Ok, now I ride.
Să vedem cu facem azi să tăiem trei benzi.
Hai moșuleeeeee, nu ți-ai băut cafeaua!?
Iar e roșu. Iar e roșu. Semaforul ăsta e roșu în fiecare dimineață.
Yeah, motherfucker, who ruleeeees??
Coadă. La deal. Coadă. Da’ e devreme. Hai să ne dăm pe twitter să spunem că e aglomerat. Hai să le spunem și ăstora de la radio.
Groapă stânga. Groapă dreapta.
NU MAI DAU ĂȘTIA ODATĂ DRUMUL LA POD?
Parcare. Mda, sunt ciudata aia care ajunge prima la serviciu…
Category Archives: Necategorizat
FollowDuel pe locul de parcare
Dimineață am plecat mai târziu spre serviciu și evident că a fost ceva mai aglomerat, evident că era să nu găsesc loc de parcare, evident că toată ziua a fost o nebunie. În afară de asta, m-am întâlnit în trafic cu inamicul. O mașină foarte foarte verde, foarte Renault, acceptabil de veche și coupe. Inamicul parchează în fiecare zi acolo unde parchez și eu, tot dimineața la ore imposibile pentru corporatistul obișnuit. Știu asta pentru că e evident, e verde și un model greu de zărit pe străzile noastre.
Ei bine, de dimineață m-am întâlnit cu inamicul la vreo două intersecții înainte de destinație. Ooooh, ăsta o să-mi ia ultimul loc de parcare dacă nu fac ceva repede. Așa că l-am depășit pe prima linie dreaptă, tacticos, imediat de zona unde se îngustează drumul. I-am simțit apoi respirația în ceafă pe străduțele alea unde trebuie să mergi ca melcul ca să eviți gropi. Și îl vedeam țâșnind pe neașteptate pe ultima linie dreaptă. Simțeam că vrea, simțeam că știe că o să trebuiască să mai dea ture nenumărate până va găsi un alt loc. Dar nu m-am lăsat până n-am ajuns în parcare.
În timp ce închideam victorioasă portiera, iar el trecea învins pe lângă mine, i-am prins pentru o secundă privirea. Răzbunare. Traffic is a jungle, baby. 😛
Combinații mortale
N-aș ști să explic exact de ce, dar situația de mai jos e specială. Mortal de specială. Ăla e un trotuar, pe care stă un dric, în fața unei decapotabile cu blondă în dreapta și atât. Îhâm.
Țipla pentru talon
Dacă nu le-ați văzut niciodată, aflați că taloanele format nou au dimensiuni diferite față de cele vechi. Sunt mai înalte și deci nu încap într-o bucată de plastic din aia veche. Poate exagerez eu, dar mie mi se pare normal să ai certificatul de înmatriculare asupra ta, nu în mașină, eventual lângă buletin și cât mai bine protejat de lichide și alte pericole. Așa că mi-am căutat țiplă, evident fără succes, cel puțin într-o fază inițială. Pentru că acum vreo două săptămâni mi s-a înfățișat omul cu cartonul, undeva într-o intersecție de prin Rahova. Cine-i omul cu cartonul? Un nene care stă cu un carton desupra capului, carton pe care scrie că vinde din astea de îmi trebuie mie. Din păcate atenția mea pentru vânzătorii de la stop tinde spre 0, așa că l-am ratat și mi-am continuat căutarea prin mijloace clasice. Ehe, până azi! Omul cu cartonul era în interscția de la Unirii (mă rog, una din ele, aia cu stația de 32), l-am reperat în două secunde, i-am strecurat cei 3 lei și el mie o țiplă. Talonul meu se simte fericit. 😀
Secția de înmatriculări din Pipera
Sau noul Udriște. Cred că băieții s-au mutat acolo de mai bine de un an și jumătate, dar în continuare nimeni nu știe cum se ajunge la ei și ce se întâmplă acolo. Pe scurt e de bine, pe lung sunt multe de spus.
În primul rând adresa este Șoseaua Pipera, nr. 49, e o clădire mare și nouă, pe care scrie mare ce e. Adică Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Partea frumoasă e că sunt cât de cât bine organizați. Au o parcare mare (gratis), multe ghișee cu număr de ordine și xeroxiștii și dactilografii vizavi. Și mai bine ar fi fost să ofere ei servicii de genul ăsta, dar deocamdată e bine și așa.
Ce se întâmplă acolo? Se dau examene pentru permis, se eliberează permise, se schimbă permise atunci când expiră. În mod normal, cine nu are permis și vine să-l ridice, vine pe jos, așa că e important de știut că la DRPCIV Pipera se poate ajunge cu autobuzul 135 sau cu metroul până la stația Aurel Vlaicu. Practic din Barbu Văcărescu, mergând spre Băneasa, se face dreapta la intersecția cu șoseaua Pipera, iar clădirea e imediat pe stânga.
Tot acolo însă se înmatriculează și mașinile. Numere noi, numere provizorii, numere pentru mașinile care ies din leasing (dacă nu au deja numere permanente, pentru că de când am intrat în UE, mașinile produse în comunitate primesc direct din astea). Iar vestea și mai bună e că nu durează deloc mult: după depunerea actelor un număr (chiar și preferențial) sau un permis nou e gata în vreo 2 ore. S-a terminat cu plecatul acasă pe jos și revenitul a doua zi! 🙂
Personal am avut o singură dată treabă acolo, pentru o preschimbare de număr. Veneam de la RAR din Voluntari și am făcut prostia de a merge pe centură și apoi prin Pipera. Drumul a durat cam de două ori mai mult decât eliberarea numerelor, chiar și preferențiale. În rest am auzit numai de bine, așa că dacă mai are are cineva de povestit aventuri pozitive sau negative de la DRPCIV, formularul de comentarii e jos.
Ticozaurul
Nu, nici mie nu mi-a plăcut poza, așa că m-am luat după el, până era să trec direct prin el. Mă rog peste. Era să mă mănânce, fierozaur fiind. Oricum, ne-am distrat în trafic la 7 dimineața.
Accidente
Catodata se intampla, nu ai ce face, traim intr-un oras aglomerat, nu e loc de miscare, te mai lovesc unul si altul.
Pe mine m-a lovit o pisica.
Plecam intr-o dimineata la mare, un pic somnoros, sa nu prind traficul de pe A2. Strada era pustie. Cu coada ochiului vad o pisica neagra ce alerga dintr-o curte spre strada. La naiba, ghinion! De oprit oricum nu puteam opri desi nu mergeam cu cine stie ce viteza, dar era prea din scurt. Experienta mea vasta la volan mi-a dictat sa incerc sa o ocolesc. Cu reflexe de felina am reusit sa trag doar un pic dreapta. M-a lovit undeva in aripa din stanga spate perpedincular pe directia mea de mers. Zbuf! M-am uitat in oglinda si misca: sarea de nebuna pe loc, ca o gaina fara cap, gaina foarte ateltica de altfel, ca ajungea cam la un metru in sus. Scapa, mi-am zis.
Dupa 10 minute m-am intors pe strada aia si se linstise, era intinsa pe jos.
Ghinion deci pentru pisica neagra care a vrut sa imi iasa in cale!
Numai eu am victime la activ?
ze evil bumpers
Ați văzut câte sunt? Mă refer la dungile alea vopsite care au apărut cam înainte de ficare trecere de pietoni, de pe fiecare bulevard cu cel puțin două benzi pe sens. Cele mai enervante sunt cele de pe Regina Elisabeta, unde dacă nu stai, nu prea ai cum să mergi altfel decât tare. Și de hâțână în toate direcțiile, tocmai când îți iei avânt, alunecă atunci când plouă, îți rup mașina în două când crezi că ai scăpat de o coadă interminabilă. Sunt peste tot. Pe Splai, pe Mihai Bravu, pe unde nu e nicio amărâtă de trecere pe o rază de câteva sute de metri.
Rațional vorbind înțeleg că nu e tocmai amuzant să treci cu 100 la oră peste trecere de pietoni. Mai ales când ești pieton și ți se scurge viața prin fața ochilor cu aceeași viteză. Dar totuși, alea scad din avânt sau numai dezechilibrează și distrug mașini?
Urarea tradițională de 15 septembrie
Când aveam unde să mă duc în mod special de 15 septembrie, adică la școală, zilele se terminau undeva alergând să prind loc într-un autobuz luat de la capăt. Era amuzant pentru că plecam toții cu tramvaiul, vreo 3 stații și apoi făceam sprint printr-o intersecție plină numai ca să găsim locuri în față, la geam, într-un autobuz care avea să ne ducă acasă.
Era degeaba. În următoarele 10 minute tot centrul orașului se bloca, iar un drum de 10 minute cu piciorul se transorma în jumătate de oră de transpirație. Îi invidiam pe cei care stăteau comod în mașini, ascultau muzică și nu se grăbeau nicăieri.
Azi nu mai am ce căuta la școală și nici prin autobuze n-am mai pus piciorul de ceva timp. Am ajuns să fiu unul din cei care nu se mai grăbesc, care stau jos și așteaptă să treacă. Ce? 15 septembrie, ziua cea mai aglomerată din an, vzibilă în sictirul polițistului care m-a pus să trec pe roșu și în coada de mașini de pe șoseaua Cotroceni, de pe Splai, de pe bulevardul Unirii, de peste tot.
– E bine că au ieșit garcea în stradă, de data asta se pare că nu i-au prins nepregătiți.
– E rău pentru că încă se lucrează și la Pasajul Basarab, și în pasajul Unirii, și în Băneasa.
– E de asemenea rău că încep să apară tot felul de imbecili care n-au ce căuta în stradă: vezi blonda cu telefonul lipit de ureche, EOS negru, număr de MH și cu 11 și cu niște litere care-mi sună a guvern toată ziua — blocată într-o intersecție, desigur.
– Parcă e mai liber decât în alți ani, totuși, sau n-am eu ce căuta prin oraș la ore de vârf (?). A se vedea mâine.
Așa că nu-mi rămâne decât să sper că poate anul ăsta o să fie mai bine, poate n-o să trebuiască să traversez nicio intersecție blocată, poate reușim să ne civilizăm. Până atunci, luați niște muzică de luptă și hai în stradă!
băi, deci mie îmi place.
Traficul. Chiar îmi place. Îl prefer, bineînțeles, atunci când sunt la mine în mașină. Dacă aș fi în tramvai și aș sta pe loc din cauză că șina este blocată de mașini, nu mi-ar plăcea.
Nici nu știu de unde să încep argumentarea, pentru că totul va duce categoric la admonestări din partea voastră. Dar acum trebuie să mă înțelegeți: dacă ești șofer și vrei să rămâni întreg la minte, trebuie să îți placă traficul. Iar singura cale de a ajunge să îți placă traficul, este să devii parte integrantă a lui. Cum să o zic eu frumos… N-am cum. Trebuie să fii la fel de bou ca toți boii din jurul tău. Numai așa le poți înțelege comportamentul și îi poți lovi la boașe. Că și pe boi îi doare când le dai la boașe. Recunosc: blochez șina de tramvai, depășesc coloane, întorc pe dublă linie continuă și niciodată nu stau la coada de urcare pe podul grant. Mă bag porcește în față. Dar semnalizez înainte! De fapt, semnalizez întotdeauna. Și zic mulțumesc, și zic cu plăcere, și las întotdeauna să îmi treacă în față oricine semnalizează, și nu blochez niciodată intersecții, ba chiar am coborât odată pentru a dirija circulația într-o intersecție blocată. Și flirtez la volan. It’s part of the fun. Ascult muzică dată tare, dar mereu cu geamurile închise. Iar la semafor o dau mai încet. Fac karaoke, și la semafor nu mă opresc. Măcar să îi distrez și pe alții, și așa sunt toți tensionați în trafic.
Deci nu mă simt vinovată. Nu mă port ca gloata, am împrumutat doar câteva caracteristici ale ei, cât să mă ajute să supraviețuiesc în mulțime. Și promit solemn că pe măsură ce o să se civilizeze comportamentul maselor în trafic, o să renunț la porceli. Cu drag chiar.
Deci mie îmi place traficul.
Am zis!
A voastră Miki, cea necivilizată și totuși civilizată în trafic.