Category Archives: Necategorizat
Followambuteiaje altfel
O experiență interesantă (NOT!) și ieșită din comun e un ambuteiaj într-o zi însorită de duminică. Iar dacă spun că nici nu e vorba de DN1 la intrarea în București, pun pariu că am captat încă vreo doi ochi atenți. 🙂
Prin Pasajul Lujerului și prin Militari n-am ce căuta în mod normal. Se mai întâmplă să ajung dacă trebuie s-o tai din Drumul Taberei spre Herăstrău sau spre centru, dar numai la ore indecente sau în zile indecente (zile indecente = zilele alea când mintea nu-ți mai funcționează pe modul scurtături, când Cantemir-pasaj-Magheru-Piața Victoriei pe banda a doua e cea mai normală rută posibilă — și pe bună dreptate: oricum nu prea ai pe cine să ocolești).
Cum ziceam, azi am luat-o prin infamul pasaj și am rămas la mijloc. Stând. Cu un radio care deja își pierdea semnalul, tramvaie (ahem, metroul ușor) trecând voios pe lângă mine și mai încolo cu întrebarea îndreptățită pe buze: va reuși băiatul cu rabla din față să plece cu frâna de mână sau trebuie să mă opresc și mai în spate!?
Și-am tot “stat” până hăt în Crângași, aparent fără motiv. La un moment dat mi-am scos omniprezenta dar puțin folosita hartă și am început să caut o cale de scăpare. Unde naiba să scapi când ai ajuns pe un pod!? Ce pod? Podul Ciurel, de care auzisem săptămâna trecută că va genera blocaje pentru că se lucrează. Păcat că n-am reușit să fac legături până n-am văzut numele mare pe hartă. Cum spuneam, nu prea am treabă cu zona aia.
Întrebări: de ce se blochează circulația pe kilometri întregi dacă se lucrează pe o arteră adiacentă? (Aparent doar Splaiul era închis, n-aș zice că în mod normal sunt atâtea mașini care vor pe-acolo și în mod excepțional și-au schimbat ruta.) De ce nu se deblochează la prima intersecție care oferă variante ocolitoare, ci mult mai încolo? De ce arterele astea frumoase cu două benzi punct, fără mașini parcate pe margine, cu ditai linia de tramvai separată mi se par groaznic de claustrofobice?
Pe de altă parte, thank God it was a sunny day. Având în vedere că pe acolo n-am trecut niciodată altcumva decât în viteză, abia acum am ajuns să observ cum arată zona (sa zicem, față de acum 10 ani când mai aveam treabă cu tramvaiul 41). Și arată într-adevăr bine. Trotuare aranjate, oameni care se plimbă, parc, câteva clădiri noi, asfalt ok. Priveliște impresionantă de sus, din capul podului Ciurel asupra blocurilor din cartierul Crângași. Per total, ar fi meritat o poză. 🙂
Profil: șoferul de Logan albastru
În jur de 30 de ani, căsătorit și eventual cu un copil mic. Ușor observabil prin prezența scaunului special în dreapta-spate. Conduce la ore de vârf pentru că trebuie să ajungă la jobul prost plătit la ora 9 și pentru că pleacă de acolo (cu direcția jobul prost plătit al soției fără permis) la ora 17. Mai conduce duminica, când se deplasează în Militari sau într-un oraș cu <50 000 de locuitori, la părinți sau socri.
Desigur, din aceleași motive enunțate mai sus, la volan poartă aproape întotdeauna costum — același — și ascultă Europa FM. Loganul a venit cu casetofon, iar cocoșul din casă a decis că mai bine cumpără jucării la copil și plătește rata la apartament decât să dea banii pe distracții de genul ăsta. Sau pe jante.
Șoferul de Logan albastru e calm în trafic. E obișnuit cu aglomerația și o acceptă. Știe pe ce bandă trebuie să se încadreze din punctul A până în punctul B și pe ea rămâne. Ocazional, mai lasă câte o muiere cu mașină de două ori mai scumpă să se bage în fața lui. Alteori nu știe cum să reacționeze: se întâlnește în intersecție cu… un alt șofer de Logan albastru. Acum cine mai are prioritate!?
discriminare?
Într-o dimineață parcam grăbită și perfect legal în fața unei anumite instituții, îmi înhățam geanta și porneam spre locul de interes. Adidași, blugi și-un hanorac. Brusc apare dintr-un boschet un paznic care îmi face semne disperate să mut mașina mai în spate. Că eram lângă o poartă și avea loc și un camion să intre prin ea, oricum fără sens. Mă conformez.
Într-o altă zi parcam tot în fața instituției. Fustă, trenci, eșarfă și ochelari de soare. Nici măcar tocuri. Din boschet sare bineînțeles eternul paznic, ia și mută niște fiare care blocau ilegal un loc de parcare și îmi face un semn discret să-mi las mașina acolo. 😀
????
Am stat și am întors problema pe toate părțile, dar ajung la aceeași concluzie: de-aia sunt așa multe bote sub înfățișare de femei care se avântă în trafic — măcar problema locurilor de parcare e mai simplă pentru ele. :))
într-o anumită intersecție
S-au întâmplat următoarele evenimente.
Poate așa ar trebui să fac și eu de fiecare dată când îi văd pe gigeii de la poliția comunitară cu un singur far, anume nu ăla care trebuie să funcționeze noaptea orice-ar fi sau când se apucă alți gigei tot cu cașchetă să întoarcă în intersecție, peste trecere de pietoni, linii continue și toate cele, în timp ce șoferul vorbește la telefon “fără dispozitve mâini-libere”, sau când mai au 10 cm și îmi fac praf picioarele pe trecerea de pietoni, sau când sau când. Desigur, fără girofar și “regim prioritar”, că alea nu se folosesc decât când patrulează aiurea pe străzi și în parc sau când se întâlnesc la o shaorma în același parc, lângă băieții care fac grătar la 2 noaptea pe treptele de la Palatul Copiilor.
cum am făcut să râdă o intersecție întreagă
Tot azi, oră de vârf, intersecția dintre Mircea Vodă și Bulevardul Unirii, pe singura parte pe unde nu e voie la stânga. Eu bineînțeles pe ultima bandă, cu intenția precisă repede înainte că mă grăbesc. În fața mea o Dacie albă cu un conducător auto cu mâna stângă în ghips, atârnată de geam. Deja sună promițător.
Așa cum era de așteptat, ciungul vrea la stânga. Eu mă înfig în claxon (ok, nu fac din astea prea des, de obicei ocolesc pur și simplu sau în cel mai rău caz aștept) și mă înfig în claxon și mă înfig în claxon așteptând așteptând așteptând reacția normală – să plece naibii înainte și gata. Iar ciungul nu și nu și nu, ridică un deget mijlociu bandajat la mine (???), până când îi vine ideea genială să deschidă ușa mașinii, să se întoarcă și să țipe:
– Da’ de ce claxonezi ********, ești nebună?!!
– Pentru că nu se face stânga, i-di-o-tu-le!
…răspund eu, scoțând capul pe geam ca ultimul țăran și cu degetele încă pe claxon.
La care toată coloana care aștepta să facă stânga de pe sensul celălalt (unde e voie), care era la 20 de centimetri de noi, începe să râdă, pardon, începe să se țină cu mâinile de burtă de râs, de uitaseră toți de trafic intersecție și celelalte. :))))
Într-un final, idiotul a luat-o înainte. Nu ca să îmi facă mie pe plac, ci pentru că oricum nimeni din asistență nu i-ar fi făcut loc să treacă spre stânga. I-di-o-tu-le.
am avut dreptate
Bulevardul Dimitrie Cantemir arăta acum o săptămână așa:
Din patru benzi mai rămăseseră două, pe fiecare sens, iar trotuarele erau ambele praf. Am presupus că vor în sfârșit să facă niște parcări decente, iar azi mi s-a confirmat ipoteza. Ba chiar cică la noapte încep să toarne asfalt, conform muncitorilor de pe șantier.
Reacția primei persoane căreia i-am povestit: la noapte… anul ăsta!?
verde
Ideea mi-a venit la volan, ca toate ideile bune. 😀
Uneori îmi vine să țip, să înjur, să comentez, să povestesc cum mă descurc eu zilnic prin marea de conserve bucureștene. De cele mai multe ori evit să vorbesc singură în mașină. Cel mult pun mâna pe telefon și sun la radio sau mă iau de echipajele de poliție care patrulează aiurea în tramvai: neneeee, vezi că s-a blocat intersecția X.
Loc de dat cu capul – aici.