Educaţie pietonală

2 martie, 2011
poveşti | 1 reacţie

În copilărie se organiza un concurs şcolar numit „Educaţie rutieră – Educaţie pentru viaţă”. Practic fiecare şcoală îşi forma o echipă de biciclişti care trebuia apoi să treacă prin mai multe etape (pe sector, pe oraş etc) şi câştiga un loc într-o tabără naţională în cursul verii.

Ce era interesant e că în afară de proba practică (scheme cu bicicleta — numai eu ştiu câte rampe, jaloane, balansoare şi opturi am văzut pe vremea aia) şi proba de traseu (unde trebuia să te plimbi printr-un mini-oraş respectând regulile de circulaţie), aveam şi o probă de teorie.

Aveam manual, un fel de cod rutier simplificat, din care învăţam o groază de chestii, atât din perspectivă de biciclist, cât şi de pieton — doar până la urmă ăsta era scopul jocului la 9-10 ani. Nu eram eu cea mai tare la partea asta, că mie îmi plăcea de fapt să mă dau pe balansoar într-o roată, dar vrând-nevrând am învăţat ceva.

  • De exemplu, că pietonii merg pe trotuar şi maşinile şi bicicletele pe stradă.
  • strada se traversează pe la zebră şi nu pe unde ai treabă, altfel e vina ta dacă dă maşina peste tine (deşi în mod ciudat pe vremea aia cred că în codul rutier scria că şoferii sunt vinovaţi oriunde ar fi pietonii, dar s-au mai schimbat lucrurile între timp).
  • Că dacă te dai jos din autobuz, nu te arunci să traversezi strada prin faţa lui.
  • Că pe trecere se merge în pas vioi.
  • Că dacă vezi că vine o maşină, te grăbeşti înspre trotuarul opus, în niciun caz nu te întorci de unde ai plecat.
  • Că niciodată, dar niciodată, nu trebuie să-ţi imaginezi că un conducător auto o să te ocolească, aşa, din oficiu.

Acum — nu vreau să spun nimic nou, pentru că pentru un adult toate chestiile astea ar trebui să pară de bun simţ. Dar ghici ce — în Bucureşti nu sunt!

Dintre toate relele pietonale, singura scuzabilă e cea cu lipsa trotuarelor. Nu poţi, evident, să mergi pe trotuar acolo unde este ocupat de maşini. Dar în restul cazurilor, îmi scapă de ce sunt atât de mulţi oameni cărora li se pare ok să sară în faţa maşinilor pe o şosea cu 4 benzi pe sens, sau să meargă pe mijlocul drumului cu telefonul la ureche, acolo unde nici măcar nu pot fi ocoliţi. Nici măcar dacă n-ai trotuar nu ai voie să faci asta, nu lejer, nu fără griji, de parcă ar fi un drept inalienabil.

Aşa că mă întreb dacă se mai face educaţie rutieră în şcoli.

Şi mă mai întreb dacă noi ăştialalţi care am uitat cum se trece strada n-ar trebui să ne împrospătăm memoria înainte să ne ia un neatent pe capotă.

Reacții

1 reacție la “Educaţie pietonală”

  1. balansoare pe 5 martie 2011 08:44

    foarte tare descrierea

Lasă un comentariu




  • Ars poetica

    În 2007 căutam un loc de dat cu capul pentru că traficul de Bucureşti devenise insuportabil. Între timp lucrurile s-au schimbat - în bine! - iar azi dintrafic.net a devenit un loc de discuţii despre întâmplările ieşite din comun în trafic, despre psihologia şoferului şi despre cum să facem oraşul mai frumos.