Soluții în trafic: Pasajul suprateran Mihai Bravu (1)

Partea 1: diverse considerații practice

Dacă pentru Pasajul Basarab am găsit rapid motive și scuze pentru a ocoli zilnic zona timp de un an, construcția Pasajului Mihai Bravu m-a luat complet pe nepregătite. Pentru a avea imaginea completă, am locuit fix unde au început lucrările vreo 20 de ani, iar în prezent tot am drum pe-acolo de câteva ori pe săptămână. Când am auzit la radio că pe 17 ianuarie încep lucrările, nu mi-a fost foarte clar despre ce e vorba. Unde? La intersecția splaiului cu Mihai Bravu? Unde se varsă Mihai Bravu în Văcărești? But why? Traficul prin zonă n-a fost NICIODATĂ aglomerat, nici măcar în 2007-2008 când credeam cu toții că o să ne sufocăm printre mașini.

– În primul rând, Șoseaua Mihai Bravu are 3-4 benzi pe sens în zonă (+/- mașini parcate).  E de două ori mai mult decât la Dristor sau la Dimitrov sau la Obor. E locul unde traficul își revine pentru cei care vin dinspre Obor spre Piața Sudului, pentru că după ce te chinui x intersecții să treci de la 4 benzi la 2 la 3 și înapoi, ai în sfârșit o porțiune considerabilă pe unde se circulă.

– Apoi, circulația pe Splaiul Unirii nu face probleme (decât poate la intersecția cu Autovit). Pe-acolo se întrec nebunii ziua și noaptea, pe-acolo poți să mergi și între trei benzi că nu e nici naiba, din simplul motiv că punctele de interes din zonă nu prea există.

– Intersecția Văcărești cu Mihai Bravu a fost întotdeauna gândită acceptabil, și din punct de vedere mașini, și pentru RATB și pentru pietoni. Ba chiar făcuseră niște experimente cu semafoare și fără de nu știam cum e mai bine. Poți să întorci, ai verde intermitent pentru dreapta, ai semafor funcțional unde riscă cei fără prioritate să nu mai intre pe șosea. Sunt treceri de pietoni.

– Dacă e trafic mult undeva în zonă, e în alte locuri: la Piața Sudului, pe Bulevardul Tineretului, la Timpuri Noi. Când ascultam știrea la radio tot încercam să îmi dau seama UNDE se va construi acest pasaj, pentru că încă mi se pare o investiție inutilă.

Ce spun oficialitățile? Conform lui Ion Dedu, Șeful Direcției de Transporturi din Primăria Capitalei, pentru România Liberă:

Pasajul Mihai Bravu face parte din strategia de dezvoltare a Bucureștiului, care presupune prioritizarea circulației pe inelul principal al orașului. Adică pe traseul Basarab – Nicolae Titulescu – Iancu de Hunedoara – Ștefan cel Mare – Calea Văcărești – Șoseaua Olteniței – Șoseaua Viilor – Tudor Vladimirescu – Panduri – Vasile Milea. În toate intersecțiile mari de pe acest traseu vom face pasaje supraterane sau subterane.

Corect gândit. Dar de ce să începi cu o intersecție unde se circulă bine? La Piața Sudului e în continuare rupere, cu tot cu tramvaiul care trece prin mijlocul intersecției chiar când ai tu verde ca să o traversezi perpendicular. Pe Ștefan cel Mare și pe Mihai Bravu (care cât de lungă e, tot a scăpat la enumerarea de mai sus) se împleticesc benzile cum explicam mai devreme. Cum e într-o dimineață normală la Perla în intersecție? Cum e la Lizeanu? Cât stai în pasaj la Obor până să reușești să ieși înspre Dimitrov?

Construcția va avea o lungime de 700 de metri și patru benzi pe sens, va începe din Bulevardul Mihai Bravu, în dreptul stației de metrou, și va traversa Splaiul Unirii și intersecția Văcărești.

Câte benzi pe sens?? Unu la mână, nu e nevoie de încă patru benzi pe sens. Doi la mână, să facem un calcul simplu: la intersecția Mihai Bravu cu Văcărești avem în prezent 4 benzi și o linie de tramvai care vin dinspre Vitan și se varsă în Văcărești și încă 3 benzi care vin dinspre Tineretului și ajung tot în Văcărești cu direcția Piața Sudului. Dacă mai adaugi patru, se fac deja 11 care ar trebui preluate de șoseaua Văcărești. Care n-are săraca decât 4 benzi, din care una e condamnată să meargă la stânga să intre în parcarea de la Sun Plaza. Mi-ar plăcea să văd intersecția de la Piața Sudului în condițiile astea. Mai ales că primăria anunță 2000 de mașini pe sens în fiecare oră. Doar pe pasaj.

Din păcate lucrările au început deja și urmează cel puțin un an de ambuteiaje și rute ocolitoare.

În partea a doua vom încerca să găsim scurtături și posibilități de ocolire a zonei cu mașina și ne vom uita puțin și peste lista de mijloace de transport care încă circulă pe-acolo. Își aduce aminte cineva câte luni din ultimii 6-7 ani a funcționat de fapt tramvaiul 34? 😛

One thought on “Soluții în trafic: Pasajul suprateran Mihai Bravu (1)”

  1. pentru aceasta cheltuiala inutila Oprescu si ceilalti factori de decizie pt aceasta irosire a bugetuui ar trebui sa plateasca consumatia ei si generatiile lor viitoare. acest pasaj a aparut datorita complexului Asmita ocupat in proportie de cca 2% si 20 de ani nu va ajunge la 10% fiindca e o constructie oribila grotesca o agomerare de betoane cum nici in China sau India investitorilor nu vezi. O bataie de joc. nici macar nu este un pasaj subteran care se putea face nefiind interferente cu metroul. va strica estetica orasului si va multiplica praful si zgomotul in zona. sunt 2 benzi pe sens nu 4 cum se mentioneaza iar tramvaiul va trece printre cele doua sectiuni de pasaj. oricum va fi un esec pt care nimeni nu va fi tras la raspundere. ca sa nu mai zic ca este in plan si pasajul piatza Sudului. o expozitie de betoane la 5 min de centru. asta vor “specialistii”. ca sa nu mai zic ca acest pasaj nu are aprobari elementare de mediu si exproprieri aprobate dar s-au cheltuit bani pe salarii, proiecte, organizare de santier si demararea lucrarilor. e cineva tras la raspundere? nada. noi platim de la buget