Tag Archives: motociclete

Groapa ucide

Azi, 26 Martie 2010, ora 2:00AM, a inceput o campanie de constientizare a pericolului reprezentat de gropile din asfalt.

Campania consta in desenarea langa fiecare groapa a profilului unei persoane intinse pe asfalt, similar celor dintr-un accident mortal.

Au fost deja marcate in acest mod aproximativ 70 de gropi serioase din toate sectoarele Bucurestiului folosindu-se un spray cu vopsea nepermanenta.

Campania nu are in vedere victimele deja facute de gropile din asfalt dar trage un semnal de alarma despre urmarile tragice ce pot fi cauzate de acestea.

Campania nu este a motociclistilor pentru motociclisti, se adreseaza tuturor participantilor la trafic afectati de gropi si de catre carosabilul degradat.

Gropile existau, noi am marcat posibilitatea producerii de viitoare victime.

Daca in alt mod nu putem influenta autoritatile sa schimbe aceasta situatie, macar putem sa economisim banii de creta cheltuiti in ?favoarea? participantilor traficului rutier la marcarea accidententelor si, in acest mod, poate vor ramane mai multi bani pentru intretinerea strazilor.

Campania este simpla, non-agresiva, dar cu un impact puternic.
Alatura-te oriunde ai fi in tara si ia cu tine cand pleci de-acasa o creta sau o creta cerata, ori o vopsea nepermanenta si ?daruieste? fiecarei gropi din orasul tau conturul potentialei victimei pe care o asteapta.

Astfel, cei ce sunt in masura vor sesiza numarul impresionat al locurilor unde asfaltul este degradat si vor dispune repararea gropilor cauzatoare de victime!!!

Este important sa folositi momente ale zilei/noptii astfel incat sa nu deranjati traficul.

Deasemeni, folositi creta sau vopsea nepermanenta ca sa nu existe explicatii si dialoguri inutile cu politia.

Gropila este un altfel de shotron. Cineva, mai devreme sau mai tarziu va arunca piatra in el si va sari!

Folositi-l pe Gropila si semnalati locurile de pe carosabil din toata tara ce pot contribui la aparitia victimelor viitoare, poate asa vor fi mai putine.

Citatul este de pe motociclism.ro. Tot acolo veti gasi si fotografii cu marcaje deja efectuate.

Pentru ca ceea ce a patit prietenul nostru Qaz sa nu se mai intample si altora..

Trafic pe repeat

E foarte amuzant când ai în fiecare zi același drum, la aceeași oră. La un moment dat partenerii de trafic încep să se repete. De la est la vest prin oraș, la 7 dimineața și pe la 17:30, avem:

– Dacie albă, 1900 hăhăhă, din aia de abia se mai ține. Număr de MAI. Cu băeții în ea. Adică niște cocărdei în uniformă care o ambalează până la dumnezeu imediat ce scapă de stop. Și cu salivă la colțurile gurii atunci când treci pe lângă ei.

Nebuna. Ford Escort mov. Ochelari de soare, muzică foarte tare, motor foarte zgomotos. Număr cu ZZZ. Gagica merge foarte bine, da’ mă sperie de fiecare dată.

Corporatistul. Din spate e un Golf un pic tunat, cu evacuare preparată. Un stiker galben pe fund, ca orice Golf negru care se respectă. La volan un băiat la costum, abia trezit din somn sau beție. Se oprește undeva pe la Unirea.

– Motociclistul cu iapa portocalie care mă depășește întotdeauna la deal, întotdeauna pe dreapta.

– Motociclistul pe care scrie slick de sus până jos care se strecoară printre mașini la semafor.

Baștanul cu X6 negru, număr provizoriu de Ilfov care se oprește pleașcă în mijlocul bulevardului de fițe, ca să facă stânga peste linia dublă continuă. Zilnic. Uneori îi iese. Din trei mișcări pentru că, newsflash, un X6 e mare și are nevoie de mai mult de două benzi ca să întoarcă.

– Nenea cu merțan limuzină care coboară dealul Cotroceni cu cel mai calm zâmbet din lume. Și ascultă Mozart și Beethoven, uneori tare, mai ales atunci când se stă și aude tot poporul.

To be updated. Mai are cineva din ăștia?