Plimbări nocturne

Aveam obiceiul ăsta acum 3-4 ani, când trezitul de dimineață nu era un must al zilelor lucrătoare. Mă plimbam până la Otopeni și înapoi, de-abia construiseră podurile pasarelă peste DN și îmi plăcea să mă uit la lumini și la pista de aterizare. Apoi reveneam acasă, trecând vijelios prin centru, printre mașini, oameni și vieți.

N-am mai făcut asta de multă vreme. Cred că s-a tăiat macaroana când au început să sape la Pasajul Băneasa și nu mai era deloc simplu să treci prin zonă, nici măcar la ore târzii. Iar orele târzii nu-mi mai erau libere, pentru că trebuia să dorm.

Dar dacă tot s-a deschis Pasajul Băneasa, mi s-a părut rezonabil să mă apuc din nou de excursii nocturne. Am făcut-o în seara asta, pentru că mă plictiseam la o petrecere și aveam niște timp de omorât. Plus că țineam să îmi testez anvelopele la -1 grad și bălți înghețate, dacă tot a venit azi iarna. Iar suprizele au fost multe.

În primul rând, n-am văzut nicio mașină pe sensul de ieșire din oraș. Nici măcar una, de la Băneasa până la intrearea în Otopeni. Uitasem că asfaltul de acolo e mai bun decât în centrul Bucureștiului, iar când chiar e gol gol o plimbare e o plăcere. 😀

Apoi mi-au plăcut luminițele de Crăciun. Dacă cele din centru sunt niște arătări cumplite, în partea de nord a orașului cineva a avut mai multă inspirație. Iar la aeroport sunt chiar drăguțe, jos pălăria. Tot nu înțeleg de ce se preferă albastrul în fiecare an, dar măcar să fie de bun gust. Combinațiile de pe Magheru și mai ales bradul (pe care l-am numit Heineken, vezi steaua din vârf) de la Universitate sunt penibile și deranjante. Nici nu mai zic de cum arată sectorul 4, care deși consumă energie cât pentru tot orașul e o nebunie. Pozitivă, zic.

Și mergând un pic mai departe, e impresionant cum s-a dezvoltat zona Băneasa. Da, nu sunt picată din cer, am trecut de sute de ori pe-acolo de când se construiesc diverse, dar de data asta am avut răbdare să fac o comparație cu Băneasa de acum 4-5 ani. Logistic e mare durere, e adevărat, pentru că nu e spațiu, dar e frumos. E lumină și se vede că Bucureștiul se extinde. Mie îmi place, iar în condițiile de față în care șoseaua era liberă, n-am de ce să mă plâng nici de trafic. 😛

Mai contează că iar am +100 de km la bord de ieri dimineață? Anvelopele mele sunt ok, thank you very much, așteptăm teste mai dure. Dar mă gândesc la percepția pe care o au oamenii despre traficul din București și plimbările astea îmi amintesc că se poate și altfel. Adică fără trafic, dar cu dispoziție să te uiți și la ce-i pe-afară, unde pe bune, e frumos.

a little bit of history repeating

Am avut un singur accident de mașină de când conduc, i-am îndoit bara unui băiat pentru că am alunecat pe mâzgă. Needless to say, la jegosmobilul meu a fost schimbata jumatate din partea din fata si toată târășenia a durat cam o lună.

Partea funny e că m-am mai întâlnit o dată cu băiatul respectiv, era de ziua mea și așteptam pe cineva într-o parcare și ca să vezi coincidență, a apărut ăsta și a parcat lângă mine. Nu știu dacă m-a recunoscut că ținea de gheruțe o pițipoancă și n-avea ochi. În fine.

Până în seara asta când mă îndreptam târâș grăbiș spre casă:
– ia uite ce tâmpit, merge între benzi
– ah, e din provincie
– heh din aceeași provincie ca ăla pe care l-am lovit
– o wait, are și același fel de mașină…
EL E! 😀

M-am amuzat copios vreo 2 km până luat-o pe alt drum. Mergea tare aberant. Iar de data asta am stat și am observat, că între timp am schimbat mașina și m-am simțit în sigurnață. Eh, lumea e mică mică, șoferii proști nu-și schimbă obiceiurile prea ușor.

perspective

Aceeași manevră la limita legalității e considerată nesimțire dacă la volan e un bărbat și prostie dacă e femeie. Ați observat?

Asta am realizat dimineață când am forțat o depășire pe o străduță cu o singură bandă pe sens. Știam ce fac, pentru că ăsta e planul zilnic — se cheamă 8 minute în minus pe ceas. 😛 Și totuși parcă prea m-a privit de sus și cu milă băiatul care a trebuit să-mi facă loc în fața lui. Două intersecții mai departe, un nene o comite la fel și i se umple frigiderul de carne. Tâmpituleboulenesimțitule. Cu ură. Păi e corect?