Plimbări de duminică

Uitasem cât de mișto e să tragi de volan înainte să ajungi acasă și să mai dai “o tură” prin oraș, sau prin afara lui, așa, de control. Sună posibil dubios, dar nu găsesc întrebuințare mai bună pentru o duminică seara, mai ales când afară sunt peste 10 grade, se merge cu geamul deschis, nimeni nu se grăbește nicăieri și… ei bine, mâine e luni.

Două descoperiri scurte ale plimbării de azi:

  • Unii sunt pur și simplu țărani. Ditai parcarea subterană pe două niveluri și ei parchează nici mai mult nici mai puțin decât în mijlocul drumului.

  • După mulți ani de la accidentul lui Teo Peter avem în sfârșit semne de circulație vizibile în intersecția Dacia cu Polonă. Într-o vreme treceam foarte des prin zonă și, într-adevăr, semnul de Stop pe care nu l-a văzut americanul în seara respectivă era ascuns după un copac. Așa a rămas multă vreme. Acum sunt chiar două, plus semafor funcțional, mergem înainte.

Și dacă tot vine primăvara, e cazul să reîncepem plimbările prin România. Am un Brașov programat peste două săptămâni, dar parcă aș avea mai mare tragere de inimă dacă aș ajunge prin locuri pe unde n-am mai fost niciodată. Idei?

3 thoughts on “Plimbări de duminică”

  1. “dar parcă aș avea mai mare tragere de inimă dacă aș ajunge prin locuri pe unde n-am mai fost niciodată. Idei?”
    Parcă ți-am mai povestit la un moment dat, dar în orice caz eu am în plan o vizită pe acolo la vară, e super fain și merită drumul: Râușor în Masivul Retezat

  2. Interesant. Pun pe listă pentru următoarea tură, oricum mă gândeam la sud-vestul țării, pe unde n-am ajuns niciodată de fapt. Super. 😀