Tag Archives: basarab

Mai multe drumuri înseamnă mai mult trafic (I)

Am mai discutat despre ironia Pasajului Mihai Bravu care va rezolva o problemă de trafic creată artificial prin construcția lui. Am vorbit o groază și despre Pasajul Basarab, teoretic esențial traficului din București — pentru zonele pe care le deservește, pentru centura interioară, pentru orice — și care nici până în ziua de azi nu știu la ce folosește; adică, da, m-am cățărat de vreo două ori când chiar aveam nevoie să traversez zona, dar habar n-am dacă și când e aglomerat și cum ar putea să fie inclus în scurtăturile zilnice.

Oricum, lăsând la o parte cele două exemple neconcludente, mă gândeam că e un fapt din trafic să construiești din ce în ce mai multe drumuri care să deservească mai mulți posesori de mașini, doar ca să descoperi după inaugurare că traficul se mișcă la fel de prost. Nu mă refer la drumuri trântite aiurea, ci la cele mai utile pe care ți le poți imagina, să zicem autostrada spre mare.

În 2004 era în construcție și nu se deschisese nici un segment, în 2005 aveam A2 până la Lehliu și era full de mașini care se grăbeau spre mare. Unde exact erau mașinile astea înainte să existe autostrada?

Simplu. E ca în cazul nevoilor create artificial de societate (NU, n-ai nevoie de noul iPhone): dacă ai pe unde să circuli, atunci vei circula. Dacă există drumuri practicabile, atunci mai mulți șoferi vor simți nevoia să le folosească, dacă nu sunt drumuri, atunci vor găsi o altă soluție (metrou, plimbare pe jos etc).

Și acum vine întrebarea:

Nu cumva frenezia construcțiilor din București va duce la congestionarea traficului (adică mai mult decât este deja, zic)? Nu cumva podurile, pasajele, centurile, străzile largi, bulevardul Uranus vor avea efectul de a convinge bucureștenii că e ok să ieși cu mașina și s-o duci peste tot? Nu cumva, în loc să se circule mai bine, se va circula mult mai prost?

Revino luni pentru încă o consecință nevăzută a încercărilor de fluidizare a traficului

Vizită în zona Grozăvești

Nu mai fusesem de multă vreme prin zona Podului Grozăvești, așa că am constatat cu surprindere zilele trecute că a prins viață în urma construcției Pasajului Basarab.

pasajul-basarab
Pasajul Basarab

Probleme de trafic

Deși în continuare cred că introducere sensului unic pe malul stâng al Dâmboviței (cel cu Regia) crează blocaje inutile la ieșirea spre Crângași, am observat că în zonă nu sunt probleme majore de trafic. Iar ăsta e un lucru foarte bun, având în vedere că acum doi ani jumate, înainte să înceapă șantierul, intersecția respectivă era permanent aglomerată.

Podul Grozăvești neaglomerat
Podul Grozăvești

Singurul loc unde am văzut cozi de mașini este la ieșirea de pe Vasile Milea și de pe Șos. Grozăvești spre pod. Într-adevăr, sunt două artere mari forțate să se transforme în două benzi și două semafoare care “încurcă” traficul liber. E drept că totul pare mai complicat decât înainte, dar nici n-aș fi văzut altă soluție.

Pe de altă parte, se întâmplă uneori să aștepți pe malul drept al Dâmboviței, venind dinspre Semănătoarea. Semaforul de la intrarea pe pod ține foarte puțin pe verde, dar având în vedere că în zonă sunt sincronizate vreo 6 artere plus tramvaiul care merge pe sub pasaj, cred că e de înțeles.

Cât despre șmecheria cu sensul unic care te împiedică să faci direct dreapta în direcția Semănătoarea, după ce m-am obișnuit cu situația am realizat că e mai bine așa: în loc să se blocheze o bandă întragă pe podul Grozăvești, așa cum se întâmpla cândva, mașinile sunt deviate spre un alt semafor.

Aspecte estetice

Nu mi-a displăcut niciodată înfățișarea pasajului Basarab în zonă, în schimb am avut senzația că va crea o atmosferă de ghetou. Cui îi place, până la urmă să se plimbe pe sub poduri? Însă odată cu sistematizarea zonei, parcă totul a devenit mai curat și mai organizat.

Pe colțurile intersecției au fost montate garduri care să împiedice trecerea neregulamentară a pietonilor. Un rău necesar, cred eu, deși sper că la un moment dat ne vom obișnui să respectăm marcajele fără să fim forțați. În schimb, primăria sectorului 6 a instalat mai mulți pomișori în ghiveci care îmbunătățesc mult aspectul zonei.

pomișori-grozăvești
Pomișori în zona Grozăvești

Zona parcării Carrefour și tot ce înseamnă Șoseaua Orhideelor arată mult mai bine decât înainte. Cred că nu mi-ar fi frică să fiu pieton prin zonă, deși înainte nici nu m-aș fi gândit s-o iau la picior pe-acolo.

Gurile de metrou au fost renovate într-un mod superficial, e încă plin de câini, dar per total, senzația mea e că întregul cartier se transformă în fiecare zi dintr-o zonă industrială într-una urbană cu acte în regulă.

Meritul Pasajului Basarab?

Sunt convinsă că lucrările de amenajare ale zonei Grozăvești au legătură cu finalizarea construcției. Însă cred că dezvoltarea urbanistică din zonă și-a adus și ea contribuția: spre deosebire de acum câțiva ani, Grozăveștiul nu mai este doar o poartă spre Regie, ci o destinație de interes public sau corporatist.

În Sema Parc sunt sutede firme care au ales liniștea Grozăveștiului în loc de haosul Piperei. Primăria București și-a stabilit sediul pe Splai și dacă e cineva cu autoritate care să treacă în fiecare zi prin zonă e de ajuns pentru mine. Iar mini-clădirile de birouri ridicate ca ciupercile după ploaie în zona dintre pod și primărie atrag bănuiesc traficul în zonă, în ciuda esteticii mai mult decât discutabile.

clădiri-grozavești
Clădiri de birouri în zona Grozăvești

Iar dacă oamenii vin la serviciu în zona Grozăvești, nu înseamnă decât că aceasta se va dezvolta și din punct de vedere al spaților publice: așteptăm restaurante, cafenele și mini-marketuri (ce lipsesc cu desăvârșire în prezent), o piață, câteva bănci, măcar o farmacie și poate un părculeț pentru relaxare. Per total însă, cred că Grozăveștiul s-a transformat din no man’s land, în cartier de oraș.

Despre deschiderea Pasajului Basarab

Iaodi, știți deja că s-a deschis. Vinerea trecută pentru jurnaliști, sâmbătă pentru pietoni și de duminică și pentru mașini.

Noi nu ne-am dus repede în inspecție pentru că nu ne-a plăcut populismul în spiritul căruia s-a organizat deschiderea. Argumentul numărul unu și cel mai important: pasajul a fost construit pentru fluidizarea traficului, deci pentru mașini. De ce să-l deschizi pentru pietoni când nici măcar nu are trotuare pentru ei??

Uite de-asta m-am enervat și am decis că după vreo 3 ani de scris mai mult sau mai puțin constant despre construcția cea minunată, n-are nici un sens să merg la deschidere. Asta fără să punem la socoteală că măcar doi ani din ăștia trei mi-am omorât somnul de dimineață pentru că trebuia să ocolesc pe la mama naibii ca să trec de zona Grozăvești.

Bine.

Argumentul numărul doi a fost că în termeni de trafic și de utilitate a pasajului e irelevant să încerci să tragi concluzii în primele zile după deschidere. Și cam asta voiam să facem pe dintrafic.net. Am trecut ieri pe-acolo până la urmă, absolut întâmplător, adică na — chiar aveam de ajuns din Militari înspre 1 Mai — și a fost scurt și liber și interesant. Dar sunt multe de studiat înainte de vreo concluzie.

Articole vechi despre Pasajul Basarab:

Cum e cu Pasajul Basarab – august 2009

Update la Pasajul Basarab – septembrie 2009

Au deschis Podul Grozăvești – aprilie 2010

Pasajul Basarab – mistere – septembrie 2010

Aiurea (tot despre pasajul Basarab) – septembrie 2010

Cât despre Podul Grozăvești – septembrie 2010

Greșiiiiit – septembrie 2010

Cică în zona Pasajului Basarab circulația e o adevărată plăcere – martie 2011

Între timp șantierul Basarab se apropie de final – martie 2011

Cică în zona Pasajului Basarab circulația e o adevărată plăcere

Încep să fie făcute amenajările pe Cuza, Titulescu și Banu Manta. Pe sub pod se circulă deja și este o adevărată plăcere. Este singurul loc din București unde traficul rutier e foarte bun.

spune Sorin Oprescu

Unde adică? La Grozăvești de exemplu văd constant blocaje pentru mașinile care coboară de pe Vasile Milea. Tot la Grozăvești, pe sub pasaj, se respectă din părți semnele de cedează trecerea și semafoarele, de mă mir cum încă n-a trecut niciun tramvai peste nicio mașină.

acu’ un an la Grozăvești. aia înaltă e clădirea primăriei, nu e ca și cum domnul Oprescu e izolat de ce se întâmplă “în teren”.

În afară de faptul că “traficul rutier e foarte bun”, parcă scopul pasajului cunoscut acum drept pod* era să preia din traficul de pe Grant, acolo unde sunt blocajele adevărate. Ori asta încă nu se întâmplă, iar presa ori ne asigură că până la sfârșitul lui martie e gata, ori ne avertizează că e imposibil să se termine lucrările în aprilie dacă nu vine vremea bună.

Vă rog să mă contraziceți dacă greșesc, dar ce sens are să vorbești la superlativ despre o lucrare care:

(1) nu e gata și nu își îndeplinește încă scopul inițial.

(2) a blocat traficul în toate punctele prin care trece vreo 3 ani, iar acum că e semi-gata și în sfârșit se circulă ca înainte, ne lăudăm cu traficul foarte bun dintr-o zonă care a fost întotdeauna ok-ish.

(3) a dus la schimbarea configurației unor intersecții a.î. avem acum blocaje mai mari ca înainte. să nu mai vorbim despre aberația cu sensul unic de pe splai, n-aveți idee ce cozi se formează la 6 seara la ieșirea spre Crângași.

* Parcă podurile se construiau peste apă. Știu că e hipercorectitudine și e trasă rău de păr, dar Podul Basarab există deja și e o construcție pietonală din zona gării cu același nume. A nu se confunda cu autostrada care este Pasajul Basarab. 😀

Cât despre Podul Grozăvești…

I-au dat deja drumul pe ambele sensuri, de vreo săptămână. Pe lângă cruciada mea personală, din care cred că-mi aduc aminte fiecare dimineață a lunilor petrecute ocolind prin Cotroceni, îmi place ce a ieșit.

Din punct de vedere al sensurilor de mers s-a revenit mai mult sau mai puțin la situația de dinainte de Pasajul Basarab. În partea dinspre Cotroceni-Eroilor-Izvor se circulă pe stânga Dâmboviței când vii din centru și pe dreapta ei când mergi spre Unirea. După Podul Grozăvești se merge pe ambele sensuri, pe ambele maluri ale splaiului — ceea ce este logic, pentru că altfel ca să traversezi trebuie să ocolești prin Crângași. Chiar trebuie să ocolești.

Antenție. Partea dreaptă a Dâmboviței (cea cu Primăria București, Politehnica, IDM, Sema Parc) e lipsită de sensul Grozăvești-Ciurel pe primii 50-100m după pod. Se merge înainte (și nu la dreapta), cu ocolire prin strada Alexandru Bordeanu. Mie mi se pare de bun simț, mai ales că nu se mai formează o imensă coadă la făcut la drepta de pe pod și că la ieșirea de pe sus-numita stradă (fosta singură ieșire spre splai când se lucra) e un mare semafor.

Rămâne de investigat malul cu Regia, dar trecând zilele trecute pe la Carrefour Orhideea, trebuie să recunosc că îmi place cum a ieșit intrarea din Șoseaua Orhideelor, cum arată parcarea reorganizată și cum se desparte Pasajul Basarab în două imediat ce începe să coboare.

Dacă mie mi s-a prelungit somnul de noapte, tot ce mai sper e că vor da drumul curând la pasaj și că va mai prelua din traficul de pe Grant și de sub el.

Aiurea (tot despre Pasajul Basarab)

Trei zile mai încolo splaiul e tot blocat, iar ieșirea înspre Vasile Milea e fix ca naiba. Nu de alta, dar se lucrează și din când în când mai întoarce un buldozer, mai descarcă o basculantă pietriș, mai trece o cisternă. De-aia se formează cozi și în sus pe V. Milea și pe străduțele pe care se iese de pe splai în dreptul primăriei. Azi dimineață am trecut peste un metru din ăla de coroitorie cu care măsurau băieții ceva.

Și deci dacă pe-acolo nu se trece, pe partea cu Carrefourul nici atât, eu ce fac? Nu de alta, dar mi-a ajuns un an de ocolit pe la Leu în fiecare dimineață cu soare, ploaie sau zăpadă. Rușine, băi.

Pasajul Basarab – mistere

După ce au zis că blochează ieșirea din Carrefour spre Orhideelor până pe 15 septembrie și că la primăvară e gata, azi m-am trezit iar fără cale de ieșire pe partea ailaltă a splaiului, pe podul Grozăvești.

Nu îmi e clar ce se întâmplă pentru că părea totul în ordine și pentru că nu s-a anunțat nimic pe nicăieri, dar ne-am întors la configurația de acum un an, cu ocolire pe Vasile Milea și străduțele de la Politehnică. Ceea ce este de toată jena și cacaoa.

În fine, mâine investigez ce se întâmplă și tot mâine cred că încep să-mi las mașina în parcare la Carrefour, că în stilul ăsta nu se mai poate. 🙁

Cum e cu Pasajul Basarab

Știm că se construiește, știm că au fost probleme cu demolările și cu electricitatea de prin zonă, dar nu ne interesează. Ne-ar interesa să fie gata, dar se pare că mai avem de așteptat. De fapt, nu suntem singurii, se pare că și alții așteaptă finalizarea Pasajului Basarab de vreo doi ani.

Cea mai recentă găselniță e închiderea completă a podului Grozăvești. S-a întâmplat într-o luni de iulie, când nu mai erau studenți cărora să li se blocheze accesul în Regie. Și ni s-a spus că durează două luni, din care una a trecut, iar pe cealaltă o așteptăm cu interes să se scurgă (probabil ca să putem să ne plângem din nou că termenele astea nu se respectă niciodată).

Până atunci însă, trebuie să găsim căi ocolitoare, iar dacă drumul spre serviciu te obligă să treci în fiecare dimineață prin zonă, chestia asta devine vitală. Sigur că cel mai simplu e să iei metroul — deși aud că și în subteran se lucrează și la Unirea nu se poate face trecerea dintre magistrale. Dar e vorba despre trafic și șoferi, prin urmare căutăm soluții supraterane.

1. Pe la dreapta:

Pe la dreapta de destul de simplu, pentru că se poate folosi parcarea Carrefour Orhideea. De la podul Cotroceni se merge înainte și se ignoră atenționările de drum blocat, se intră în parcare și se iese în șoseaua Plevnei. Am observat că parcarea e deschisă mai nou și noaptea, așa că mă gândesc că e soluție viabilă 24/7. După ieșirea de la Carrefour se intră într-un sens giratoriu provizoriu și se urmăresc semnele. Se iese în șoseaua Orhideelor și se face iar dreapta atunci când se blochează drumul. Așa ajungem în Regie, unde se poate lăsa mașina și traversa Dâmbovița cu pejosul. Alternativ se poate bea ieftin tare!

2. Pe la stânga

Cum punctele de interes sunt în principal pe partea cealaltă a Dâmboviței, aceasta ar fi opțiunea cea mai des utilizată. În primul rând e bine de știut că între Podul Cotroceni și Podul Grozăvești se circulă pe ambele sensuri pe partea cu Petromul (senul înspre Eroilor). În al doilea rând, dacă facem stânga la Podul Cotroceni și ajungem la Piața Leul putem foarte ușor ieși pe splai între Grozăvești și Semănătoarea. Bulevardul Vasile Milea e teoretic tot închis. Practic în intersecție e un panou mare care spune că OMV te așteaptă și că se poate ajunge până la el :). Așa că odată ce-am ignorat avertismentele cu Permis numai riveranilor, ajungem chiar la baza Podului Grozăvești, de unde drumul te ghidează natural înspre prima ieșire pe splai.

Ambele variante au fost testate la ora 7 dimineața și noaptea târziu și, vară fiind, se circulă ca-n brânză. La ora 18:00 se aglomerază intersecția de la Leul, dar de obicei e un garcea care descurcă problema. Sperăm că până se întoarce puhoiul de oameni din vacanță vom aveam acces măcar pe pod, dacă la pasaj se pare că mai avem de salivat niște luni bune.