În copilărie se organiza un concurs școlar numit “Educație rutieră – Educație pentru viață”. Practic fiecare școală își forma o echipă de bicicliști care trebuia apoi să treacă prin mai multe etape (pe sector, pe oraș etc) și câștiga un loc într-o tabără națională în cursul verii.

Ce era interesant e că în afară de proba practică (scheme cu bicicleta — numai eu știu câte rampe, jaloane, balansoare și opturi am văzut pe vremea aia) și proba de traseu (unde trebuia să te plimbi printr-un mini-oraș respectând regulile de circulație), aveam și o probă de teorie.

Aveam manual, un fel de cod rutier simplificat, din care învățam o groază de chestii, atât din perspectivă de biciclist, cât și de pieton — doar până la urmă ăsta era scopul jocului la 9-10 ani. Nu eram eu cea mai tare la partea asta, că mie îmi plăcea de fapt să mă dau pe balansoar într-o roată, dar vrând-nevrând am învățat ceva.

• De exemplu, că pietonii merg pe trotuar și mașinile și bicicletele pe stradă.
• Că strada se traversează pe la zebră și nu pe unde ai treabă, altfel e vina ta dacă dă mașina peste tine (deși în mod ciudat pe vremea aia cred că în codul rutier scria că șoferii sunt vinovați oriunde ar fi pietonii, dar s-au mai schimbat lucrurile între timp).
• Că dacă te dai jos din autobuz, nu te arunci să traversezi strada prin fața lui.
• Că pe trecere se merge în pas vioi.
• Că dacă vezi că vine o mașină, te grăbești înspre trotuarul opus, în niciun caz nu te întorci de unde ai plecat.
• Că niciodată, dar niciodată, nu trebuie să-ți imaginezi că un conducător auto o să te ocolească, așa, din oficiu.

Acum — nu vreau să spun nimic nou, pentru că pentru un adult toate chestiile astea ar trebui să pară de bun simț. Dar ghici ce — în București nu sunt!

Dintre toate relele pietonale, singura scuzabilă e cea cu lipsa trotuarelor. Nu poți, evident, să mergi pe trotuar acolo unde este ocupat de mașini. Dar în restul cazurilor, îmi scapă de ce sunt atât de mulți oameni cărora li se pare ok să sară în fața mașinilor pe o șosea cu 4 benzi pe sens, sau să meargă pe mijlocul drumului cu telefonul la ureche, acolo unde nici măcar nu pot fi ocoliți. Nici măcar dacă n-ai trotuar nu ai voie să faci asta, nu lejer, nu fără griji, de parcă ar fi un drept inalienabil.

Așa că mă întreb dacă se mai face educație rutieră în școli.

Și mă mai întreb dacă noi ăștialalți care am uitat cum se trece strada n-ar trebui să ne împrospătăm memoria înainte să ne ia un neatent pe capotă.

Follow