… înainte de înviere.

My car is up for a face lift. Stricăciuni sunt mai multe, și estetice și de esență, iar toată treaba asta pare să dureze circa 1000 de ani. Azi în sfârșit a ajuns în service, după ce aseară a făcut vreo sută de kilometri aiurea prin oraș pe la marginea lui, doar cu mine, ca să nu mă uite. 🙁

Ne-am distrat testând jucăriile alea de pe Kiseleff, care nu funcționează niciodată corect. La 60 arată 50, la 80 arată 75, asta pe sensul spre Arcul de Triumf, că pe partea cealaltă mai mult de 20 la oră se pare că n-aveam, hehe. Apoi, the classic: Otopeni și retur, calea Victoriei, splai, roată la Palatul Parlamentului și bd. Unirii cu căsoiul în oglinda din stânga. Parcă mergea mai bine, că știa că azi în zori se termină distracția.

Iar la 9:30 fix am parcat-o în curtea din Pipera unde aud că o să stea cel puțin 10 zile. Mai aud și nenumărate lucruri bune despre mâinile pe care a picat, mai ales că sunt rapizi, ceea ce nu s-a prea adeverit. Dar bilanț și reclamă (pozitivă sau negativă) despre service facem la sfârșit. N-a plâns, deși am dus-o la tăiere, la propriu.

Distracția a început când mi-am dat seama că trebuie să ajung de singură înapoi în oraș. Aflasem că pot să iau un microbuz până la metrou, ceea ce ar fi rezolvat problema. Atâta că la metroul din Pipera n-am călcat în veci, nici în el și nici pe lângă, cu niciun mijloc de transport. Din fericire, instinctul citadin nu mă înșeală niciodată și am coborât fix în fața gurii spre subteran, gură pe care însă n-am reperat-o fără ajutor și numai după o plimbare extinsă prin fața corporațiilor din jur.

Stupid, butI got to see Pipera. Pipera care e o salată de murături asortate asezonată cu gropi, prin care se circulă gâtuit, cu străzi pe care abia încape o mașină, cu trotuare pe care ți-e frică să mergi, cu zone prin care n-ai ce căuta cu piciorul și cu scurtături inexistente. But, hei, living in the suburbs!

Follow