Pasajul Mihai Bravu va rezolva o problemă de trafic pentru care n-ar fi existat altă soluție. Ați trecut de curând prin zonă? Cozi de zeci de minute și înspre Vitan și înspre Piața Sudului, intersecția cu Văcărești blocată complet la ceas de seară și alte și alte cozi prelungite spre Tineretului. E o străduță, nu spui care, de pe care nu se mai poate ieși deloc la anumite ore ale zilei.
Dar nu-i nimic! Se va construi pasajul. Peste vreo trei ani traficul va fi perfect în zonă: nici urmă de cozi, nici urmă de semafoare duble pentru același răhățel de bandă. Vom trece ca vântul și ca gândul dinspre Vitan înspre Big, pe patru benzi mari și late și alte patru înapoi.
Acum să ne oprim puțin și să gândim: acum jumătate de an, când construcția încă nu începuse, cum anume era traficul în zonă? EXACT. Patru benzi pe sens, nicio problemă majoră (poate doar pe ploaie și în zilele fără soț). Nevoia nu exista, dar nu-i nimic — am creat-o și acum o rezolvăm eroic.
În trei ani vom uita cum se circula înainte de șantier, iar deschiderea pasajului va veni ca o mană cerească. Abia aștept. 😛