Dacă încă n-ați avut drum prin zonă, aflați că Piața Constituției e iar blocată de un eveniment cu tentă rutieră. Se pare că Renault scoate la apă noul Fluence și ceva distracții pe deasupra.
Așa că sâmbătă și duminică iar ne delectăm cu ceva demonstrații de F1, cascadorii și alte minuni. Sunt curioasă ce iese pentru că n-o să fiu în oraș (se bagă cineva la un reportaj? :P), dar oricum în weekendul ăsta cred că iar n-avem cum trece prin zonă.
Apropo, intrarea libera. 😀
Am o nouă spălătorie preferată. Nu că înainte am avut vreo spălătorie preferată, deși mă cam duceam la aceeași pentru că era în drum și ieftină și bună, da’ băieții ăștia m-au dat pe spate.
Maghernița se găsește în incinta Sema Parc, undeva departe de civilizație. Cel mai simplu e să întrebați la poartă ce și cum, ca să vă arate. Also, trebuie plătită “parcarea”, că nu se ridică bariera altfel, dar un leu pe oră merită.
Undeva în străfundurile complexului se găsește deci această minunată spălătorie cu un graffiti pe un perete. Sunt semne care te îndrumă și sunt niște băieți drăguți care te servesc imediat. De asemenea nu e aglomerat, pentru că cine naiba vine să-și spele mașina tocmai în Sema Parc.
Și-uite-așa am stat o oră să urmăresc cum 4 bărbați îmi lustruiesc fiecare colțișor de mașină în timp ce al cincilea mi-o lăuda. Bine, eu deja îmi știu placa, de când cu mașina nouă trebuie să povestesc TOT la fiecare oprire din asta, că toată lumea e curioasă, dar ideea e că băieții sunt foarte drăguți. Mi-au frecat inclusiv golurile de grătărelele alea prin care intră aerul. Da, am zis că mi-au frecat golurile, e o metaforă pentru minuțiozitate, să zicem. 🙂
Prețuri decentă, cafea-apă-suc, rapiditate, liniște, foarte bună calitate — cel puțin cu mine s-au purtat impecabil, dar then again, eram în fustă. Știm deja că femeile la volan în fustă sunt tratate altfel decât cele în pantaloni. De obicei se deschid porți închise, azi mi-au plătit inclusiv “parcarea” că n-aveam mărunt. Oameni.
Nu știu cui îi folosește totuși treaba asta, pentru că Semănătoarea e la mama naibii și nu prea văd sensul unei călătorii până acolo numai pentru o spălătură, dar dacă ai drum prin zonă, e mai mult decât decent.
Motto: Cine plateste cea mai scumpa asigurare rca in 2010
Saptamana trecuta am fost in Moldova (a noastra, nu a lor). Toata Moldova, pana la Radauti chiar. Sunt doua categorii de Moldova din punct de vedere al traficului: Moldova avansata si aialalta. Despre aia avansata o sa aduc aminte atunci cand o sa imi revina cheful de continuat un anume articol ce sta de ceva vreme in draft. Acu’ e vorba despre aialalta. Este o Moldova arhaica, cum ar zice Busu, o Moldova in care semafoarele exista doar pentru ca dau bine, in care se conduce cu barbia deasupra volanului si in care daciile berline inca ruleaza.
Poate cel mai reprezentativ dintre orasele Moldovei asteia este Falticeni. Falticeni este ca un ghimpe in drumul misto care este E85. De fapt E85 nici nu e misto in zona aia. Si-au dat seama ca nu au de ce sa il faca misto si acolo. Falticeniul are un trafic ca in Bucuresti. Nu are in schimb pietonii si masinile din Bucuresti. Exista doar aglomeratie, aglomeratie intretinuta de catre traficanti participantii la trafic care doar par multi. Falticeniul e strabatut de un traseu sinuos pe care se blocheaza tot traficul de pe E85. De fapt cred ca asta e motivul pentru care e atat de aglomerata zona, exista Falticeni in drum. (De pe acum ar trebui sa fi inteles deja ca Falticeniul este mai tare chiar decat Chuck Norris). Drumul prin Falticeni are o singura banda pe sens, marginita de masini parcate pe dreapta si de scuar pe partea stanga. Standard, zic eu. Circulatia se face bara la bara. Din cand in cand apar, inevitabil, si intersectii. In Bucuresti, e destul de simplu, sunt destui care lasa loc celor care vor sa traverseze intersectia perpendicular pe directia lor de mers, chiar daca au prioritate, atunci cand vad ca nu au unde sa mearga mai departe (poate nu o fac toti dar o fac destui). Ei, in Falticeni nu numai ca soferii nu fac asa ceva dar chiar atunci cand cineva o face (adica eu), cei carora le dai prioritate nu stiu ce sa faca si raman blocati. Le-am dat flashuri, le-am facut semn cu mana, ei “nu si nu – batman, batman”, preferau sa ma astepte pe mine sa avansez si sa blochez intersectia. Dupa claxoane repetate am inaintat. Si am blocat-o.
Se mergea in stilul “a intaia, frana, a intaia, frana, a intaia”. La un moment dat prind cam 30 la ora. Uuuu. 40! Misto! Din fata unei dube parcate apare un cap. Ma uit pe jos, marcaj de trecere. In spatele meu era o masina destul de departe. Pana mea, sa ii dau omului prioritate. Franez moderat. Posesorul capului traverseaza din dreapta masinii spre stanga ei. Cand ajunge in dreptul meu, al soferului, ma uit in oglinda si vad o antichitate de Dacie venind inspre mine incet dar sigur. “Grrrr!” A intaia, ambreiaj, incep deplasarea si BUF! MA trezesc un metru mai in fata, direct pe trecere, pe unde trecuse ala mai ‘nainte. “Cacat, sa vezi ca stau in fundul Moldovei sa rezolv rahatul asta” Trag undeva pe dreapta, imi linistesc colegul nedumerit “Ce a fost asta?” “Ne-a lovit unul”. Pun avariile, ma dau jos si prima chestie pe care o vad e fata tampa si zambitoare a lu’ ala de la volan. (Recunosc ca mi-a dat prin cap sa scot sprayul dar nu stiam pe unde l-am pus). Ma uit la masina lui, nimic. Ma uit la mine, numarul indoit (e in spoiler). Zambaretul ma intreaba “acum ce facem?” “Ce sa facem? Mergem mai departe.” si arat directia inainte. “Unde mai departe”. “Pana mea! Nu stiu, fiecare la treaba lui”. Ala ramane perplex. Il ignor si ma sui in masina. De ce s-a mirat, nu stiu. De ce ar fi trebuit sa stau? Unii oameni cred ca au prea mult timp liber.
Poate de aia bucurestenii vor plati cel mai mic RCA la anu’, conduc defensiv si in caz de accidente minore nu isi bat capul. Pentru ca, in ciuda aglomeratiei din oras, accidentele sunt putine. Stiu ca toti musafirii straini se mira de starea asta, “uite cum se circula la voi! E de mirare ca nu sunt accidente. Uimitor!”. Am fost in Spania acum vreo 2 sau 3 ani si cred ca jumatate din masini aveau indoituri in aripi sau in usi. Asa ceva nu vezi in Bucuresti. Cand ma duc la Constanta ma simt ca la “ratele si vanatorii”, trebuie sa ma feresc de toti papagalii care intorc pe unde li se nazare sau care schimba benzile ca pe mosia lu’ ta-su. In Galati la fel… Parca ar fi orase de taximetristi. In Brasov nu e la fel insa unul nu te fereste daca ai facut o greseala sau unu’ nu iti face loc daca te-ai incadrat gresit. Dumnezeu cu mila! Claxoane, invitatii la felatii… Timisoara la fel, mai putin invitatiile.
De aia, de departe, orasul din Romania in care imi place cel mai mult sa conduc este Bucuresti. Daca nu ar fi taximetristii care sa il strice, ar fi chiar un trafic ideal (tinand seama de aglomeratie). Si brasovenii, constantenii si galatenii, chiar si cu numere de B.
Ok, now I ride.
Să vedem cu facem azi să tăiem trei benzi.
Hai moșuleeeeee, nu ți-ai băut cafeaua!?
Iar e roșu. Iar e roșu. Semaforul ăsta e roșu în fiecare dimineață.
Yeah, motherfucker, who ruleeeees??
Coadă. La deal. Coadă. Da’ e devreme. Hai să ne dăm pe twitter să spunem că e aglomerat. Hai să le spunem și ăstora de la radio.
Groapă stânga. Groapă dreapta.
NU MAI DAU ĂȘTIA ODATĂ DRUMUL LA POD?
Parcare. Mda, sunt ciudata aia care ajunge prima la serviciu…
Cam așa arată anno domini 2009, luna septembrie. Da, schelele alea sunt pe Podul Grozăvești, ăla care trebuia deschis acum o săptămână și care îmi mănâncă mie orele de somn. Pasajul Basarab e departe, apusurile frumoase au revenit în schimb.
Dimineață am plecat mai târziu spre serviciu și evident că a fost ceva mai aglomerat, evident că era să nu găsesc loc de parcare, evident că toată ziua a fost o nebunie. În afară de asta, m-am întâlnit în trafic cu inamicul. O mașină foarte foarte verde, foarte Renault, acceptabil de veche și coupe. Inamicul parchează în fiecare zi acolo unde parchez și eu, tot dimineața la ore imposibile pentru corporatistul obișnuit. Știu asta pentru că e evident, e verde și un model greu de zărit pe străzile noastre.
Ei bine, de dimineață m-am întâlnit cu inamicul la vreo două intersecții înainte de destinație. Ooooh, ăsta o să-mi ia ultimul loc de parcare dacă nu fac ceva repede. Așa că l-am depășit pe prima linie dreaptă, tacticos, imediat de zona unde se îngustează drumul. I-am simțit apoi respirația în ceafă pe străduțele alea unde trebuie să mergi ca melcul ca să eviți gropi. Și îl vedeam țâșnind pe neașteptate pe ultima linie dreaptă. Simțeam că vrea, simțeam că știe că o să trebuiască să mai dea ture nenumărate până va găsi un alt loc. Dar nu m-am lăsat până n-am ajuns în parcare.
În timp ce închideam victorioasă portiera, iar el trecea învins pe lângă mine, i-am prins pentru o secundă privirea. Răzbunare. Traffic is a jungle, baby. 😛
N-aș ști să explic exact de ce, dar situația de mai jos e specială. Mortal de specială. Ăla e un trotuar, pe care stă un dric, în fața unei decapotabile cu blondă în dreapta și atât. Îhâm.
Dacă nu le-ați văzut niciodată, aflați că taloanele format nou au dimensiuni diferite față de cele vechi. Sunt mai înalte și deci nu încap într-o bucată de plastic din aia veche. Poate exagerez eu, dar mie mi se pare normal să ai certificatul de înmatriculare asupra ta, nu în mașină, eventual lângă buletin și cât mai bine protejat de lichide și alte pericole. Așa că mi-am căutat țiplă, evident fără succes, cel puțin într-o fază inițială. Pentru că acum vreo două săptămâni mi s-a înfățișat omul cu cartonul, undeva într-o intersecție de prin Rahova. Cine-i omul cu cartonul? Un nene care stă cu un carton desupra capului, carton pe care scrie că vinde din astea de îmi trebuie mie. Din păcate atenția mea pentru vânzătorii de la stop tinde spre 0, așa că l-am ratat și mi-am continuat căutarea prin mijloace clasice. Ehe, până azi! Omul cu cartonul era în interscția de la Unirii (mă rog, una din ele, aia cu stația de 32), l-am reperat în două secunde, i-am strecurat cei 3 lei și el mie o țiplă. Talonul meu se simte fericit. 😀
Sau noul Udriște. Cred că băieții s-au mutat acolo de mai bine de un an și jumătate, dar în continuare nimeni nu știe cum se ajunge la ei și ce se întâmplă acolo. Pe scurt e de bine, pe lung sunt multe de spus.
În primul rând adresa este Șoseaua Pipera, nr. 49, e o clădire mare și nouă, pe care scrie mare ce e. Adică Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Partea frumoasă e că sunt cât de cât bine organizați. Au o parcare mare (gratis), multe ghișee cu număr de ordine și xeroxiștii și dactilografii vizavi. Și mai bine ar fi fost să ofere ei servicii de genul ăsta, dar deocamdată e bine și așa.
Ce se întâmplă acolo? Se dau examene pentru permis, se eliberează permise, se schimbă permise atunci când expiră. În mod normal, cine nu are permis și vine să-l ridice, vine pe jos, așa că e important de știut că la DRPCIV Pipera se poate ajunge cu autobuzul 135 sau cu metroul până la stația Aurel Vlaicu. Practic din Barbu Văcărescu, mergând spre Băneasa, se face dreapta la intersecția cu șoseaua Pipera, iar clădirea e imediat pe stânga.
Tot acolo însă se înmatriculează și mașinile. Numere noi, numere provizorii, numere pentru mașinile care ies din leasing (dacă nu au deja numere permanente, pentru că de când am intrat în UE, mașinile produse în comunitate primesc direct din astea). Iar vestea și mai bună e că nu durează deloc mult: după depunerea actelor un număr (chiar și preferențial) sau un permis nou e gata în vreo 2 ore. S-a terminat cu plecatul acasă pe jos și revenitul a doua zi! 🙂
Personal am avut o singură dată treabă acolo, pentru o preschimbare de număr. Veneam de la RAR din Voluntari și am făcut prostia de a merge pe centură și apoi prin Pipera. Drumul a durat cam de două ori mai mult decât eliberarea numerelor, chiar și preferențiale. În rest am auzit numai de bine, așa că dacă mai are are cineva de povestit aventuri pozitive sau negative de la DRPCIV, formularul de comentarii e jos.