Category Archives: întâmplări

Vecinii și parcarea

Pe strada mea se asfaltează. Vești excelente de altfel, pentru că în mod normal strada mea e o groapă. În stil românesc, totul a început ieri dimineață la 8 fix cu schimbatul bordurilor — doar trei zile, după cum m-au asigurat muncitorii.

Dacă se schimbă bordurile înseamnă că locurile de parcare de la primărie alocate blocului nostru nu mai sunt disponibile. Practic în momentul ăsta în parcare tronează un munte de asfalt înalt cât mine și oarecum scary, că nu-mi dau seamă de unde a ieșit. Și mai practic, nu mai avem locuri de parcare.

Ieri dimineață la 8 când au venit muncitorii, am ieșit cu mic cu mare să mutăm mașinile. Fiecare a lăsat-o pe unde s-a putut, ba blocând un garaj, ba sub un balcon, ba pe strada de alături, cu câteva excepții:

– vecinul 1, să-i spunem racer in disguise pentru că are o mașină șmecheră deși e familist, care era deja plecat.

– vecinul 2, să-l numim from another life, pentru că ne cunoșteam înainte să mă mut eu aici, care n-are loc de la primărie și parchează sub balconul meu.

– vecinul 3, să-i spunem the most obvious person, pentru că știm cum îl cheamă și câți ani are numai din numărul de la mașină; el n-a fost de găsit.

– vecinul 4, the nenea, care a plecat mai târziu.

Am mutat deci mașinile pe partea cealaltă a străzii, mi-am ales un loc minunat, pe care l-am găsit iar gol când m-am întors aseară târziu. Mă și gândeam că oamenii au fost de treabă și na, respectăm o convenție nescrisă zilele astea și rămâne așa.

Azi în schimb, revenind din oraș ultima, ca de obicei am constat că muntele de borduri dezmembrate s-a dublat și că vecinii mei au parcat după cum urmează:

– vecinul 1 pe locul vecinului 2.

– vecinul 2 nu pare să fi avut vreo problemă cu asta, deși mie obișnuia să-mi ridice ștergătoarele în momente asemănătoare; a parcat unde îmi lăsasem eu mașina ieri.

– vecinul 3 după colț; băiat decent.

– vecinul 4 atât de sub balconul meu încât în momentul ăsta șed peste mașina lui.

Ceilalți au ocupat exact aceleași locuri ca ieri.

Ce e greșit în povestea asta? Bineînțeles că mașina mea, care a rămas pe dinafară. Cum uneori nu mă lasă norocul la nevoie însă, am mai găsit un loc prin apropiere, desigur într-o baltă, dar la 11 noaptea nu mai ai pretenții din astea. Că fix azi m-am încălțat în balerini de pânză a fost o coincidență. Dar măcar am avut unde să parchez.

În schimb mă întreb:

– vecinul 1 n-ar fi trebuit să caute alte soluții, având în vedere că toată lumea respectă locul de parcare al vecinului 2 în condiții normale?

– vecinul 2 n-ar fi trebuit să ia atitudine față de vecinul 1 așa cum făcea cu mine?

– vecinul 4 n-ar fi trebuit să ocupe orice alt loc în afară de sub-balconul meu?

Răspunsul social acceptat e că nu. It’s a rat race, iar probleme apar numai atunci când tu ajungi ultimul acasă. Atunci când tu nu respecți convențiile mai mult sau mai puțin scrise, când ocupi locurile altora deși ai garaj și când lași apoi bilețele anonime în parbriz, totul e mai mult decât ok. Hai cu bordurile alea odată.

Dacă ar fi în fiecare zi Paște

Zilele ar fi mult mai lungi. Să explic.

În lunea de Paște am plecat de-acasă spre sală la 8:45 și la 9:15 eram echipată și pe aparate. Într-o zi normală ar fi trebuit să plec de-acasă pe la 8:15, ceea ce nu fac niciodată, că e sinucidere curată. De asemenea, după o oră de alergat am mai făcut tot fix jumătate de oră până în bucătărie. Într-o zi normală s-ar fi făcut ora 12.

Ieri m-am plimbat o groază. Stăteam și mă minunam că nu numai că străzile sunt libere, dar și locurile de parcare sunt la fel de goale. Stăteam la stop și nu-mi venea să cred cât de largi sunt unele străzi de fapt. Și cât de mulți oameni au abandonat totuși barca, neașteptat.

(Sau pur și simplu uitasem cum e, înainte îmi plăcea să lucrez în zilele libere ca să pot să mă plimb într-o zi în care instituțiile sunt deschise.)

Ce-am mai făcut? Păi am remarcat o tonă de taximetriști poziționați strategic pe colțuri de intersecție. Intersecțiile astea fiind goale, păreau un ciorchine de bube galbene apărute de sub asfalt. Plus că deși mai toți șoferii de sărbători (care-s mai rău decât ăia de weekend) se mișcau prin oraș cu viteza melcului, taximetriștii de care vorbeam nu aveau nici o problemă să taie benzi, să schimbe direcția fără semnalizare, să-ți taie fața. Periculos.

Și în mod surprinzător, n-am văzut în viața mea atâtea mașini de Constanța în capitală. Asta-i un fel de pay back în avans pentru ce se va întâmpla weekendul următor?

(E 1 mai. Știu, e ciudat. Dar e deja 1 mai.)

Cât despre duminică — o oră cât am stat la masa de Paște am văzut trei reportaje despre trei accidente. Coincidență? Nu cred. Sărbătorile sunt aerisite în București, dar numai dacă ai grijă de două ori mai mult decât de obicei.

Probleme cu stațiile RATB și nesimțirea de rigoare

Ziceam într-un articol trecut că mă enervează când într-o stație de autobuz sunt oprite taxiuri sau mașini personale, RATB-ul n-are unde să oprească decât pe banda următoare și, coincidența coincidențelor, eu vreau să intru pe prima stradă la dreapta.

E halucinant câte reguli nu sunt respectate în cazul ăsta:

(1) oprirea interzisă în stațiile mijloacelor de transport în comun

(2) de cele mai multe ori, oprirea interzisă în intersecție

(3) dreapta de pe banda a doua (eu, că n-am ce să fac)

(4) neacordare de prioritate RATB când iese din stație (tot eu, că dacă stația lui e în mijlocul drumului, sorry, dar îmi bag picioarele)

(5) blocarea intersecției: da, că dacă n-am unde să mă duc, stau

(6) neacordare de prioritate din partea RATB, pentru că dacă nu iese din stație (și nu iese, că acolo stă taximetristul și molfăie șaorma), e doar un simplu participant la trafic 😀

(7) în sfârșit, regula aia simplă, mama lor, cărei ne place să îi spunem CÂT DE IDIOT SĂ FII?

Și cum e greu să te lupți cu morile de vânt, căutăm rezolvări oficiale.

Posibile soluții:

(1) Alveole, nene. Cu forța, cu riscul de a nu mai avea trotuar. Nu pentru că ar schimba în vreun fel situația (în esență cu sau fără aleveolă tot aia e), dar statistic vorbind parcă-s mai puțini nesimțiți care parchează în alveole decât pe prima bandă în stație.

(2) Amenzi și ridicări. Știu că e utopic, dar poate îmi explică cineva de ce în zonele rar aglomerate și cu destul spațiu pe carosabil se ridică mașini într-o veselie, în timp ce acolo unde trebuie primești maxim un claxon de la vreun polițist rătăcit?

(3) Schimbarea stațiilor RATB. Să explic. În multe orașe aglomerate de pe continentul ăsta, autobuzele merg pe linia de tramvai și preiau călători de pe refugiu. Avantajul? În principiu e mai liber pe mijlocul drumului, pietonii au unde aștepta și opririle RATB nu mai îngreunează traficul. Sigur că nu se poate implementa peste tot, dar un pilot pe Mihai Bravu m-ar face tare fericită.

Ce ziceți? Fezabil? Utopic? Sau mă enervez eu prea tare pentru că pățesc asta în fiecare zi în drum spre casă?

Ce pățești dacă n-ai rovinietă?

Scapi ușor de 750 lei.

Circuli în afara orașului fără rovinietă și te bucuri că nu te-a prins nimeni până acum? Mai așteaptă câteva luni, s-ar putea să te trezești cu Procesul verbal de constatare a contravenției “afișat la ușa sediului / domiciliului”.

Deci 750 de lei în 15 zile de la data “afișării”, că ce dacă de la contravenție au trecut 6 luni? Totul se face cu poze și verificări în sistemul informatic, direct de către CESTRIN – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, fără poliție, fără martori, fără chestii lipicioase pe parbriz.

Mi se pare chiar foarte mișto sistemul, mai puțin partea cu “afișarea”, care e amuzantă, și partea în care îți dai seama că au trecut o sută de ani de la momentul y. Plus că nu știam că avem Companie națională de autostrăzi și drumuri naționale așa pusă pe treabă. Rămăsesem tot la ideea că te oprește poliția să te verifice și că asta se întâmplă mai ales când li se termină banii de șaorma.

Enfin, nu eram eu cu mașina. 😛

Banalități din trafic

Listă de chestii care mă enervează maxim și care n-au soluție:

  • Ăia care depășesc pe linia de tramvai și au pretenția să intre în coloană înainte de refugiu. Good luck with that.
  • Ăia care ocolesc refugiul prin stânga (ceea ce e bineînțeles ilegal, dar asta nu mai contează) și vor apoi înainte sau la dreapta.
  • Tâmpiții opriți pe prima bandă. Ăștia au nume: se numesc tâmpiți. Dacă stai mai mult de 30 de secunde, pe avarii sau nu, blocând traficul pe o bandă întreagă, îmi pare rău, dar ești idiot. Dacă dup-aia te mai și plângi în stânga și în dreapta că traficul în București e nașpa, poți să te duci acasă.
  • Taxiurile oprite în intersecție sau pe banda întâi. Că stațiile de taxiuri sunt degeaba în orașul ăsta.
  • Apropo de sus-numitele stații, sunt cunoscute drept locuri de parcare moka și dacă nu știi de ele e pentru că marcajele indicatoare s-au pierdut undeva sub roțile mașinilor parcate. De exemplu la Izvor, cum vii dinspre Eroilor, după pod, pe stânga:

statie-taxi-izvor

  • Ăia care în loc să stea la coadă la ieșire de pe o străduță intră pe contrasens și fac dreapta tot pe banda întâi. Mă simt invizibilă în momente din astea.
  • Ăia care în loc să stea la coadă la semaforul de mers la stânga intră în intersecție de pe ultima bandă de mers înainte și rămân acolo suspendați. Totul în timp ce io prind al coișpelea semafor regulamentar.
  • Ăia care n-au învățat la școala de șoferi că dacă vrei să faci stânga trebuie să-i acorzi prioritate ăluia care vine din sens opus și merge înainte.
  • Când uită vatmanul de tramvai fix aceeași regulă, singurul caz în care trebuie să cedeze trecerea, de altfel.
  • Când opresc pe galben și de pe celelalte benzi mai zboară 5-6 mașini perfect pe roșu.
  • Când unii (nu arăt cu degetul, dar mă refer în special la taximetriști) pleacă liniștiți pe roșu de la semafor de parcă le-ar fi donat mama bulevard.
  • Pietonii care NU traversează pe la trecere deși e fix 5m mai încolo. Sorry, dar în cazul ăsta n-am nicio obligație să nu te iau pe capotă.
  • Când în stația de autobuz sunt taxiuri, autobuzul oprește pe banda a doua și io vreau imediat la dreapta.

Și-acum în loc să stau să bat câmpii mai mult despre asta sau să fac filmulețe cu toți tâmpiții de mai sus, mai bine revenim la programul normal de critici constructive și eventuale soluții în trafic. 😛 Nu de alta, dar momentul Pwah, mi-a tăiat calea tâmpitul cu gipan mi se întâmplă de zece ori pe zi. Și ție la fel.

Ceva nou cu taximetriști și polițiști

O fi fost o coincidență, dar de câteva zile tot văd polițiști care îi atenționează pe taximetriști șă-și miște mașinile de prin intersecții. Spun “atenționează” pentru că rezultatul e nul, din ce observ.

Puține lucruri mă enervează mai tare în traficul de București decât taxiurile staționate aiurea. Pe trecerea de pietoni, în intersecții, pe prima bandă sub semnul de oprire interzisă, în orice spațiu liber care ar trebui să rămână gol, așa, de design. Argh.

Mă gândesc de exemplu la cum stau taximetriștii în intersecția Mihai Bravu cu Maior Coravu. Acolo ar trebui să fie o trecere de pietoni și să se vadă frumos spațiul verde din mijlocul străzii, parc, primăvară, alea. În fine. Cert e că e tot timpul prin de taxiuri, iar dacă s-ar limita la spațiul respectiv încă n-ar fi mare problemă — numai că ei sunt peste tot, inclusiv trotuar, prima bandă a străzii și prima bandă a bulevardului unde coincidența face să fie și o stație de autobuz!

Acum vreo două zile însă, zona era pustie. Două mașini de la rutieră trase în mijlocul drumului, vorbind cu un taximetrist. În rest nimic. Apoi aseară se purtau niște discuții asemănătoare undeva pe la Ozana, iar dimineață am stat să văd ce se întâmplă cu un taxi pe la Universtitate. A trecut poliția pe motor, i-a spus clar să se miște de pe trecere de pietoni și din intersecție, omul a schițat un gest aprobator și a rămas în același loc.

Triști, de la taximetriști.

Aș vrea să văd că se respectă regulile și abia apoi să discutăm despre cât de prost sunt făcute…

Plimbări de duminică

Uitasem cât de mișto e să tragi de volan înainte să ajungi acasă și să mai dai “o tură” prin oraș, sau prin afara lui, așa, de control. Sună posibil dubios, dar nu găsesc întrebuințare mai bună pentru o duminică seara, mai ales când afară sunt peste 10 grade, se merge cu geamul deschis, nimeni nu se grăbește nicăieri și… ei bine, mâine e luni.

Două descoperiri scurte ale plimbării de azi:

  • Unii sunt pur și simplu țărani. Ditai parcarea subterană pe două niveluri și ei parchează nici mai mult nici mai puțin decât în mijlocul drumului.

  • După mulți ani de la accidentul lui Teo Peter avem în sfârșit semne de circulație vizibile în intersecția Dacia cu Polonă. Într-o vreme treceam foarte des prin zonă și, într-adevăr, semnul de Stop pe care nu l-a văzut americanul în seara respectivă era ascuns după un copac. Așa a rămas multă vreme. Acum sunt chiar două, plus semafor funcțional, mergem înainte.

Și dacă tot vine primăvara, e cazul să reîncepem plimbările prin România. Am un Brașov programat peste două săptămâni, dar parcă aș avea mai mare tragere de inimă dacă aș ajunge prin locuri pe unde n-am mai fost niciodată. Idei?

Așa nu!

Duminică seara. Acasă, în sfârșit. Foame. Bineînțeles, lipsă de carbohidrați în cămară. Adică n-aveam pâine și mie mi-e greu fără.

M-am reîmbrăcat tacticos, am ieșit din bloc și… m-am urcat în mașină pentru un drum de 500 de metri până la chioșc. 500 m cu câini și noapte, granted, dar totuși 500 de metri pentru care a durat mai mult să parchez mașina (și eu n-am probleme cu asta).

Să nu vă faceți o impresie greșită, nu obișnuiesc să mă urc în mașină ca să merg până la colț, de obicei îmi găsesc drumuri mai complexe de făcut, ca să am un pretext. 😛

Ce vreau să spun e că am greșit.

De fapt, că suntem mult prea mulți care greșim.

E adevărat că acum stau relativ departe de mijloacele de transport în comun și că nu-mi mai permit aventuri ca altă dată. Pe vremuri foloseam mașina numai dacă urma să ajung târziu acasă, în weekend și când trebuia să ajung în partea cealaltă a orașului. Altfel, mers pe jos și metrou scria pe mine, chiar și când aveam de cărat câte ceva. Fără regrete.

E adevărat că am loc de parcare acasă și în fața chioșcului și nu mă gândesc la timpul pierdut învârtindu-mă aiurea. Nici nu mi-aș fi pus problema să mai scot mașina dacă era așa.

Dar cu toate astea, e greșit.

E greșit să stai lângă metrou și să insiști să mergi cu mașina.

E greșit să te învârți în timpul zilei între Universitate și Romană, când în 10 minute maxim mergi pe jos oriunde în zonă.

Nu e ok să te revolți că nu găsești loc de parcare în centru și la oră de vârf, dar să nu-ți treacă prin cap să parchezi mai departe și să faci o plimbare.

Nu e ok în contextul București, dar nici în context general.

Și dacă n-ar fi așa mulți oameni care fac din astea, poate ar fi mai simplu pentru toți.

Hate, hate, hate

Dimineață la 8 aveam o mașină perfect curată.

Dimineață la 8:05 aveam o mașină curată, cu luneta plină de spumă și urme de jeg curgând încet pe toată partea din spate. Puradelul a avut tupeu să-mi ceară și bani după afacerea asta.

Jur că nu m-am enervat atât de tare nici când am găsit-o julită în parcare de vreo imbecilă care nu știe să facă parcări laterale.

Spălători de parbrize la orice colț? E ok.

Spălători de parbrize care se apucă să frece fără să te întrebe dacă vrei? M-am obișnuit.

Spălători de parbrize care nu pleacă nici după ce muți mașina și claxonezi spumegând? E o realitate zilnică.

Dar spălătorii de parbrize care au tupeu să se atingă de ea când e lună, să o lase jegoasă, să ceară bani și să-ți mai și trântească ștergătorul plus un șut în cauciucuri e ceva ce mă depășește. I want ’em dead. 🙁

Vine vine primăvara

La ce ne așteptăm zilele astea prin București?

Gropi. Multe și pe unde nici cu gândul nu gândești. Ciudat că în urma unor cercetări efectuate minuțios ieri în plimbare, sectorul 4 pare aproape neafectat de topirea zăpezii, în timp ce în restul orașului e cu huța pe lângă șinele de tramvai, prin mijlocul intersecțiilor și pe toate benzile. Între timp, la mine pe stradă unde nu bate soarele deloc e încă gheață.

Motocicliști. A se trece urgent în summer-mode. Nu că în mod normal n-ar trebui să ne asigurăm la fiecare manevră, dar în oricare din momentele alea când ai senzația că știi ce se întâmplă poate să apară un personaj pe două roți. Și dacă noi n-avem grijă, atunci cine? 😛

Ture de noapte. Pentru că e cool. Adevărul e că e mișto să te plimbi când e liber și cu geamul deschis. Dar dacă asta implică mers mult prea tare, slalom printre benzi și prea puțină experiență e de rău. Aș încerca să stau departe de băieții ăștia, mai ales dacă au super mașini cu garda prea joasă ca să iasă pe zăpadă.

Începători & șoferi de weekend. Nu numai în weekend, bineînțeles. Dar e momentul în care toată lumea iese la plimbare, că doar e soare și frumos și în parc se merge cu mașina. Parcări supra-aglomerate, manevre dubioase și lipsă de atenție.

Radare. Peste tot. Noaptea la intrarea în Pasajul Muncii, ziua la Baba Novac, pe splai, pe Vitan Bârzești și la intrarea în Pasajul de la Universitate. Pe principiul you think you know, but you have no idea. Nu știu dacă să mă enervez mai tare că mă aștept la o scrisorică acasă, deși aveam maxim 5-10 km peste viteza legală și era gol în jur, sau că mașinile de poliție blochează circulația și trotuarele. Hm?

Anvelope de vară. Le schimbăm peste vreo două săptămâni. Nu de alta, dar ieri la 20 de grade parcă mergeam pe șenile, nu pe roți.

Aglomerație la spălătorie. Eu am rezolvat-o într-o zi în care ningea. E bine. Oricum ar fi, e momentul să dai jos jegul de iarnă, să bată soarele prin geamuri și să nu fie praf pe bord. Dacă nu ți se distinge numărul sau nu vezi prin lunetă, e deja târziu.

Spălători de parbrize. S-au întors. Săptămâna trecută veneam fix de la spălătorie și s-a gândit un băiat că am nevoie de apă cu jeg pe parbriz. Fără să întrebe, normal, și la încă minus-ceva-grade. No mercy.

Nu în ultimul rând, să mai ieșim din oraș, zic. Valea Prahovei așteaptă să fie agloemerată, Bucureștiul așteaptă să respire.