Category Archives: Necategorizat

autocar grup

Când mi-am bușit mașina mi-a recomandat asiguratorul să nu mă duc la dealer pentru că sunt foarte aglomerați, marcă a succesului aș zice. M-a trimis la un service din Pipera, Autocar Grup pe numele lui, unde totul se rezolvă “repede și bine” și unde vor avea grijă de mașină, pentru că oricum “nu lucrează decât cu mașini din clase superioare”.

Ok, am fost, deși e departe și Pipera e o mizerie din punct de vedere al traficului și al planului de urbanism (?). E relativ ușor de găsit, dacă “prima stradă la drepta după singura biserică din Pipera” îți spune ceva. Service-ul arată ca un sediu de bancă, băieții sunt amabili față în față și atunci când răspund la telefon. Păcat că promisiunea cu “vă căutăm noi în maxim două săptămâni” s-a transformat în trei săptămâni de plimbat cu o mașină stricată, de mai aveam vreo două zile până expira termenul impus de constatare.

Oricum, după experiența asta, nu mă așteptam chiar să repare totul în săptămâna pe care mi-au oferit-o orientativ. Cu vacanța de 1 mai inclusă, deci câteva zile practic, pentru schimbat cam toată partea din față a mașinii. Thumbs up! Thumbs up și pentru telefonul care m-a trezit din somn joi dimineață să-mi spună că e gata și pot să vin s-o iau acum. Pentru faptul că au făcut-o lună și că mi-au agățat odorizante brănduite pe oglindă (pe care le-am dat jos în secunda 2, nu suport chestiile agățate pe oglindă). Că noul suport de număr e și el brănduit, că mi-au adus-o la intrarea pe stradă ca să mă minunez din secunda 1, că nu mi-au luat bani pentru o problemă destul de gravă pe care i-am rugat să o rezolve suplimentar (pentru că nu și-au dat seama că au rezolvat-o, but oh well :)).

Pe cartea de vizită e dat www.autocargrup.ro ca site, dar nu funcționează. În orice caz, greu n-ar trebui să fie de descoperit.

În final, am reușit să schimb și anvelopele, de data asta cu ajutorul depozitului de anvelope. Din păcate, sau din fericire, toată treaba a durat fix 20 de minute într-o sâmbătă dimineață, așa că prea multe comentarii n-am de făcut, deocamdată.

Ca notă de subsol, încă mă enervez când văd diferențe de comportament ale “specialiștilor” în fața unei femei. Când vrei să știi ce fel de anvelope am, așteaptă-te să pot să-ți răspund eu, nu-mi cere talonul, iar când te rog să-mi povestești care e problema cu mașina, așteaptă-te să știu ce-s alea bujii. Măcar atât.

spotted: încă un bou

Dimitrov. Breteaua de făcut la dreapta dinspre Iancului spre șoseaua Ritmului. Domnul își spală Alfa roșie în mijlocul drumului, după cum lesne se observă în poză. Prin stânga poate trece ușor o mașină, dar nu și o utilitară de ridicat gunoiul. Scandalul care a urmat n-am mai avut tupeu să-l pozez. 🙂
Numărul e vizibil, în caz că vrea cineva vreodată să-și descarce nervii și nu știe pe cine să aleagă drept țintă.

Later edit: acum văd că sub mașină asfaltul e uscat. Înseamnă oare că Alfa roșie chiar a stat parcată acolo cât a durat ploaia!?

reguli strâmbe

Habemus mare mare problemă. Pe bulevardul Cantemir, ăla de i-au făcut parcări acu’ vreo 7-8 luni, ăla care a rămas cu stâlpii de electricitate în mijlocul locurilor de parcare, ăla care are nevoie cam de dublul locurilor astfel create, dar care strălucește de gazon la rolă întins printre mașini, s-au pus semne de oprire interzisă.

Asta n-ar fi chiar mare mare problemă, deși personal ar trebui să fentez un stâlp din ăla cam zilnic, dacă la 2 ore după ce s-au instalat semnele n-ar fi venit loganul alb cu cele două veste verzi din dotare să împartă amenzi. Adicătelea, stau băieții și așteaptă să apară șoferul și pac amenda.

Recunosc că în mod normal e o bandă blocată și nu se face, da’ mă jur că alte locuri nu găsești. Și cum orele la care îmi fac eu apariția în mod curent nu sunt din cele mai fericite, îmi prevăd un viitor foarte sumbru. 🙁

hai cu pâra

Ieri pe la ora 11:30, un Logan alb stătea parcat în intersecția de la Biserica Armenească. O roată pe trotuar în dreptul trecerii de pietoni, cu fundul blocând prima bandă de pe Carol și cu restul vehiculului blocând prima bandă de pe direcția perpendiculară. În el, un el și-o ea îmbrăcați de vacanță, stând la o discuție perfect amicală, fără nicio grijă pe lumea asta, nici sutele de claxoane, nici privirile mele pline de reproș.
Cum zilele astea am mai mulți ochi pentru ce se întâmpla în jur, îi dau cu pâra: B-55-YLR

autobuzul pensionarilor

Nu vroiam să iau autobuzul, dar mă aștepta tras lângă trotuar, cu motorul oprit și ușile deschise și mai ales gol. M-am urcat, fără bilet, și am așteptat să se facă ora stabilită pentru domnul șofer să plece de la capăt. Mă gândesc că se întâmplă des, în zilele astea când traficul e o glumă, ca un tur de traseu să dureze mai puțin decât era prevăzut.

A durat cel puțin 5 minute, timp în care cam toți pensionarii din oraș (hei, cine a mai rămas în oraș în afară de mine și ei!?) s-au urcat lângă mine în autobuz. Toți! Eram doi oameni sub 50 de ani, rătăciți probabil într-un autobuz special pentru vârsta a treia. Mi-a trecut prin cap că o fi vreo cursă specială. Nu era, era un 311 banal.

ultimul drum

… înainte de înviere.

My car is up for a face lift. Stricăciuni sunt mai multe, și estetice și de esență, iar toată treaba asta pare să dureze circa 1000 de ani. Azi în sfârșit a ajuns în service, după ce aseară a făcut vreo sută de kilometri aiurea prin oraș pe la marginea lui, doar cu mine, ca să nu mă uite. 🙁

Ne-am distrat testând jucăriile alea de pe Kiseleff, care nu funcționează niciodată corect. La 60 arată 50, la 80 arată 75, asta pe sensul spre Arcul de Triumf, că pe partea cealaltă mai mult de 20 la oră se pare că n-aveam, hehe. Apoi, the classic: Otopeni și retur, calea Victoriei, splai, roată la Palatul Parlamentului și bd. Unirii cu căsoiul în oglinda din stânga. Parcă mergea mai bine, că știa că azi în zori se termină distracția.

Iar la 9:30 fix am parcat-o în curtea din Pipera unde aud că o să stea cel puțin 10 zile. Mai aud și nenumărate lucruri bune despre mâinile pe care a picat, mai ales că sunt rapizi, ceea ce nu s-a prea adeverit. Dar bilanț și reclamă (pozitivă sau negativă) despre service facem la sfârșit. N-a plâns, deși am dus-o la tăiere, la propriu.

Distracția a început când mi-am dat seama că trebuie să ajung de singură înapoi în oraș. Aflasem că pot să iau un microbuz până la metrou, ceea ce ar fi rezolvat problema. Atâta că la metroul din Pipera n-am călcat în veci, nici în el și nici pe lângă, cu niciun mijloc de transport. Din fericire, instinctul citadin nu mă înșeală niciodată și am coborât fix în fața gurii spre subteran, gură pe care însă n-am reperat-o fără ajutor și numai după o plimbare extinsă prin fața corporațiilor din jur.

Stupid, butI got to see Pipera. Pipera care e o salată de murături asortate asezonată cu gropi, prin care se circulă gâtuit, cu străzi pe care abia încape o mașină, cu trotuare pe care ți-e frică să mergi, cu zone prin care n-ai ce căuta cu piciorul și cu scurtături inexistente. But, hei, living in the suburbs!

secția accidente ușoare

Doar nu puteam să scriu despre trafic de București și să omit subiectul ăsta. Din păcate am experimentat pe propria piele (adică vopsea) faimosul procedeu de rezolvare a accidentelor ușoare, dar tot răul e spre bine. Data viitoare măcar știu ce să fac.

Deci ce faci când ești la două străzi de casă, trafic normal, ud și mâzgă pe jos, dar n-ai viteză și păstrezi o distanță mai mult decât decentă față de autovehiculul din față și totuși nu poți să oprești? Faci poc! și te trezești cu o listă luuungă de elemente constituente care trebuie înlocuite. Dar s-o luăm pe rând.

Primul pas e să convingi provincialul căruia i-ai lăsat puțină vopsea pe bară că dacă sună poliția n-o să vină în veci nimeni să constate ceva. Apoi îi explici că știi cum să ajungi în Candiano și că ar fi cazul să te urmeze, că nu vrei să te duci cu el la un service de cartier să-i rezolvi problema pentru că va trebui cândva s-o rezolvi și pe a ta (și pe bună dreptate, cu o capotă îndoită nu prea e amuzant să te plimbi prin oraș pentru totdeauna).

Așa că încerci să parcurgi cât mai repede următorii pași obligatorii: înhățat formular din biroul 3, completat rapid cu datele din buletin, permis, contract CASCO, contract RCA și amuzat desenând schița accidentului. Apoi repede înapoi la intrare să-l prinzi pe domnu’ polițist când dă ture la constatări (eventual de uiți atent la propria mașină să nu-i scape ceva) și în final la coadă în ordinea numerelor de pe tricouri.

În stil Băsescu, primești 3 puncte de penalizare și amendă 100 RON în 48 de ore. Simplu și rapid dacă știi ce să faci, vreo 3 ore jumate dacă te încăpățânezi să te descurci singură. Sau dacă celălalt participant la trafic pe o planetă mai îndepărtată decât a ta. 🙂

Pentru că da, celălalt participant la trafic n-are buletinul la el, îi arde de glume cu femei la volan, se dă mare expert și nu e în stare să completeze un amărât de formular. Apoi, în contextul alergat seara târziu după un xerox ca să-i pasezi copie după RCA să-și facă bara, începe să apese pe butoanele din prorpia ta mașină (de ce oare au oamenii impresia că trebuie să folosești avariile ca să ieși dintr-o parcare!?), dar revine la sentimente mai bune când descoperă că nu ești chiar noob și mai poți să faci și parcări laterale. 🙂 În final îi spune polițistului că erai depaaarte și nu știe de ce n-ai reușit să oprești. Și că nu e vina ta.

La 10 seara pleci de la poliție cu amenda și constatarea și a doua zi dimineața te prezinți la asigurator. Nu mai contează că parcarea e interzisă în fața sediului acestuia (e summit!) și că trebuie să-i târăști pe băieții la costum prin noroaie ca să își facă poze. Nici că mâine (tot summit!) trebuie să te plimbi până în Pipera. Ți se oferă cafea și cărți de vizită, ți se recomandă un service mai rapid, ți se strânge mâna și te simți într-o lume (țară?) normală.

Am de înlocuit vreo 8 chestii. Cu totul. Deși avariile sunt greu observabile dacă nu ești atent sau dacă nu te uiți din profil la capota boțită. Pentru că sunt din plastic, nu pentru că aveam viteză. Pfff. Deci va urma povestea cu service-ul! 🙂

În sfârșit… când vezi trei oameni stând pe trotuar în dreptul unei treceri de pietoni, pe sensul celălalt, nu oprești brusc în caz că se hotărăsc să treacă!! Pur și simplu. Nu că aș susține că nu e vina mea, este, chiar și oficial, dar totuși.

summit, strike II

Ieri a fost marea simulare. Bineînțeles că n-am reușit s-o ratez nici p-asta. 🙂

Cel mai deranjant e că au blocat străduțele care dau spre culoarul unic, plus o altă serie de scurtături inofensive. Nu e corect să eviți o intersecție plină (din cu totul alte motive, e una din alea în care se lucrează intens) și să sfârșești pe un traseu de vreo 3 km fără ieșire. Fără nicio ieșire. Încep să mă gândesc la semnificația adevărată a culoarului: de fapt, culoarul e pentru noi, unic, singur, fără varinate, iar restul orașului e al lor.

Păi e corect așa? 2 ore din Grozăvești până în Tineretului.

Partea a doua a urmat seara, în buricul târgului. Calea Victoriei blocată, străzile adiacente la fel. Zeci de mașini căutând loc de parcare în zona BCR-ului de la Universitate, adică dat ture în lipsă de inspirație și în imposibilitatea de a mă apropia mai mult de destinație. Brusc vestele verzi aduc niște garduri și blochează și Elisabeta, astfel încât din cerculețul magic nu se mai putea ieși. Deloc! :))

Dar răzbunarea e dulce. Știați că dacă tot restul orașului e împânzit de veste verzi la orice oră din zi și din noapte, culoarul a rămas nesupravegheat după ce s-a încheiat simularea? Și că e fun să te plimbi printre jaloane pe Kiseleff și printre parapeți la Arcul de Triumf și mai ales pe asfalt ca-n palmă și drum drept? Este!

summit, strike I

Dimineață erau veste-verzi la fiecare colț de stradă și mi-e teamă că acolo au rămas până seara târziu. Dar s-a circulat, deși era aglomerat, nu se stătea deloc, ceea ce până la urmă e mai bine decât să recuperezi pe străduțe ce-ai pierdut în intersecție.

M-am trezit cu o hârtie pe parbriz, undeva la vreo 5 km de Palatul Parlamentului, în direcția opusă oricărui punct de interes, prin care Poliția Rutieră mă ruga să nu mai parchez acolo până pe 5 aprilie. Eh, serios?

Revin cu detalii. Deocamdată se pare că toată lumea se agită un pic inutil.