Tag Archives: Ford

Mașinile, tot urâte

Designerii de haine s-au pliat pe așteptările și starea de spirit a publicului lovit de criză și în sfârșit pot să mă uit la o prezentare de modă fără să mă gândesc că n-aș purta hainele respective nici singură acasă. Parcă e mai bine, parcă e mai simplu, mai logic, mai cu spații albe și sens.

În schimb designerii de mașini nu știu ce învârt. Nu numai că există deja sute și zeci de mii de modele care fac același lucru, numai că se cheamă altfel, dar cele noi sunt mai urâte ca niciodată. Nu sunt un fan, trebuie să recunosc, nici al prezentărilor de modă, nici al mașinilor — adică noaptea când nu pot să adorm mai degrabă mă uit la un film sau citesc beletristică decât să mă învârt pe net după poze cu haine și mașini. Și totuși.

M-am trezit zilele trecute în drum spre serviciu în spatele noului Chevrolet Spark. De ceeee? De ce arată ca un extraterestru cu grila aia imensă pe față de zici că a moștenit-o de la frații mai mari și americani? De ce are becurile din spate ridicate de parcă îl trage cineva de fund în sus? Mai ales, de ce scrie pe el SPARK 1.5 când eu nu găsesc nicăieri pe net modele mai mari de 1.2? Jur că văd o bunică conducând unul verde brotăcel (culoare super pentru mașini, nu ziceți?) și strecurându-se printre benzi la semafor. Aaaah.

Și apoi sunt ăștia de la Ford. Pentru mine au fost întotdeauna o marcă respectabilă. Mașini bune și trainice, design oke, foarte pe gustul meu la primele generații chiar. Și-apoi a venit generația a treia. Țin minte cum m-am crucit acum un an când am văzut la Top Gear cum arată noua Fiesta.  M-am uitat și a doua oară și excluzând din nou varianta verde brotăcel am zis ok, era nevoie de un facelift. Numai că băieții au mers mai departe și fac și un nou Focus, care îmi pare rău, dar este tot ce n-ar trebui să fie un Focus la nivel de design. Iar ce mă roade cel mai tare e fontul pe care îl folosesc acum pentru eticheta cu modelul de pe fundul autovehiculului. Like what’s that supposed to be? Aaaaah.

În sfârșit, mai am o dramă. Ce vrea Ford Kuga să fie? Un fel de Focus dar mai offroadish, ok. Au mai încercat și alții, degeaba. E useless, e fără sens, e pe lângă, e urât. Mai departe mai ziceți și voi.

Disclaimer: în articolul ăsta vorbim doar despre design.

Trafic pe repeat

E foarte amuzant când ai în fiecare zi același drum, la aceeași oră. La un moment dat partenerii de trafic încep să se repete. De la est la vest prin oraș, la 7 dimineața și pe la 17:30, avem:

– Dacie albă, 1900 hăhăhă, din aia de abia se mai ține. Număr de MAI. Cu băeții în ea. Adică niște cocărdei în uniformă care o ambalează până la dumnezeu imediat ce scapă de stop. Și cu salivă la colțurile gurii atunci când treci pe lângă ei.

Nebuna. Ford Escort mov. Ochelari de soare, muzică foarte tare, motor foarte zgomotos. Număr cu ZZZ. Gagica merge foarte bine, da’ mă sperie de fiecare dată.

Corporatistul. Din spate e un Golf un pic tunat, cu evacuare preparată. Un stiker galben pe fund, ca orice Golf negru care se respectă. La volan un băiat la costum, abia trezit din somn sau beție. Se oprește undeva pe la Unirea.

– Motociclistul cu iapa portocalie care mă depășește întotdeauna la deal, întotdeauna pe dreapta.

– Motociclistul pe care scrie slick de sus până jos care se strecoară printre mașini la semafor.

Baștanul cu X6 negru, număr provizoriu de Ilfov care se oprește pleașcă în mijlocul bulevardului de fițe, ca să facă stânga peste linia dublă continuă. Zilnic. Uneori îi iese. Din trei mișcări pentru că, newsflash, un X6 e mare și are nevoie de mai mult de două benzi ca să întoarcă.

– Nenea cu merțan limuzină care coboară dealul Cotroceni cu cel mai calm zâmbet din lume. Și ascultă Mozart și Beethoven, uneori tare, mai ales atunci când se stă și aude tot poporul.

To be updated. Mai are cineva din ăștia?