea la picioare. Și e atât de liniște încât îți auzi gândurile sau tovarășii de drum care șușotesc zece metri mai încolo. E o senzație imposibil de experimentat în oraș sau în orice altă zonă mai populată.

Apoi drumul coboară. Iar serpentine, bucăți de câțiva kilometri neasfaltate. La Obârșia Lotrului întâlnești o urmă de civilizație și poți schimba destinația: spre Sebeș înainte, Voineasa la dreapta și Petroșani la stânga. Munții odată coborâți, nu vei mai avea parte de aceleași priveliști: cea de-a doua parte a drumului continuă printre păduri și utilaje de asfaltare. În loc de asfalt sunt pietre; în loc de munți, sunt păduri și lacul Oașa.

Pentru că planurile spuneau că aveam să dormim în Mărginimea Sibiului, nu am urmat traseul original al Transalpinei ce se încheie la Sebeș. De la Șugag am cotit la dreapta spre Jina pentru încă 7km de drum neasfaltat. Dar acolo deja știi că ai trecut munții și nu-ți rămâne să te bucuri decât de satele săsești din Mărginimea Sibiului, de un apus printre dealuri și de cerut indicații localnicilor pentru a ajunge la destinație târziu în noapte. 🙂

Pe Transalpina am învățat mașina să zboare:

Merită Transalpina? Sigur că da. Din nou, cu o mașină de oraș — chipurile cu garda mai joasă decât altele — n-am avut nicio problemă. Se poate pargurge lejer un traseu de o zi cu plecare și întoarcere în București (pe valea Oltului de exemplu), dar mai amuzat ar fi să dormiți o noapte pe undeva aproape de Sibiu sau de Sebeș și să vă întoarceți a doua zi. Pe Transfăgărășan, de ce nu? 😛