Necategorizat

autobuzul pensionarilor

Leave a comment

Nu vroiam să iau autobuzul, dar mă aștepta tras lângă trotuar, cu motorul oprit și ușile deschise și mai ales gol. M-am urcat, fără bilet, și am așteptat să se facă ora stabilită pentru domnul șofer să plece de la capăt. Mă gândesc că se întâmplă des, în zilele astea când traficul e o glumă, ca un tur de traseu să dureze mai puțin decât era prevăzut.

A durat cel puțin 5 minute, timp în care cam toți pensionarii din oraș (hei, cine a mai rămas în oraș în afară de mine și ei!?) s-au urcat lângă mine în autobuz. Toți! Eram doi oameni sub 50 de ani, rătăciți probabil într-un autobuz special pentru vârsta a treia. Mi-a trecut prin cap că o fi vreo cursă specială. Nu era, era un 311 banal.

Necategorizat

ultimul drum

Leave a comment

… înainte de înviere.

My car is up for a face lift. Stricăciuni sunt mai multe, și estetice și de esență, iar toată treaba asta pare să dureze circa 1000 de ani. Azi în sfârșit a ajuns în service, după ce aseară a făcut vreo sută de kilometri aiurea prin oraș pe la marginea lui, doar cu mine, ca să nu mă uite. 🙁

Ne-am distrat testând jucăriile alea de pe Kiseleff, care nu funcționează niciodată corect. La 60 arată 50, la 80 arată 75, asta pe sensul spre Arcul de Triumf, că pe partea cealaltă mai mult de 20 la oră se pare că n-aveam, hehe. Apoi, the classic: Otopeni și retur, calea Victoriei, splai, roată la Palatul Parlamentului și bd. Unirii cu căsoiul în oglinda din stânga. Parcă mergea mai bine, că știa că azi în zori se termină distracția.

Iar la 9:30 fix am parcat-o în curtea din Pipera unde aud că o să stea cel puțin 10 zile. Mai aud și nenumărate lucruri bune despre mâinile pe care a picat, mai ales că sunt rapizi, ceea ce nu s-a prea adeverit. Dar bilanț și reclamă (pozitivă sau negativă) despre service facem la sfârșit. N-a plâns, deși am dus-o la tăiere, la propriu.

Distracția a început când mi-am dat seama că trebuie să ajung de singură înapoi în oraș. Aflasem că pot să iau un microbuz până la metrou, ceea ce ar fi rezolvat problema. Atâta că la metroul din Pipera n-am călcat în veci, nici în el și nici pe lângă, cu niciun mijloc de transport. Din fericire, instinctul citadin nu mă înșeală niciodată și am coborât fix în fața gurii spre subteran, gură pe care însă n-am reperat-o fără ajutor și numai după o plimbare extinsă prin fața corporațiilor din jur.

Stupid, butI got to see Pipera. Pipera care e o salată de murături asortate asezonată cu gropi, prin care se circulă gâtuit, cu străzi pe care abia încape o mașină, cu trotuare pe care ți-e frică să mergi, cu zone prin care n-ai ce căuta cu piciorul și cu scurtături inexistente. But, hei, living in the suburbs!

Necategorizat

secția accidente ușoare

Leave a comment

Doar nu puteam să scriu despre trafic de București și să omit subiectul ăsta. Din păcate am experimentat pe propria piele (adică vopsea) faimosul procedeu de rezolvare a accidentelor ușoare, dar tot răul e spre bine. Data viitoare măcar știu ce să fac.

Deci ce faci când ești la două străzi de casă, trafic normal, ud și mâzgă pe jos, dar n-ai viteză și păstrezi o distanță mai mult decât decentă față de autovehiculul din față și totuși nu poți să oprești? Faci poc! și te trezești cu o listă luuungă de elemente constituente care trebuie înlocuite. Dar s-o luăm pe rând.

Primul pas e să convingi provincialul căruia i-ai lăsat puțină vopsea pe bară că dacă sună poliția n-o să vină în veci nimeni să constate ceva. Apoi îi explici că știi cum să ajungi în Candiano și că ar fi cazul să te urmeze, că nu vrei să te duci cu el la un service de cartier să-i rezolvi problema pentru că va trebui cândva s-o rezolvi și pe a ta (și pe bună dreptate, cu o capotă îndoită nu prea e amuzant să te plimbi prin oraș pentru totdeauna).

Așa că încerci să parcurgi cât mai repede următorii pași obligatorii: înhățat formular din biroul 3, completat rapid cu datele din buletin, permis, contract CASCO, contract RCA și amuzat desenând schița accidentului. Apoi repede înapoi la intrare să-l prinzi pe domnu’ polițist când dă ture la constatări (eventual de uiți atent la propria mașină să nu-i scape ceva) și în final la coadă în ordinea numerelor de pe tricouri.

În stil Băsescu, primești 3 puncte de penalizare și amendă 100 RON în 48 de ore. Simplu și rapid dacă știi ce să faci, vreo 3 ore jumate dacă te încăpățânezi să te descurci singură. Sau dacă celălalt participant la trafic pe o planetă mai îndepărtată decât a ta. 🙂

Pentru că da, celălalt participant la trafic n-are buletinul la el, îi arde de glume cu femei la volan, se dă mare expert și nu e în stare să completeze un amărât de formular. Apoi, în contextul alergat seara târziu după un xerox ca să-i pasezi copie după RCA să-și facă bara, începe să apese pe butoanele din prorpia ta mașină (de ce oare au oamenii impresia că trebuie să folosești avariile ca să ieși dintr-o parcare!?), dar revine la sentimente mai bune când descoperă că nu ești chiar noob și mai poți să faci și parcări laterale. 🙂 În final îi spune polițistului că erai depaaarte și nu știe de ce n-ai reușit să oprești. Și că nu e vina ta.

La 10 seara pleci de la poliție cu amenda și constatarea și a doua zi dimineața te prezinți la asigurator. Nu mai contează că parcarea e interzisă în fața sediului acestuia (e summit!) și că trebuie să-i târăști pe băieții la costum prin noroaie ca să își facă poze. Nici că mâine (tot summit!) trebuie să te plimbi până în Pipera. Ți se oferă cafea și cărți de vizită, ți se recomandă un service mai rapid, ți se strânge mâna și te simți într-o lume (țară?) normală.

Am de înlocuit vreo 8 chestii. Cu totul. Deși avariile sunt greu observabile dacă nu ești atent sau dacă nu te uiți din profil la capota boțită. Pentru că sunt din plastic, nu pentru că aveam viteză. Pfff. Deci va urma povestea cu service-ul! 🙂

În sfârșit… când vezi trei oameni stând pe trotuar în dreptul unei treceri de pietoni, pe sensul celălalt, nu oprești brusc în caz că se hotărăsc să treacă!! Pur și simplu. Nu că aș susține că nu e vina mea, este, chiar și oficial, dar totuși.

Necategorizat

summit, strike II

Leave a comment

Ieri a fost marea simulare. Bineînțeles că n-am reușit s-o ratez nici p-asta. 🙂

Cel mai deranjant e că au blocat străduțele care dau spre culoarul unic, plus o altă serie de scurtături inofensive. Nu e corect să eviți o intersecție plină (din cu totul alte motive, e una din alea în care se lucrează intens) și să sfârșești pe un traseu de vreo 3 km fără ieșire. Fără nicio ieșire. Încep să mă gândesc la semnificația adevărată a culoarului: de fapt, culoarul e pentru noi, unic, singur, fără varinate, iar restul orașului e al lor.

Păi e corect așa? 2 ore din Grozăvești până în Tineretului.

Partea a doua a urmat seara, în buricul târgului. Calea Victoriei blocată, străzile adiacente la fel. Zeci de mașini căutând loc de parcare în zona BCR-ului de la Universitate, adică dat ture în lipsă de inspirație și în imposibilitatea de a mă apropia mai mult de destinație. Brusc vestele verzi aduc niște garduri și blochează și Elisabeta, astfel încât din cerculețul magic nu se mai putea ieși. Deloc! :))

Dar răzbunarea e dulce. Știați că dacă tot restul orașului e împânzit de veste verzi la orice oră din zi și din noapte, culoarul a rămas nesupravegheat după ce s-a încheiat simularea? Și că e fun să te plimbi printre jaloane pe Kiseleff și printre parapeți la Arcul de Triumf și mai ales pe asfalt ca-n palmă și drum drept? Este!

Necategorizat

summit, strike I

Leave a comment

Dimineață erau veste-verzi la fiecare colț de stradă și mi-e teamă că acolo au rămas până seara târziu. Dar s-a circulat, deși era aglomerat, nu se stătea deloc, ceea ce până la urmă e mai bine decât să recuperezi pe străduțe ce-ai pierdut în intersecție.

M-am trezit cu o hârtie pe parbriz, undeva la vreo 5 km de Palatul Parlamentului, în direcția opusă oricărui punct de interes, prin care Poliția Rutieră mă ruga să nu mai parchez acolo până pe 5 aprilie. Eh, serios?

Revin cu detalii. Deocamdată se pare că toată lumea se agită un pic inutil.

Necategorizat

ambuteiaje altfel

Leave a comment

O experiență interesantă (NOT!) și ieșită din comun e un ambuteiaj într-o zi însorită de duminică. Iar dacă spun că nici nu e vorba de DN1 la intrarea în București, pun pariu că am captat încă vreo doi ochi atenți. 🙂

Prin Pasajul Lujerului și prin Militari n-am ce căuta în mod normal. Se mai întâmplă să ajung dacă trebuie s-o tai din Drumul Taberei spre Herăstrău sau spre centru, dar numai la ore indecente sau în zile indecente (zile indecente = zilele alea când mintea nu-ți mai funcționează pe modul scurtături, când Cantemir-pasaj-Magheru-Piața Victoriei pe banda a doua e cea mai normală rută posibilă — și pe bună dreptate: oricum nu prea ai pe cine să ocolești).

Cum ziceam, azi am luat-o prin infamul pasaj și am rămas la mijloc. Stând. Cu un radio care deja își pierdea semnalul, tramvaie (ahem, metroul ușor) trecând voios pe lângă mine și mai încolo cu întrebarea îndreptățită pe buze: va reuși băiatul cu rabla din față să plece cu frâna de mână sau trebuie să mă opresc și mai în spate!?

Și-am tot “stat” până hăt în Crângași, aparent fără motiv. La un moment dat mi-am scos omniprezenta dar puțin folosita hartă și am început să caut o cale de scăpare. Unde naiba să scapi când ai ajuns pe un pod!? Ce pod? Podul Ciurel, de care auzisem săptămâna trecută că va genera blocaje pentru că se lucrează. Păcat că n-am reușit să fac legături până n-am văzut numele mare pe hartă. Cum spuneam, nu prea am treabă cu zona aia.

Întrebări: de ce se blochează circulația pe kilometri întregi dacă se lucrează pe o arteră adiacentă? (Aparent doar Splaiul era închis, n-aș zice că în mod normal sunt atâtea mașini care vor pe-acolo și în mod excepțional și-au schimbat ruta.) De ce nu se deblochează la prima intersecție care oferă variante ocolitoare, ci mult mai încolo? De ce arterele astea frumoase cu două benzi punct, fără mașini parcate pe margine, cu ditai linia de tramvai separată mi se par groaznic de claustrofobice?

Pe de altă parte, thank God it was a sunny day. Având în vedere că pe acolo n-am trecut niciodată altcumva decât în viteză, abia acum am ajuns să observ cum arată zona (sa zicem, față de acum 10 ani când mai aveam treabă cu tramvaiul 41). Și arată într-adevăr bine. Trotuare aranjate, oameni care se plimbă, parc, câteva clădiri noi, asfalt ok. Priveliște impresionantă de sus, din capul podului Ciurel asupra blocurilor din cartierul Crângași. Per total, ar fi meritat o poză. 🙂

Necategorizat

Profil: șoferul de Logan albastru

Leave a comment

În jur de 30 de ani, căsătorit și eventual cu un copil mic. Ușor observabil prin prezența scaunului special în dreapta-spate. Conduce la ore de vârf pentru că trebuie să ajungă la jobul prost plătit la ora 9 și pentru că pleacă de acolo (cu direcția jobul prost plătit al soției fără permis) la ora 17. Mai conduce duminica, când se deplasează în Militari sau într-un oraș cu <50 000 de locuitori, la părinți sau socri.

Desigur, din aceleași motive enunțate mai sus, la volan poartă aproape întotdeauna costum — același — și ascultă Europa FM. Loganul a venit cu casetofon, iar cocoșul din casă a decis că mai bine cumpără jucării la copil și plătește rata la apartament decât să dea banii pe distracții de genul ăsta. Sau pe jante.

Șoferul de Logan albastru e calm în trafic. E obișnuit cu aglomerația și o acceptă. Știe pe ce bandă trebuie să se încadreze din punctul A până în punctul B și pe ea rămâne. Ocazional, mai lasă câte o muiere cu mașină de două ori mai scumpă să se bage în fața lui. Alteori nu știe cum să reacționeze: se întâlnește în intersecție cu… un alt șofer de Logan albastru. Acum cine mai are prioritate!?

Necategorizat

discriminare?

Leave a comment

Într-o dimineață parcam grăbită și perfect legal în fața unei anumite instituții, îmi înhățam geanta și porneam spre locul de interes. Adidași, blugi și-un hanorac. Brusc apare dintr-un boschet un paznic care îmi face semne disperate să mut mașina mai în spate. Că eram lângă o poartă și avea loc și un camion să intre prin ea, oricum fără sens. Mă conformez.

Într-o altă zi parcam tot în fața instituției. Fustă, trenci, eșarfă și ochelari de soare. Nici măcar tocuri. Din boschet sare bineînțeles eternul paznic, ia și mută niște fiare care blocau ilegal un loc de parcare și îmi face un semn discret să-mi las mașina acolo. 😀

????

Am stat și am întors problema pe toate părțile, dar ajung la aceeași concluzie: de-aia sunt așa multe bote sub înfățișare de femei care se avântă în trafic — măcar problema locurilor de parcare e mai simplă pentru ele. :))