Ora era 8:30, adică fix atunci când sunt cele mai multe mașini pe stradă. Nu-i nimic, băieții erau la treabă, își băuseră cafeaua de dimineață și prestau cu spor pe patru auto-utilitare într-un perimetru de câteva sute de metri pătrați.
De fapt, prestau cu mai mult sau mai puțin spor, având în vedere dexteritatea cu care ridicau mașinile. Legănându-le de străluceau în soare ca macaralele, pornind alarme, basculând, basculând și BLOCÂND TOTAL CIRCULAȚIA.
Se vede mai jos cum. Coada era până după colț, claxoanele răsunau, mie mi s-a părut pur si simplu ironic: nu fluiditatea trebuiau s-o păzească băeții ăștia!?
Mpff! Evident ca nu îi interesează traficul nici cât negru sub unghie… De parcă polițiștii care stau ascunși după un colț să te prindă cu 65km/h caută să “reducă numărul accidentelor” 🙁 Oricum, trebuie să recunoaștem că băieții care și-au făcut firmele de ridicări, alături de mama lor primăria și frații lor de la asfaltări sunt cei mai realizați, au “drept de tipărit bani” cum ar zice americanii! Desigur, astfel se explică și misterul faptului că de 20 de ani în orașul ăsta nu s-au făcut nici 5 locuri de parcare, și misterul gropilor care apar odată la câteva luni… Cred că mi-am greșit vocația 😛
Am patit-o exact pe strada aia(Ion Coravu, nu?)de doua ori. O data am stat vreo 20 de minute, ca n-aveam unde sa ma duc(scuar in stanga, masini in dreapta, in fata si in spate).
A doua oara, stiind ce ma asteapta, am sunat la 9544(politia rutiera, e foarte bun de salvat numarul asta), le-am explicat cum sta treaba, si mi-au zis ca o sa trimita un echipaj cat de repede pot. Am zis “ete fleosch”, convins ca sunt cafele de baut si saorme de mancat pana sa isi miste “dumnealor” fundul. Culmea e ca la maxim 5 minute a aparut un politist pe moto, care s-a rastit nitel la tanti politist comunitar care-i insotea pe baietii cu platformele, dupa care i-a pus p-aia, care erau in toiul manevrelor, sa lase masinile pe care tocmai le ridicau jos, si sa multe platformele pe marginea drumului, sa trecem noi. Ceea ce am si facut. Continuarea nu o stiu. Dar, ca fapt divers, desi e clar ca nu e valabil in cazul asta, blocarea cu intentie a unui drum public este infractiune, si se pedepseste cu zile/luni/ani. Cu foarte putine exceptii legale, din care categorie cei de la Rosal sigur nu fac parte, indiferent ca actioneaza sau nu la instructiunile unui politist comunitar.
Rectific, Supercom(am ramas cu sechele, mie Prigoana mi-a plimbat masina pe platforma).
Dap, aia e strada. Si intr-adevar n-a fost prima oara.
Mie nu mi-a raspuns nimeni niciodata la numarul ala, in schimb. 🙁
Din fericire in zilele de glorie in care toata lumea isi lasa masina pe unde apuca blocandu-i in nesimtire pe ceilalti aveam numar direct la politie. No moooore.
As vrea sa se poata face ceva impotriva ridicatorilor. Nu sa nu mai ridice masini, ci sa intre banii la primarie pentru construit parcari. Stiu ca traim in Romania, dar totusi.