Category Archives: Necategorizat

Necategorizat

Să-i pedepsim, dar cum?

Leave a comment

Într-o vreme tot făceam poze mașinilor parcate nesimțit și le turnam pe blog, le mai lăsam meltenilor câte un bilețel dulce când îi vedeam pe pista de biciclete și mă tot chinuiam să-i dau în gât. Ba îmi mai și sunam fostul prieten polițist când îmi găseam mașina blocată și se lăsa cu amenzi. Era, cred, încă pe vremea când simțeam că mașinile o să sufoce pur și simplu traficul din București. Înainte de criză și înainte să se mai trezească parcă un pic bunul simț în șoferi.

Acum nu-mi e foarte clar dacă mi-a crescut toleranța la manifestările astea, dacă s-au împuținat sau dacă pur și simplu nu mai am timp să colind colțurile de străzi și trotuarele devenite parcări în același stil. Cert e că nesimțiti încă există, așa cum ne povestește blonda care gândește.

Ce faci, deci, când stai la stop și intră unul în tine? Păi dacă daunele sunt insignifiante și n-a fost cu rea intenție, pleci mai departe. În București nu merită să te stresezi pentru o zgârietură pentru că i se poate întâmpla oricui, pe loc sau în mers, cu intenție sau fără. Poți să ți-o faci și singur, poate să sară o piatră, poate să se întâmple orice. De-aia există asigurare.

Dacă e cu rea intenție, se complică treaba. Pentru că te enervezi. Te enervezi până în pânzele albe, iar dacă autorul mai și fuge de la locul accidentului, deja avem o problemă. Iar dacă o reclamație la poliție e too much of a fuss (deși o văd ca singură soluție, plus că la coadă la secția accidente ușoare te calmezi grupa mare), încerci să-l pedepsești pe nesimțit.

Și totuși cum? Faima online nu cred că are prea mult efect. Poate doar dacă se enervează omul că i-ai dat numărul de la mașină pe blog și începe să te sâcâie și mai tare. Altfel, șansele ca cineva să recunoască numărul ăluia în trafic și să se ducă să-i dea două după ceafă sunt minime.

Poți să încerci să-l faci de râs pe net, ceea ce poate funcționează (pe principiul pitzipoanca și cocalari), dacă e un om care frecventează mediul ăsta. Dacă are o Dacie mai bătrână ca tine, e mai greu.

Ce-aș încerca să fac ar fi să popularizez cazul cu ajutorul poliției (nu degeaba sunt ei și pe Twitter și pe FB) și poate de-aici iese ceva constructiv și in real life. Și probabil că aș mai trece prin aceeași intersecție la aceeași oră, cine știe cum ar reacționa un proprietar de Dacie mai slab de înger. 😀

Revenind la online: cum îi pedepsim pe nesimțiții din trafic cu ajutorul blogurilor? Am parcat de-a-n pulea e cam mort, dintrafic se vrea pozitiv și poate cineva ar trebui să centralizeze all the bitching around the blogosphere. Just my tuppence worth.

Email, RSS Follow
Necategorizat

Misterul mașinilor înmatriculate în Bulgaria

Leave a comment

Știm de câțiva ani că înmatriculările în Bulgaria sunt o mafie legală în România. Cred că prima dată am auzit de oameni care își fac formele legale în țara vecină că-i mai bine acum vreo 4 ani — erau mangalioți care știau bine cu ce se mănâncă treaba. Și de atunci s-a tot extins “mafia”, în București, probabil la greu în Giurgiu și alte zone sudice.

Explicația e simplă: e mai ieftin decât la noi. Un search superficial pe Google întoarce pagini întregi de rezultate, firmulițe și personaje care se ocupă de toată birocrația pentru 5-600 de euro. Nu numai că poți să-ți cumperi o mașină vechiuță din vest și s-o folosești fără să plătești taxele alea verzi care enervează pe toată lumea, dar băieții se ocupă și de rezidența ta temporară în Bulgaria sau de transferul mașinii pe alt nume în caz că n-ai energie pentru asemenea aventuri.

Nu știu cât de eficient e, în sensul că nu îmi e foarte clar cât de mare e economia, problema mea e alta. Vara asta s-au înmulțit mașinile înmatriculate în Bulgaria în ultimul hal. În București, da. Chestia e că parcă sunt toate la fel: mașină născută în anii ’90, eventual un pic șleampătă, condusă nebunește de un bărbat de vârstă mijlocie. Nu-i bai, că am văzut și câte-o femeie, conducând la fel de aiurea. Adică oamenii ăștia parcă nu conduc ca la București, prea îți taie fața, prea nu țin banda, prea habar n-au pe unde ar trebui să se încadreze ca să le fie simplu.

Și-atunci, mă întreb: or fi bulgari pe bune sau doar băeți de-ai noștri care au făcut o economie? Și dacă sunt de-ai lor —  ce caută pe la noi și de ce au numai mașini dubioase și de ce conduc ca pe tarla? Voi știți ceva?

Email, RSS Follow
Necategorizat

Să explorăm deci grădina

Leave a comment

Pentru că merit și pentru că oricum n-aș fi reușit să organizez ceva mai substanțial, de mâine voi fi away roadtripping prin grădina carpatică. Pe hartă și în plan ar următoarele destinații (ne-obligatorii și ne-exhaustive): Tușnad, Cheile Bicazului, Ceahlău, Izvorul Muntelui, Vatra Dornei, Săpânța, Sighetu Marmației, Cluj, Turda, Hunedoara și Valea Jiului. Faza super mișto e că vor fi toate în premieră pentru mine (cu excepția Clujului, unde mi-am petrecut o după-amiază acum vreo 5 ani), ceea ce e motiv de sărbătoare, având în vedere abilitatea mea de a rata concedii și de a ajunge to the same known places over and over again. 😀

Pe de altă parte, pentru că am o superstiție cum că roadtripul nu începe până nu… începe, vom lăsa entuziasmul și concluziile pentru după și ne vom concentra pe harta Petrom ca să găsim locuri de văzut și următoarea benzinărie. Nu mă plătește nimeni să zic asta, dar după campania Redescoperă România am devenit client fidel, bineînțeles în limita existenței benzinăriilor în drumul meu.

Până la întoarcere ne auzim pe hash-tagul #prinromania de pe Twitter, pe care o să-mi permit să-l împrumut dacă îmi permite 3G-ul, wi-fi-ul, coborâtul de la volan și etc, etc. Tai-tai, zic! 😀

Email, RSS Follow
Necategorizat

Bun simț în parcare

Leave a comment

Ai putea să fii și politicoasă, în condițiile în care nu ți-ai plătit parcarea.

Care parcare bineînțeles că e plătită de la începutul anului și care politețe în ale parcării s-ar manifesta în primul rând prin a nu parca mașina pe locul altcuiva pentru că e la umbră. Dar uneori e mai simplu să lași bilețele anonime în parbriz dacă te trezești cu un ștergător ridicat. Până la urmă, ce era să fac? Mâine o luam de la început, că dacă nu era Golful, era un ditai gipan care ocupă două locuri.

Long story short, cineva îmi ocupă locul de parcare plătit, eu îi ridic un ștergător pentru că e a nu știu câta oară și tot eu mă trezesc cu bilețele din astea dulci în parbriz. Anonime, asta mă deranjează, pentru că dacă știam a cui e mașina discutam mai simplu față în față și rezolvam misterele.

Și tot eu aveam acum un an obrazul prea subțire ca să-mi rog vecinii să ridice o rablă de pe locul meu (pe care nu parcase nimeni vreo doi ani, pentru că n-aveau ce) sau ca să-mi las mașina într-un colț fără marcaje sau spirit de loc de la primărie, numai pentru că știam că e un vecin care parchează acolo în fiecare zi. Și mă durea sufletul seara și încercam să compun mesaje drăguțe pe care să le las prin parbrize (toate începând cu îmi cer scuze și încheiate cu numele complet și numărul apartamentului) pentru că habar n-aveam cine sunt oamenii respectivi și pe la etaj îi găsesc.

Uneori am senzația că era mai simplu când băteam un bulevard cap-coadă seară de seară pentru un amărât de loc al nimănui. 🙁

Email, RSS Follow
Necategorizat

Permis de conducere acum 70 de ani

4 Comments

Bunicul meu a obținut categoriile B și C în februarie 1940. Știu asta pentru că am în față ultimul document, care atestă că în 1997 era încă apt pentru condus și pe care scrie mare data de la care își practica meseria. Undeva prin anii ’60 a primit și dreptul de a conduce autobuze și tiruri, rămânând cu un mare x pentru motociclete, motorete, tractoare, tramvaie și troleibuze. Oricum ar fi, peste 70 de ani aș vrea să le am pe toate. 😀

Stăteam și mă gândeam cum se dădea examenul de conducere acum 70 de ani. De fapt, mă întreb dacă exista vreo procedură, sau pur și simplu era un drept acordat celor care aveau acces la un autovehicul și ceva experiență cu el. Oare trebuia să știi cum funcționează? Și dacă da, pe ce mașină exact se dădea examenul?

Mai mult de atât, vă imaginați traficul de București în 1940?! De la bunicul, fost taximetrist, șofer pe la ministere și ambasade, știu că mașinile erau un lux. Îmi povestea că lucra într-o vreme pe un taxi și avea stația la Piața Romană, undeva în fața KFC-ului de azi. Lesne de imaginat că atunci nu se punea problema unei parcări ticsite și a unui bulevard cu 4 benzi pe sens plin la orice oră. Probabil în afară de taxiuri mai existau câteva mașini care tulburau liniștea urbei în miez de zi.

Tot bunicul îmi povestea cum niște ani mai târziu ajunsese să conducă pe autostrăzile din Austria și mergea cu 220 la oră cu un BMW. Posibil o exagerare, dar ceea ce știu cu siguranță e că undeva pe la sfârșitul anilor ’80 un țânc de copul și de sex feminin pe deasupra era constant oasepete pe la Ciclop și prin parcarea subterană de la Intercontinental. Pentru că pe acolo avea bunicul treabă cu mașina ambasadei. 😀

Iar dacă eu pot vorbi doar din amintirile altora pe care oricum nu prea am de unde să le împrospătez, vă recomand blogul Volga Neagră și posturile despre mașinile anilor 1940. În mod clar acum 70 de ani un permis de conducere era o raritate, iar o mașină cu atât mai mult.

Email, RSS Follow
Necategorizat

Ridicări mașini sector 4. Sau 3.

Leave a comment

Și cum stăteam azi cu fetele la o terasă, una dintre ele s-a trezit fără mașină. Pentru a treia oară, după ce astă iarnă automobilul a șezut frumos în Voluntari 10 zile, pentru că era sub zăpadă. Sau cel puțin așa credea ea. Oricum, au ridicat-o din nou. De la Unirii, de pe latura cu Irish pub-ul, dintr-un loc dinainte de semnul cu “aici se termină parcarea” și totuși de după terminarea marcajelor. Cam dubios oricum.

Zic, bine — e rost de aventură 😀 Dau telefon la poliția rutieră, ca pe vremea când fostul meu prieten fost polițit lucra la ei. 9544, foarte drăguți băieții, chiar și la 8 jumate seara. Foarte sigură pe cunoștințele mele, cer adresa din sectorul 4, ne mai conversăm, mă pune să-i confirm că au ridicat-o ca nu cumva să fie un furt (like I was supposed to know…), după care își dă seama că Unirii e de fapt în sectorul 3 și mă îndeamnă să sun la 9543, ridicări mașini sectorul 3.

Iar de aici începe aventura, pentru că:

  • La numărul respectiv n-a răspuns nimeni.
  • Am căutat pe net și am mai găsit două numere.
  • Unul dintre ele era greșit, ni se dă cel corect, sunăm și de fapt ajungem din nou la sectorul 4. Între timp pornim spre Republica, unde cică ar fi sediul firmei care se ocupă de mașinile ridicate în sectorul 3.
  • Mai încercăm o dată, ni se confirmă că mașina ar trebui să fie totuși în sectorul 4 (bitches, never mess with my Bucharest street knowledge again) și ni se dă un alt număr. Întoarcem și pornim spre bulevardul Metalurgiei.
  • La numărul ăsta răspunde cineva care n-are legătură cu poliția.
  • Pe undeva pe la Timpuri Noi îmi încerc farmecele și mă duc să vorbesc cu un băiat staționat într-o mașină de poliție. Ei nu sunt de la rutieră, sunt de la comunitară, uitasem să mă uit ce scrie pe mașină. Ne ajută totuși cu un nr. de telefon.
  • La numărul respectiv dăm peste un cu totul alt serviciu al poliției care ne dă un alt nr. de telefon, yet again, la care nu răspunde nimeni.
  • Între timp ajungem la capătul bulevardului Metalurgiei unde dăm peste alți garcea, care ne explică unde exact se află firma respectivă. Surprinzător sau nu, deși adresa spune bd. Metalurgiei, mașinile sunt pe Drumul Jilavei, străduța de lângă cimitirul Eternitatea, undeva pe dreapta — nu se poate rata dacă reușești să găsești străduța.
  • 500 de lei și 10 minute mai târziu, mașina e recuperată, dilema locului de parcare mai mult sau mai puțin legal rezistă.

În schimb sistemul ăsta în care nu știe stânga ce face dreapta și e imposibil să primești o informație coerentă e nașpa rău. Adică pe mine dacă mă trimiți în Metalurgiei, știu pe unde mă duc, și mai știu și cam prin ce sector mi-am lăsat mașina. Dar mă îndoiesc că e așa de simplu, mai ales când ți-o ridică pe a ta proprie și personală. O fi oare gândit special ca să nu-ți găsești imediat mașina și să fie nevoie să plătești și o zi de “custodie”? Sau e doar făcut românește și mai departe nu contează. Iar dacă la Autosal Expert se poate plăti cu cardul ca să-ți poți ridica mașina, deja trăim într-o țară civilizată…

Nu închei cu adresele centrelor ăstora care ridică mașini, ci vă îndem să vă notați numărul de la poliția rutieră — 021-9544 — mai simplu de apelat în caz de necaz decât de găsit stabilimente din astea diavolești după indicațiile mele. 😀

Email, RSS Follow
Necategorizat

Sensuri unice

1 Comment

Pâna n-am trecut într-o zi vijelios pe una din străzile astea uitându-mă mirată la semnele roșii cu dungă albă din copaci, n-am stat să mă uit pe comunicatul de la poliție.

Dar așa e cum zic ei, pe străzile din zona Vatra Luminoasă – Maior Coravu e plin de sensuri unice acum, ceea ce transformă cartierul într-un soi de labirint. E adevărat că pe unele dintre ele nu se mai putea trece ușor în ambele sensuri, cu cele două rânduri de mașini parcate pe stânga și drapta, dar come on — Tony Bulandra, de exemplu, e aproape bulevard. 😛

Ne obișnuim noi, până la urmă și pe Calea Victoriei se mergea odată și în sus și în jos. Iar când citim romane interbelice și se plimbă oamenii fără probleme pe-acolo, parcă e altă lume. Chestie de disciplină.

Email, RSS Follow
Necategorizat

Gropile de pe Șoseaua Pantelimon

Leave a comment

Nu sunt eu chiar fată de cartier, cel puțin nu de cartierul ăsta, dar cumva tot ajung să mă plimb pe Șoseaua Pantelimon fie noapte, fie zi. Și de când conduc prin București (să tot fie vreo 6 ani), nu cred că am văzut-o niciodată asfaltată sau măcar circulabilă.

  • Din cele 3-4 benzi pe sens sunt utilizabile constant maxim doua, pentru că la marginea trotuarului se parchează în spic. Plus încă o bandă pe avarii.
  • “Prima” bandă circulabilă are la fiecare 50m câte un capac de canalizare din ăla pătrățos în care poți să rămâi taaare ușor fără gume.
  • Cealaltă bandă e mărginită de șina de tramvai din care sunt rupte bucăți de piatră și din care ies colțuri de metal. Pentru gumele de pe partea cealaltă.
  • Dacă încerci să faci slalom, nu-i problemă, întotdeauna vor fi cel puțin 3 berbeci care să te înconjoare din toate direcțiile — că doar șoseaua are patru benzi.
  • Chiar și dacă ești singur sau îți propui să mergi încet și atent, n-ai șanse. NU poți evita gropile și asfaltul înfundat, gurile de canal, șinele aiurea și mașinile parcate, toate în același timp.
  • Iar dacă ai reușit să faci asta 100m consecutivi, cu siguranță vei întâlni o trecere de pietoni din aia care nu e într-o intersecție pe care se aruncă brusc cineva de pe trotuar. Sigur că nu vezi, că până se aruncă în fața mașinii tale, e ascuns de cele de pe trotuar.
  • Și dacă nu e trecere de pietoni, sunt refugii. Iar în Pantelimon nu contează dacă e zebră sau nu.
  • Când crezi că mai ai puțin și ai scăpat, ăla din fața ta se hotărăște să întoarcă. Nu e nimic marcat, deci merge așa. Peste două linii de tramvai și trei benzi.
  • La final, dacă te-ai plictisit sau stai în zonă, ai grijă unde parchezi. Se ridică mașinile lăsate aproape de trecerile de pietoni de care ziceam și se mută frumos în comuna Voluntari. 😀

Mai aveți idei?

Email, RSS Follow