Trafic pe modul corporatist

Știți cum zicem întotdeauna în septembrie că a venit toamna, a început școala, se întorc studenții și prin urmare orașul e de două ori mai aglomerat decât vara? Ba chiar dăm și sfaturi ca să scapi de cozile din intersecții. Însă raționamentul nu e perfect corect:

  • Sunt foarte puțini elevi și studenți care conduc, măcar din considerente de vârstă.
  • Profesorii nu au toți program de la 9 dimineața, ba chiar obișnuiesc să ajungă la lucru fie cu noaptea în cap, fie spre după-amiază.
  • Există părinți care își duc copiii la școală — adevărat, dar pe vremea mea școala începea undeva pe la 7:30, în niciun caz aproape de ora 9.
  • Dacă ridici ochii într-o intersecție și te uiți la ceilalți traficanți vei observa că majoritatea merge singură în mașină și nu are față de puber.

Acestea fiind spuse, tragem concluzia că de la 15 septembrie nu se mai poate respira în București fix din cauza celor care au program de la 9 dimineața, care trebuie să se prezinte frumos îmbărcați la serviciu, care se grăbesc spre o clădire de birouri de prin vreun complex imobiliar, care își permit să meargă singuri în mașină — da! orașul se aglomerează din cauza corporatiștilor.

Dar corporatiștii lucrează și vara, vei argumenta mirat. Corect. Numai că vara corporatiștii își iau și concediu, de obicei în grup. Îi vezi pe la știri blocați pe A2, pe Facebook în poze de pe un Transfăgărășan aglomerat, îi auzi că dispar câte două săptămâni în Tenerife.

De la 15 septembrie însă, e cu totul altă poveste. Probabil că avem în sânge microbul back-to-school, sau poate e doar o chestie de vreme, dar toamna parcă toată lumea lucrează mai cu spor. Începi să te trezești mai devreme pentru că nu mai pierzi nopțile în oraș, îți propui obiective profesionale noi, poate chiar ai făcut o schimbare de carieră. Rațional vorbind, pur și simplu ai mai multă treabă prin oraș, pentru că odată ce se întoarce lumea din vacanță, se reiau și activitățile comerciale curente.

Așa că, dragi prieteni traficanți de București — săracii copii n-au nicio vină. Nici profesorii. Nici studenții din provincie. Orașul e aglomerat din cauza unor oameni ca noi: care au treabă, care se grăbesc și pentru care toamna înseamnă bună dimineața.

Drum bun prin oraș în dimineața asta! 😛

4 thoughts on “Trafic pe modul corporatist”

  1. Ba da, pentru ca multi dintre corporatisti au copii, copii pe care ii duc la scoala, scoala care incepe la 8, 8 la care se aglomereaza strazile, strazi care… Ma opresc aici cu secundarele.:D

  2. Cum îți explici că la ore de vârf 90% din mașini merg doar cu șoferul? Foarte rar văd oameni care să ducă și pe altcineva dimineața.

  3. Da, dar nu cei care merg singuri blocheaza traficul, ci aia care merg mai multi in masina. Aia sunt, cu precadere, cei care nu stiu sa conduca. E si destul de logic: nu merg cu masina decat cand e nevoie sau fac cu schimbul mai multi in zile diferite… Mai mult decat atat, ei au sanse mai mici sa fie atenti la trafic, din cauza elementelor disturbante din masina.

    Cei care merg singuri in masina merg asa zilnic.

  4. Astazi mi s-a confirmat teoria. Dadeam cu spatele dintr-o parcare in spic si ieseam in bulevard. Coloana de masini era oprita, evident. La un moment dat, aud claxoane disperate. Ma uit la cel din spatele meu, adica cel in care se indrepta masina: ala calm. “De unde plm se aude?”. Fac capul girofar ca sa vad ca era nelinistit ala in spatele caruia ieseam si care era speriat ca ii lovesc masina, desi oglinzile mele spuneau altceva. Evident, in afara de tipul de la volan erau si doi copii in masina. Toti agitati. Am deschis usa, mi-am facut o cruce mare spre el de genul “mare ti-e gradina…” si l-am bagat in ma-sa.