Spuneam săptămâna trecută că în trafic suntem toți niște anonimi. Că nu ai de unde să știi cine este cel care îți blochează calea și te enervează, nici de ce a făcut asta. În plus nici ceilalți șoferi nu au de unde să afle că azi te grăbești și că de obicei ești cel mai pașnic șofer din lume.

Cu toate astea, în trafic avem posibilitatea de a comunica cu ceilalți participanți, într-un mod asemănător unui chatroom pentru proști.

– Claxoanele. Sunt în capul listei pentru că le auzi fără să vrei. Ar trebui folosite în caz de pericol, conform legislației, însă un claxon poate însemna atât de multe lucruri: că trebuie să fii atent într-o anumită direcție, că ai făcut ceva greșit sau că ești pur și simplu idiot. Uneori auzim un cor de claxoane, atunci cu siguranță ceva nu e în regulă. 😛 Răspunsul cel mai comun: da, frate, și tu ești idiot!

– Semnale luminoase. Ok, se aprind niște becuri când mașina din față pune frână. E un lucru nemaipomenit, de fapt, dar nu ne gândim niciodată la asta. Apoi sunt avariile și semnalele cu faza lungă. De cele mai multe ori știm ce înseamnă: că am o problemă (m-am rătăcit!), că e u radar în apropiere (în afara orașului) sau că te las să treci.

Dar lucrurile nu sunt așa simple: pe cele două autostrăzi din România, atunci când cineva vrea neapărat să facă o depășire, va semnaliza stânga. În alte țări va merge cu avariile pornite. Cât despre faza lungă, zilele trecute se chinuia un nene să-mi explice că am un stop ars. Știam, dar din clipocirile și semnele disperate cu mâinile văzute în oglinda retrovizoare n-aș fi înțeles nimic.

Spunea un amic pe Facebook zilele trecute un alt mare adevăr: pe DN85 flashurile cu faza lungă înseamnă că urmează un radar, pe DN1 înseamnă că frate, mă grăbesc. 😀

– Manevrele. Când cedezi prioritatea te oprești. Când te rogi de cineva să te lase să te bagi în fața lui întorci roțile și ești pregătit să manevrezi mașina cât mai repede. N-ai  avea cum altfel să-i explici co-traficantului că ai anumite intenții. Încerci să comunici în limbaj de trafic, dar riști permanent un accident: n-ai de unde să știi ce va înțelege celălalt.

– În final, semnalele disperate cu mâinile 🙂 Astea mă amuză cel mai tare. E destul de clar atunci când cineva îți face semn să treci, dar când observi că dă cu disperare din mâini fără niciun motiv aparent, habar n-ai ce-ar putea să vrea de la viața ta. Cam ca domnul de mai sus care încerca să-mi explice grafic problema cu stopul ars. N-a reușit, dar nici mie nu mi-a ieșit să îi explic că știu deja care e problema.

Și mai departe tot așa. Comunicăm în trafic, uneori oficial, alteori improvizând cu mijloacele pe care le avem la dispoziție, dar niciodată nu reușim să transmitem mesajul corect și complet. Într-un fel e excelent că avem atâtea metode la dispoziție, în altul e trist — ne transformăm brusc în maimuțe și limbajul (cea mai umană dintre calități) devine complet inutil.

Follow

În Traffic, Tom Vanderbilt povestește despre un chestionar aplicat șoferilor în cadrul căruia li s-a cerut să facă o comparație între propriul stil de condus și cel al unui șofer cu calități medii.

Rezultatul? Deloc surprinzător: cei mai mulți dintre noi credem că suntem șoferi peste medie. 😀

Psihologii au mers mai departe și au încercat să găsească motive pentru “the above average effect”. Au descoperit că în mare parte tindem să ne umflăm orgoliul cu calități pe care nu le avem pentru că șofatul necesită o doză artificială de curaj. Până la urmă, zice-se, e unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care îl vom face vreodată.

Problema este că dacă ne considerăm șoferi prea buni, credem că măsurile de siguranță nu ar trebui să ni se aplice nouă, ci celorlalți. Nu eu trebuie să încetinesc pe autostradă și oricum n-am nicio problemă să vorbesc la telefon și să conduc fără centură în același timp. În schimb piți de alături, ei ar trebui să i se confiște și telefonul și țigara și mai ales mașina.

Pe de altă parte, pentru că în trafic suntem niște anonimi și primim mult prea rar feedback pentru modul în care conducem, nu avem capacitatea necesară pentru a judeca abilitățile șoferistice. Dacă primim o amendă oricum nu e vina noastră, pur și simplu s-a întâmplat. Pentru o tamponare există întotdeauna justificări. Iar dacă șoferul mașinii din spate claxonează e cu siguranță un bou, pentru că noi oricum conducem impecabil.

În trafic suferim mai toți de narcisism, și din păcate observăm efectele abia după ce suntem implicați într-un incident major.

Follow