Urarea tradițională de 15 septembrie

Când aveam unde să mă duc în mod special de 15 septembrie, adică la școală, zilele se terminau undeva alergând să prind loc într-un autobuz luat de la capăt. Era amuzant pentru că plecam toții cu tramvaiul, vreo 3 stații și apoi făceam sprint printr-o intersecție plină numai ca să găsim locuri în față, la geam, într-un autobuz care avea să ne ducă acasă.

Era degeaba. În următoarele 10 minute tot centrul orașului se bloca, iar un drum de 10 minute cu piciorul se transorma în jumătate de oră de transpirație. Îi invidiam pe cei care stăteau comod în mașini, ascultau muzică și nu se grăbeau nicăieri.

Azi nu mai am ce căuta la școală și nici prin autobuze n-am mai pus piciorul de ceva timp. Am ajuns să fiu unul din cei care nu se mai grăbesc, care stau jos și așteaptă să treacă. Ce? 15 septembrie, ziua cea mai aglomerată din an, vzibilă în sictirul polițistului care m-a pus să trec pe roșu și în coada de mașini de pe șoseaua Cotroceni, de pe Splai, de pe bulevardul Unirii, de peste tot.

– E bine că au ieșit garcea în stradă, de data asta se pare că nu i-au prins nepregătiți.
– E rău pentru că încă se lucrează și la Pasajul Basarab, și în pasajul Unirii, și în Băneasa.
– E de asemenea rău că încep să apară tot felul de imbecili care n-au ce căuta în stradă: vezi blonda cu telefonul lipit de ureche, EOS negru, număr de MH și cu 11 și cu niște litere care-mi sună a guvern toată ziua — blocată într-o intersecție, desigur.
– Parcă e mai liber decât în alți ani, totuși, sau n-am eu ce căuta prin oraș la ore de vârf (?). A se vedea mâine.

Așa că nu-mi rămâne decât să sper că poate anul ăsta o să fie mai bine, poate n-o să trebuiască să traversez nicio intersecție blocată, poate reușim să ne civilizăm. Până atunci, luați niște muzică de luptă și hai în stradă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *