În Traffic, Tom Vanderbilt povestește despre un chestionar aplicat șoferilor în cadrul căruia li s-a cerut să facă o comparație între propriul stil de condus și cel al unui șofer cu calități medii.

Rezultatul? Deloc surprinzător: cei mai mulți dintre noi credem că suntem șoferi peste medie. 😀

Psihologii au mers mai departe și au încercat să găsească motive pentru “the above average effect”. Au descoperit că în mare parte tindem să ne umflăm orgoliul cu calități pe care nu le avem pentru că șofatul necesită o doză artificială de curaj. Până la urmă, zice-se, e unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care îl vom face vreodată.

Problema este că dacă ne considerăm șoferi prea buni, credem că măsurile de siguranță nu ar trebui să ni se aplice nouă, ci celorlalți. Nu eu trebuie să încetinesc pe autostradă și oricum n-am nicio problemă să vorbesc la telefon și să conduc fără centură în același timp. În schimb piți de alături, ei ar trebui să i se confiște și telefonul și țigara și mai ales mașina.

Pe de altă parte, pentru că în trafic suntem niște anonimi și primim mult prea rar feedback pentru modul în care conducem, nu avem capacitatea necesară pentru a judeca abilitățile șoferistice. Dacă primim o amendă oricum nu e vina noastră, pur și simplu s-a întâmplat. Pentru o tamponare există întotdeauna justificări. Iar dacă șoferul mașinii din spate claxonează e cu siguranță un bou, pentru că noi oricum conducem impecabil.

În trafic suferim mai toți de narcisism, și din păcate observăm efectele abia după ce suntem implicați într-un incident major.

Follow